5.
Cum găsesc sensul vieţii?
"Isus
Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!" (Evrei 13:8).
În
vremurile noastre putem constata în rândul tinerilor trei mari curente. În
primul rând, există tineri care ar încerca să oprească într-un oarecare mod
cursul lumii, pentru a putea evada din ea. Pentru a fugi de realitatea vieţii
lor lipsite de sens, aceştia încearcă să spargă monotonia vieţii cotidiene prin
droguri, alcool, sex sau ocultism.
În al
doilea rând, există o categorie de tineri, care vor să schimbe într-un mod
hotărâtor lumea, prin diverse ideologii, radicalism sau idealism şi nu puţini
sunt aceia care se angajează pe această direcţie de mers. Ei însă trec cu
vederea un fapt esenţial, anume că fără oameni înnoiţi nu există o societate
înnoită.
În al
treilea rând, există tineri care, aflaţi în mijlocul frământărilor şi
nemulţumirilor vieţii, au fost apucaţi de Cristos. El le schimbă şi le
înnoieşte viaţa şi relaţiile într-un mod radical, aşezând-o pe o temelie
solidă, pe temelia care se numeşte Isus Cristos - Cel care este acelaşi ieri,
azi şi în veci. Astfel, viitorul lor devine sigur. Ei nu mai sunt purtaţi de
val încoace şi încolo, fără sens, prin viaţa aceasta. Au o nouă ţintă - un scop
etern. Pentru ca să ne putem aşeza viaţa pe această temelie neclintită, este
important să înţelegem cine anume este Isus Cristos. Sunt bucuros că în multe
locuri se vorbeşte despre Isus. Şi este extraordinar să vezi că în zilele
noastre se înmulţeşte pe plan mondial numărul acelor tineri care îl pun pe El
ca bază a vieţii lor, al acelora care au putut experimenta ei înşişi că această
temelie nu se clatină şi că Isus Cristos poate influenţa într-un mod decisiv
viaţa lor. Dacă e să ne aşezăm viaţa pe temelia care este Isus, trebuie să ştim
cu cine avem de-a face. Aş dori să pun deci o întrebare: Cine este Isus
Cristos, Cel care a fost, este şi va fi în veci?
El
este acel Isus istoric
El este
acel Isus despre care a scris istoricul roman Josephus. El este acel Isus
despre care ne relatează Biblia că s-a născut în Betleem şi că a crescut în
Nazaret. El este acel Isus care la vârsta de 12 ani a stat în Templu şi care
şi-a început lucrarea publică la vârsta de 30 de ani. El este una şi aceeaşi
persoană cu acel Isus care atunci i-a ajutat pe săraci, care le-a dat pâine să
mănânce. El este acel Isus care a redat orbilor vederea şi a vindecat leproşii.
El este acel Isus care a vindecat slăbănogii - precum ne atestă Biblia. El este
acel Isus care ne-a adus Vestea Bună, extraordinara veste că Dumnezeu încă ne
iubeşte! El ne iubeşte atât de mult, încât Şi-a dat propriul Fiu la moarte,
lăsându-L să Se stingă pe o cruce, pentru ca noi să putem veni din nou la o
relaţie cu El. El este acel Isus care a învăţat cu putere pe cei care îl
ascultau: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă,
faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă
prigonesc..." (Matei 5:44). Era o învăţătură care avea putere de
convingere, o învăţătură cu totul deosebită de cea a cărturarilor şi fariseilor
vremii respective. El este acel Isus care ura orice forme de evlavie făţarnice
şi lipsite de conţinut. El este acel Isus care a putut să liniştească valurile
mării. El este acela care trebuia doar să spună un cuvânt şi natura întreagă îl
asculta, iar stăpânirile întunericului se plecau înaintea Lui. Totodată El este
acela care deţine şi astăzi aceeaşi putere ca şi atunci. El este acel Isus ale
cărui cuvinte şi învăţătură oferă şi astăzi viaţa! El este acel Isus care poate
lua şi acum viciul pătimaşului. El este acel Isus care doreşte să ne strige în
urechi faptul că odată cu venirea Lui a început „anul de îndurare al Domnului”,
„anul” de iertare şi dragoste venite de la El. El este acel Isus pe care şi
astăzi nenumăraţi tineri şi bătrâni îşi reclădesc viaţa. Pe acest Isus L-am pus
şi eu ca temelie a vieţii, ştiind că El a fost, este şi rămâne acelaşi în veci.
