Martirii celui
de-al şaselea val
Anul 235
Împăratul Maximinus, după ce a ajuns pe tron, a pornit o
mare persecuţie împotriva creştinilor, poruncind să fie vânaţi şi omorâţi.
Mulţi în această perioadă au plătit, cu grele suferinţe şi chiar cu viaţa,
credinţa lor în Cristos Domnul. Creştinii erau gata să îndure totul, dar nu se
despărţeau de Mântuitorul lor. Ei nu glumeau cu păcatul, nu se complăceau în
uşurătate şi nu-şi permiteau să arunce nici măcar un bob de tămâie pe altar. Ce
lecţie binecuvântată este aici pentru toţi cei ce de ochii altora fac lucruri
neîngăduite, spre a-şi ascunde credinţa lor. Cei de atunci zăreau osânda
iadului în orice compromis, îşi iubeau Mântuitorul şi preferau mai bine să
moară decât să se lepede de El.
Un soldat brav
a fost răsplătit de împărat cu o cunună de lauri pe care el a refuzat să o
poarte, întrebat de ce nu o poartă, el a mărturisit că este creştin. Numaidecât
a fost biciuit, întemniţat şi apoi dat morţii.
Pontianus, un prezbiter din Roma, pentru că a vorbit împotriva
idolatriei, a fost exilat în insula Sardinia şi acolo a fost ucis. Anteros, un
grec, care l-a urmat pe Pontianus la slujbă, a făcut o colecţie de istorii ale
martirilor. Faptul acesta a înfuriat atât de mult autorităţile, încât abia
după patruzeci de zile de slujbă, a şi fost dat morţii.
Pamachius a fost un senator roman care a devenit creştin cu toată
familia sa. Când s-a aflat lucrul acesta, a fost arestat cu toată familia şi cu
alţii, în total patruzeci şi două de persoane. Toţi au fost decapitaţi în
aceeaşi zi pentru credinţa lor, iar capetele lor au fost aşezate pe porţile
cetăţii.
Simplicius a fost un alt senator care a crezut Evanghelia şi a
împărtăşit aceeaşi moarte. Calepodius, un înflăcărat vestitor al
Evangheliei, a fost târât în mod oribil pe străzi. După aceea i-au legat de gât
o piatră de moară şi l-au aruncat în râul Tibru. Quiritus, un nobil
roman, a primit creştinismul cu toată familia sa. Se pare că şi robii au fost
creştini, căci atunci când a fost arestat cu familia sa, au fost arestaţi şi
sclavii. Toţi au fost torturaţi în chip barbar şi apoi au fost daţi morţii. Martina,
o frumoasă fecioară din viţă nobilă, a plătit cu capul credinţa ei. Un alt
slujitor al Evangheliei, Hipolit, a fost legat de coada unui cal
sălbatic şi târât prin câmpii peste pietre şi tufişuri, până a murit.
În timpul
acestei prigoane, creştinii au fost omorâţi cu grămada încât nu au mai putut
face gropi separate, ci au fost îngropaţi în gropi comune, uneori cincizeci şi
chiar şaizeci laolaltă.
Maximinus a
fost urmat la tron de Gordian şi acesta de Filip. În timpul domniei lor
biserica creştină s-a bucurat de pace şi linişte. Dar în anul 249 d.Cr., cu
ceva înainte de edictul lui Decius, o violentă persecuţie a izbucnit la
Alexandria. Ea a fost declanşată de un preot păgân, fără cunoştinţa
împăratului. Ea nu a fost generală, ci locală. După cum argintarul Dimitrie a
aţâţat mulţimea la Efes contra lui
Pavel, aşa a făcut acesta la Alexandria. Mulţimile aţâţate au pornit pe străzi
în căutarea creştinilor, au devastat casele, au prădat avutul creştinilor, iar
pe ei unde îi prindeau, îi omorau fără nici o judecată. Pe străzi urlau ca
înnebuniţi: „Ardeţi-i! Omorâţi-i! Unul să nu scape!" Din numărul mare de
martiri, trimişi în veşnicie de această viforniţa, nu ni s-a păstrat numele
decât al celor trei de mai jos.
Metras a fost un foarte bătrân credincios. El a rămas tare sub
toate torturile. În cele din urmă, a preferat ca faţa să-i fie spintecată cu
spini şi apoi omorât cu pietre, decât să se lepede de credinţă.
Quinta a fost o credincioasă, fizic slabă dar tare în duh. Ea a
fost dusă la un templu păgân, dar refuzând a aduce jertfe, a fost târâtă pe
străzile Alexandriei până ce trupul i s-a prefăcut bucăţi, pe pietrele ascuţite
şi omorâtă apoi cu lovituri de bici.
Apolonia a fost o fată tânără credincioasă. Ea a rămas statornică
în credinţa ei, cu toate că a văzut cum duşmanii au aprins rugul pe care avea
să fie mistuită. Mai înainte de a o arde, i-au smuls toţi dinţii din gură. Din
nou i-au cerut să se lepede de credinţa ei, dar în loc să se lepede, ea s-a
aruncat singură în flăcări şi a fost mistuită.
<<< Cuprins