Zbaterea numită viaţă > Introducere


Introducere

Nu cu mult timp în urmă, am citit titlul unui articol: "Viaţa - produs al întâmplării?" întrebarea m-a şocat şi nu am mai putut scăpa de ea. Cele mai diverse gânduri mi-au răscolit mintea şi în spatele fiecăruia dintre aceste gânduri stătea câte un mare şi întunecos semn de întrebare:

De fapt care este adevărul cu privire la această zbatere numită viaţă? Oare zbaterea noastră, a oamenilor, este fără sens şi fără ţel? Ce este de fapt viaţa? Suntem oare pe pământ doar pentru că ne-au zămislit părinţii? Sau doar pentru că părinţii nu au avut suficientă grijă? Trăim oare doar pentru a munci, a suferi, a duce lipsă? În ultimă instanţă, existăm oare doar ca să murim? Atunci când ani renunţat la libertate, la drepturi egale, la dragoste şi la viaţă, trăim noi oare cu adevărat sau vegetăm doar?

Pentru mulţi oameni, "viaţa" înseamnă să câştige cât mai mulţi bani, în timpul cel mai scurt şi cu cât mai puţină muncă. Iar cine n-a reuşit lucrul acesta, este singur vinovat pentru că şi-a făcut praf "cincizeci de ani de viaţă", însă cincizeci de ani trec repede, mulţi oameni neavând la dispoziţie nici măcar o jumătate de secol. Şi atunci ce rost a avut viaţa?

Foarte mulţi stau fără răspuns în faţa unor asemenea întrebări sfredelitoare. Mulţi dintre aceştia găsesc până la urmă ca singură „soluţie” sinuciderea. Statistica atestă că începând din anul 1969 numărul sinuciderilor în rândul tinerilor între 15-25 ani a crescut cu 40%. Această creştere alarmantă de sinucideri este însoţită adesea de reproşul pe care tinerii îl adresează părinţilor lor: "Nu v-am rugat să mă aduceţi pe lume". Unii dintre ei ar îndrăzni să meargă până acolo chiar, încât să-şi dea părinţii în judecată pentru că, aducându-i pe lume, i-au obligat să trăiască pe acest pământ stăpânit de nedreptate.

"Viaţa - produs al întâmplării?" Există oare răspuns la această întrebare? Voi putea afla vreodată cine anume sunt eu, de unde vin şi încotro mă îndrept?

Viaţa nu este un produs al întâmplării, spune Biblia. Ba mai mult, ea susţine că viaţa noastră a fost plănuită, înainte ca lumea să fi existat, noi aparţineam marelui plan al lui Dumnezeu. Odinioară, Dumnezeu i-a spus profetului Ieremia: "Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte..." (Ieremia 1:5, s.n.). Apoi, în Isaia citim: "...Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei" (Isaia 49:1, s.n.). Iar Pavel se exprima cândva aşa: "Dar când Dumnezeu - care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său..." (Galateni 1:15, s.n.). Deja în Vechiul Testament, David a afirmat: "Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!" (Psalmul 139:13-17, s.n.).

Dumnezeu însuşi răspunde deci la multe din răscolitoarele întrebări ale omenirii. El ne spune de unde venim, pentru ce trăim şi încotro ne îndreptăm.



Persoane interesate