EI
este Fiul lui Dumnezeu
Isus
este însuşi Dumnezeu. Nu întruparea a fost începutul Său. El este din veşnicii.
De aceea poate fi o temelie care nu se clatină. Dumnezeu însuşi l-a întărit.
Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor, Domnul oştirilor a pus această
temelie. Şi "nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost
pusă, şi care este Isus Cristos" (1 Corinteni 3:11). A fost pusă deja
această temelie şi în viaţa ta? Stai tu pe ea?
Isus
este în acelaşi timp om şi Dumnezeu, în aceeaşi persoană - Fiul lui Dumnezeu.
Acest lucru a devenit evident la botezul Lui, atunci când s-a auzit glasul care
spunea: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc
plăcerea" (Matei 3:17). Dumnezeu însuşi vorbea astfel despre El. La
fel s-a întâmplat şi pe Muntele schimbării la faţă. Acelaşi glas divin a spus
despre Isus: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc
plăcerea Mea: de El să ascultaţi!" (Matei 17:5). Isus însuşi afirmă
despre Sine: "Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10:30). Isus însuşi
afirmă despre Sine: "Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl"
(Ioan 14:9). Atunci când unul dintre ucenici L-a rugat: "...Arată-ne pe
Tatăl", Isus i-a răspuns: "De atâta vreme sunt cu voi, şi nu
M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl..."
(Ioan 14:8-9). Pentru noi, oamenii, Dumnezeu este o noţiune abstractă. De
aceea, El ni S-a revelat în Isus Cristos. La Dumnezeu nu ştim cum să ne
raportăm, dar pe Isus. omul L-a putut privi, pipăi şi auzi. Odată când Isus
Şi-a întrebat ucenicii ce părere au, cine este El, Petru I-a răspuns curajos: "Doamne...Tu
ai cuvintele vieţii vecinice. Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu
eşti Cristosul...", "...Fiul Dumnezeului celui viu!" (Ioan
6:68-69; Matei 16:16). Iar Toma, îngenunchind în faţa Lui a exclamat: "...Domnul
meu şi Dumnezeul meu!" (Ioan 20:28). Isus a acceptat aceste mărturii
ale ucenicilor Săi, spunându-i lui Petru: "...Nu carnea şi sângele (nu
un om) ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri"
(Matei 16:17). Văzându-L pe Isus cum se ruga până şi de pe cruce pentru
duşmanii Săi, chiar şi un sutaş păgân a trebuit să mărturisească: "Cu
adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!" (Matei 27:54). Ai fost
vreodată copleşit de uimire în faţa Lui? Ai ajuns vreodată să te gândeşti la
Cel care a fost, este şi va fi şi meditând să exclami: "Domnul meu şi
Dumnezeul meu!"? Iar dacă ai făcut-o, ai făcut-o oare doar de pe buze
sau cu toată inima ta? Ai spus oare cu întreaga ta fiinţă: Vreau ca Isus să fie
şi să rămână Domnul şi Dumnezeul meu, Lui vreau să mă dedic, pentru viaţa
aceasta şi pentru întreaga veşnicie? "Cu adevărat, acesta a fost Fiul
lui Dumnezeu", a exclamat acel sutaş păgân. Privindu-L pe Isus, el a
fost mişcat, a fost copleşit. Ai fost şi tu atât de copleşit de El încât să
poţi mărturisi acelaşi lucru? Eşti tu dispus să îl urmezi, indiferent ce te-ar
costa aceasta? Da-ul nostru ar trebui să fie valabil nu doar acasă, pe ascuns -
în suflet -, ci şi printre vecini, în familiile noastre, la serviciu. Odată
aşezaţi pe acest fundament, trebuie să avem curajul să mărturisim fără teamă că
Isus este acelaşi, ieri, azi şi în veci.
El
este Mântuitorul crucificat
Atunci
când S-a născut, El a fost numit Isus: "...Îi vei pune numele Isus,
pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale"; astfel i-a
vorbit îngerul Măriei (Matei 1:21). Astăzi, pe mulţi oameni îi caracterizează o
adâncă nemulţumire, un vid lăuntric, un gol sufletesc. Ei caută sensul vieţii.
În Germania, de pildă, există încă şi acum 60.000 de tineri sub 25 de ani,
stăpâniţi de patima drogurilor, incapabili de a munci. Ei încearcă să-şi
mascheze golul sufletesc şi se străduiesc să găsească un sens vieţii. Un
magazin de publicitate semnalează că 20 milioane de nemţi sunt periclitaţi de
consumul în exces al alcoolului. Directorul centrului de recuperare din Hamm a
celor dependenţi de droguri şi de alcool a spus odată: "Alcoolul a
devenit drogul numărul unu chiar şi pentru tineri." Este cea mai mare
problemă socială de ordin medical. Astăzi, avem deja circa 1,5-1,8 milioane de
alcoolici. Numărul celor dependenţi de alcool creşte în rândul adolescenţilor
(12, 13, 14 ani). Motivele pentru care atâţia adolescenţi şi tineri între
vârsta de 20-30 ani recurg la alcool sunt nemulţumire, tensiuni interioare, un
gol sufletesc, neacceptare de sine, depresie, lipsa bucuriei de a trăi, relaţii
de familie sfărâmate, şocul confruntării cu realitatea, conflicte sociale,
mânie, ruşine, singurătate, complexe, nevoia de semnificaţie neîmplinită,
incapacitatea de a iubi etc. Este o constatare tristă şi înspăimântătoare.
Alţii, în schimb, stând cu teamă înaintea vieţii, recurg la ghicitorii, pentru
a-şi afla viitorul. O revistă - de pildă - relatează despre explozia unei
mişcări oculte. Astăzi se vorbeşte despre o întreagă renaştere ocultă. Luând în
calcul doar pe vorbitorii limbii germane, nu mai puţini de 30 milioane de
oameni îşi comandă horoscopul. În RFG există 85.000 vrăjitori, cititori în
cărţi, cititori în palmă, ghicitori şi alţi diverşi exponenţi ai
superstiţiilor, persoane înregistrate ca plătind impozit pentru aceasta.
Într-un comunicat televizat s-a afirmat faptul că 20 milioane de nemţi se află
sub tratament psihoterapic. Astăzi, cele mai multe confesări sună cam aşa: "Din
totdeauna mi-am căutat un om în care să pot avea încredere, însă de fiecare
dată am fost înşelat". O agenţie de ştiri a afirmat faptul că începând
din 1969 numărul sinuciderilor în rândul tinerilor între 15-25 ani a crescut cu
mai bine de 40%. Motivele sunt multiple: grijurile vieţii, teama pentru viitor,
slăbirea capacităţii de muncă şi multe altele. Există oare vreun răspuns, vreun
ajutor în această privinţă? Isus ne asigură: "V-am spus aceste lucruri
ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am
biruit lumea" (Ioan 16:33). Prin moartea Sa de pe cruce, El a învins
păcatul, a plătit datoria noastră. Nu trebuie să ne mai refulăm vinovăţia.
Putem fi eliberaţi de ea, aducând toate eşecurile, toate problemele şi toată
teama noastră înaintea lui Isus, mărturisindu-I-le şi dându-I-le Lui - prin
rugăciune. Mulţi oameni sunt în zilele noastre în căutarea sensului vieţii, a
unei păci lăuntrice adevărate, a bucuriei, a fericirii şi a securităţii. Pe
toate acestea omul le-a pierdut din clipa în care a fost despărţit de Dumnezeu
prin păcat.
Există o
accentuată încercare de a suprima conceptele de păcat şi vinovăţie. Nu cu mult
timp în urmă, la o oră de religie, profesorul de religie ne-a spus: "Ştiţi...
păcat, păcătos şi vinovăţie ...acestea sunt concepte care ar trebui şterse; în
ziua de azi, ele oricum nu mai sunt înţelese de tineri." Însă atunci
când am întrebat tinerii dacă ştiu ce anume înseamnă un vinovat, ei au răspuns:
"Desigur că ştim. O ştim încă de la regulile de circulaţie rutieră.
Cunoaştem foarte bine ce înseamnă să te faci vinovat de încălcarea regulilor de
circulaţie. Cunoaştem însă şi ceilalţi vinovaţi, păcătoşii despre care vorbeşte
Biblia, numai că - şi acest lucru a fost spus corect - nu vrem să admitem
faptul că suntem păcătoşi, cu toate că suntem convinşi de aceasta." La
un asemenea răspuns nu s-ar fi aşteptat profesorul de religie. El nu avusese
curajul să vorbească despre păcat şi vinovăţie, însă cum am putea vorbi despre
măreţia soluţiei lui Dumnezeu în Isus, dacă nu admitem faptul că omul s-a făcut
vinovat de ruperea relaţiei lui cu Dumnezeu şi faptul că păcatul stă de-acum
ascuns în sufletul fiecăruia dintre noi. Isus a fost răstignii pentru ca,
ispăşind vina noastră, să ne facă neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi astfel
să facă din nou posibilă relaţia cu Dumnezeu. Isus vrea să ne scape de această
vină şi să ne elibereze de noi înşine. El doreşte să ne smulgă din robia
legăturilor noastre. El însuşi doreşte să fie izvorul fericirii noastre. Dragii
mei prieteni, de fapt abia în ultimele luni am înţeles cu adevărat că Isus nu
doar că vrea să ne facă fericiţi, ci El însuşi este izvorul fericirii, adică
fericirea stă în El însuşi. De aceea poate spune Cuvântul lui Dumnezeu: "Bucuria
Domnului este tăria voastră" (Neemia 8:10). Acest Isus nu ne
dezamăgeşte. Am experimentat-o în propria mea viaţă. Isus a purtat păcatul
lunii întregi. "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul
lumii!" - a exclamat Ioan Botezătorul (Ioan 1:29). Dacă Isus a purtat
păcatul lumii, înseamnă că El a purtat şi păcatul tău şi păcatul meu. Aceasta
înseamnă însă că El a purtat atât păcatele de ieri cât şi pe cele de azi şi pe
cele de mâine, pe cele despre care noi astăzi încă nici nu ştim nimic. Chiar
dacă ne pârăşte Acuzatorul nostru - Satan -, chiar dacă ne chinuie conştiinţa
şi credem de multe ori că pentru noi nu mai există scăpare: zapisul cu
poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, a fost
nimicit pe crucea de la Golgota (Coloseni 2:14). Isus Cristos, Cel care n-a
cunoscut păcat, a fost făcut păcat, pentru noi (2 Corinteni 5:21) -, de aceea
este El neprihănirea noastră, o neprihănire valabilă înaintea lui Dumnezeu. De
ce am avea mai mare nevoie, decât de o completă eliberare de vinovăţie şi păcat
şi ce ar putea fi mai urgent pentru noi, decât o răscumpărare de toată
nelegiuirea din viaţa noastră. El este dreptatea şi neprihănirea noastră.
"Dreptatea Ta şi sângele sfânt,/ Haina de glorie îmi sunt" -
spun cuvintele unei cântări. Sângele lui Cristos a devenit pentru mine nu doar
haină de duminică, ci şi una de toate zilele - a devenit chiar haina mea de
lucru. Astfel putem spune că El Şi-a dat sângele pentru orice păcat - pentru
cel săvârşit ieri, sau azi, cât şi pentru cel care ne va doborî mâine (1 Ioan 1:7).
Dumnezeu doreşte ca tuturor oamenilor să li se spună Vestea Bună - pentru ca
toţi oamenii să audă marea veste aducătoare de fericire şi eliberare. Tocmai
pentru aceasta este datoria fiecăruia care a gustat eliberarea să spună şi
altora despre extraordinara veste, să o mărturisească - la serviciu, acasă sau
printre vecini. Să mărturisească deschis şi sincer: Isus este Domnul şi
Dumnezeul meu. El este Cel veşnic, Cel imuabil: Cel care a fost, este şi va fi.
Isus
este Biruitorul păcatului, al iadului, al morţii şi al diavolului
Dacă ne
aşezăm picioarele pe această temelie nu înseamnă că noi am şi încetat să
păcătuim. Vechiul Adam - natura noastră umană - nu devine sfânt, el continuă să
fie ispitit şi, nu de puţine ori, biruit de păcat. Însă Isus a dat o lovitură
de graţie păcatului. Unde îţi este boldul, moarte, unde îţi este biruinţa,
locuinţă a morţilor? Efectul păcatului este moartea. Boldul morţii sau acul cu
venin al morţii este păcatul. Toţi oamenii trebuie să moară, pentru că toţi -
şi aici nu există excepţie - au păcătuit, însă nu moartea va avea ultimul
cuvânt. Puterea lui Dumnezeu, extraordinara Sa putere creatoare, care a strigat
în haosul începutului: „Să fie...” „şi...a fost", a strigat şi la
mormântul din Betania: "Lazăre, vino afară!". Şi Lazăr a ieşit
afară, cu toate că fusese mort de patru zile şi mirosea greu. Aceeaşi putere
creatoare a lui Dumnezeu l-a strigat şi Fiului în dimineaţa învierii: "Isuse,
scoală-te!"; şi incredibilul s-a împlinit: Isus a părăsit odată pentru
totdeauna împărăţia morţii. Această putere creatoare a lui Dumnezeu vrea s-o
pună Isus în viaţa noastră, prin Duhul Său. Romani 8:11 precizează: "...Dacă
Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a
înviat pe Cristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din
pricina Duhului Său, care locuieşte în voi." Isus Cristos este
acelaşi, ieri azi şi în veci. Puterea Lui a fost şi rămâne aceeaşi, ieri,
astăzi şi în vecii vecilor. Diavolul a fost învins, Şarpelui i-a fost zdrobit
capul; iar Isus vrea să ne facă parte şi nouă de biruinţa Lui asupra lui Satan
şi asupra păcatului.
El
este Domnul înviat din morţi
Isus a
murit, dar El nu a rămas în mormânt. Dacă Isus nu ar fi înviat, toată jertfa sa
ar fi rămas fără sens. Moartea şi învierea Lui împreună alcătuiesc coloana
vertebrală a credinţei creştine. Dacă nu ar fi înviat, El nu ar putea fi mâine
acelaşi care a fost şi ieri. Iar noi nu am putea avea o nădejde vie - o nădejde
care să ne slujească nu numai în viaţă, ci şi în faţa morţii. Însă El a
înviat! Mormântul nu L-a putut ţine! El trăieşte nu doar în mintea
ucenicilor Săi, nu doar în ideile bisericilor Sale; Mormântul este gol; El a
înviat cu adevărat! Aşa stând lucrurile, putem declara cu toată convingerea că
noi înşine vom învia (Citeşte 1 Corinteni 15:1-58.). Mormântul şi moartea nu ne
vor putea ţine, căci Isus Cristos trăieşte. Iar El a promis: "Eu
trăiesc, şi voi veţi trăi" (Ioan 14:19). Această putere a învierii Lui
vrea să ne-o dea nu doar pentru duminica dimineaţa. El vrea să ne-o dea pentru
viaţa de toate zilele, în mijlocul problemelor care se ivesc la şcoală, în
mijlocul problemelor de convieţuire cu semenii, în mijlocul problemelor de
căsnicie. Nici n-aş putea enumera aici toată influenţa pe care o poate avea şi
pe care o chiar are faptul că îl ai pe Isus ca temelie a vieţii tale. Viaţa se
ordonează după standarde cu totul noi, iar El ne dă forţa de a putea trăi o
viaţă pe măsura lor. El ne ajută să rămânem statornici în dragoste, pentru că
dragostea însăşi este lucrată în noi de Dumnezeu, îl vom putea iubi chiar şi pe
acel coleg de serviciu care este un adevărat focar de răutate şi cu care nu
poţi întreprinde nimic. Puterea lui Isus face posibilă convieţuirea în pace
dintre copii şi părinţi, dintre părinţi şi copii, dintre elevi şi învăţători şi
dintre învăţători şi elevi. Dispunem de-acum de o nouă Sursă de putere, care ne
ajută să îi suferim pe alţii; ba mai mult, am aflat acel Izvor care ne dă o
putere să îi privim pe alţii chiar mai presus de noi înşine - şi aceasta în toate
domeniile vieţii, chiar şi în căsnicie. Astfel, viaţa de căsnicie va fi trăită
iertând, şi nu acuzându-ne unul pe altul. La fel cum mie mi s-a iertat, de acum
îl pot şi eu ierta pe semenul meu, pe partenerul meu. Aceasta stabileşte în
viaţa de căsnicie standarde noi. În zilele noastre, credincioşia în căsnicie nu
mai ocupă un loc de cinste. În majoritatea cazurilor, relaţia de familie se
află într-o criză acută. Cine lasă însă pe Cristos să domnească în viaţa lui,
acela va primi putere de a fi cinstit, inclusiv în căsnicie. Prin Cristos, el
dobândeşte nu numai curajul de a începe o căsnicie, ci şi curajul şi puterea de
a rămâne credincios partenerului său, până la moarte. Cine îl cunoaşte pe Isus
şi puterea învierii Lui, acela va avea puterea de a scăpa de lăcomia de avere -
de ceea ce de multe ori ne fură perspectiva veşniciei. Nu arareori sunt oamenii
legaţi de aceste lucruri pământeşti, cu toate că în doar câţiva ani trebuie să
le părăsim. Deci ceea ce agonisim pe pământ nu poate constitui acea temelie pe
care să ne putem clădi veşnicia.
El
este Domnul, care va reveni
Cu toate
că o viaţă trăită în această lume împreună cu Cristos este deja schimbată şi
frumoasă, creştinul priveşte totuşi dincolo de ea, căci marea parte a
splendorilor vieţii sunt încă înaintea lui. O asemenea viaţă se merită trăită,
chiar dacă nu întotdeauna te afli deasupra norilor. Cristos este gata să ne
treacă prin nori şi prin necazuri dincolo de acestea. Pentru ca să nu existe
nici o neînţelegere: problemele nu vor dispărea toate, atunci când îl urmăm pe
Isus, dimpotrivă; poate se vor adăuga mai multe la ele, pentru că avem de-a
face cu o lume care nu are această temelie, ci dimpotrivă, de cele mai multe
ori o respinge şi o atacă cu vehemenţă, însă noi ştim că Isus va reveni, după cum
ne-a promis-o El însuşi: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar
fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce
şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde
sunt Eu, să fiţi şi voi" (Ioan 14:2-3). Isus S-a dus să ne pregătească
un loc. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru toţi aceia care şi-au clădit
viaţa pe Cristos. Ei au înţeles faptul că dorinţa lui Dumnezeu este să aibă
comuniune cu ei, şi aceasta pentru o veşnicie întreagă. Pavel a trăit în baza
aceleiaşi convingeri. Iată ce scrie el tesalonicenilor: "Căci însuşi
Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se
va pogon din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii,
cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm
pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar
unii pe alţii cu aceste cuvinte" (1 Tesaloniceni 4:16-18). Isus
Cristos rămâne acelaşi, ieri azi şi în veci. El stă înaintea uşii inimii
noastre. El aşteaptă ca noi să I-o deschidem. În Apocalipsa 3:20 citim: "Iată
Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra
la el, voi cina cu el, şi el cu Mine." Isus a schimbat viaţa multor
tineri şi chiar a multor vârstnici. El o poate schimba şi pe a ta; El este
Izvorul vieţii.
Isus dă
vieţii noastre o nouă orientare, un nou ţel, o nouă direcţie. Ne dăruieşte o
viaţă care se merită trăită, acum şi în veşnicie. El ne readuce la scopul pentru
care am fost destinaţi să trăim ca oameni, împăcându-ne cu Dumnezeu-Tatăl. Prin
Isus, viaţa ta capătă sens; de aceea, lasă ca El să-ţi determine toate
aspectele vieţii.
Tineretul
este cel mai scump bun al societăţii umane. Însă tocmai acest bun este atât de
puţin apreciat şi atât de puţin îndrumat, prin exemple pozitive, fiind de multe
ori înţeles şi tratat greşit.
Ce fel
de mediu este acela în care sunt obligaţi tinerii de azi să crească şi ce fel
de cultură primesc ei? Pretutindeni îi pândesc ispitele. Părinţi lipsiţi de
orice responsabilitate îşi abandonează pur şi simplu copiii, neoferindu-le nici
standarde de viaţă şi nici ajutor. Deşi fiecare familie a plecat la drum cu o
mulţime de intenţii bune, până la urmă toate s-au înecat în materialism. Căsnicii
desfăcute, sfătuitori deseori fără o direcţie clară, imagini neclare despre
moralitate şi Dumnezeu, corupţie de la cei de jos până la cei aflaţi în cele
mai înalte poziţii, o atmosferă politică explozivă, războaie etc. Toate acestea
sunt urmările groaznice ale unei lumi care s-a desprins în mod conştient de
Dumnezeu. Unde mai există o cale clară, o cale care să dea sens vieţii? Există
un singur răspuns la această întrebare. Răspunsul se află în Isus Cristos, care
este acelaşi ieri, azi şi în veci. Cel care-L primeşte pe Cristos va găsi în El
mai mult decât o oglindă în care să-şi privească viaţa cu toate falimentele ei;
va găsi în El soluţia salvatoare - sensul vieţii; va găsi în El puterea de a
scăpa de deznădejde, puterea de a trăi cu adevărat.