1.
Marele "De ce?" al omului
Medicul
priveşte corpul uman şi este fascinat de acest complicat mecanism cu diversele
lui funcţii. Psihologul încearcă să analizeze conduita şi emoţiile omului,
pentru a pătrunde, în felul acesta, cele mai adânci cute ale fiinţei lui.
Psalmistul se întreabă uimit, de ce anume îl preocupă pe nemărginitul Dumnezeu
omul în mărginirea sa? Răspunsul Bibliei este simplu: pentru că omul este
coroana creaţiei divine. În Geneza 1:27 citim un lucru aproape incredibil: "Dumnezeu
a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu (s.n.)."
Omul nu
este un produs al întâmplării: el a fost creat de Dumnezeu după chipul Său şi
pentru părtăşia cu El. Odată, într-o discuţie cu saducheii, Isus a spus că "...Dumnezeu
nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii" (Matei 22:32).
Dumnezeu este viu. El nu este undeva foarte departe de noi, aşa cum mulţi şi-o
imaginează. Dumnezeu ne este foarte aproape. Psalmistul exprimă aceasta în
felul următor: "Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui
mâna peste mine" (Psalmul 139:5). Dumnezeu este deasupra noastră şi
sub noi, El este înaintea şi înapoia noastră, !a dreapta şi la stânga noastră
şi El locuieşte în sufletul copiilor Lui. Văzutul şi nevăzutul sunt pătrunse de
Dumnezeu. De aceea, întrebarea când anume îl pot întâlni pe Dumnezeu în viaţa
mea are un singur răspuns: chiar acum; în clipa aceasta este posibil să intru
în legătură cu Dumnezeu, prin Isus Cristos, în rugăciunile mele.
Dumnezeu
este un Dumnezeu viu, iar noi am fost creaţi după chipul Lui - destinaţi deci
pentru viaţă. Isus însuşi spune în Ioan 14:19: "...Eu trăiesc, şi voi
veţi trăi." Dumnezeu a insuflat primului om suflarea Lui de viaţă. De
aceea este omul un suflet viu. Biblia afirmă că acel prim om a trăit în
Paradis. Pe atunci, între Dumnezeu şi om exista o relaţie de prietenie, un
raport de demnitate şi de pace. Conform planului lui Dumnezeu, noi, oamenii, ar
trebui să trăim în lumea aceasta împreună cu El. Dumnezeu a spus omului: "Dacă
asculţi de porunca Mea, vei trăi. Dacă însă nu asculţi, vei muri."
Dumnezeu
a creat deci omul, în primul rând, pentru a avea comuniune cu el. La început,
într-adevăr domnea o fericită armonie între Creator şi creatură. Dumnezeu
comunica cu omul. La fel, şi omul comunica cu Dumnezeu. Omul trebuia să-şi
împlinească mandatul într-un mod creativ şi inventiv. Dumnezeu îi poruncise:
"Supuneţi pământul!" (vezi Geneza 1:28). Viitorul trebuia făurit
împreună cu Dumnezeu şi în ascultare de El.
Dumnezeu
a creat omul pentru libertate, întrucât El însuşi este liber şi dispune de o
voinţă absolut liberă. Biblia afirmă în Psalmul 115:3: "Dumnezeul
nostru este în cer, El face tot ce vrea". Întrucât omul a fost făcut
să fie o reflectare a Chipului lui Dumnezeu, el a fost înzestrat cu o voinţă
liberă. Libertatea ascundea însă şi anumite pericole. Omul deţinând o voinţă
liberă avea două posibilităţi: el putea să asculte de Dumnezeu şi să trăiască
în continuare în comuniune cu El, sau putea, în schimb, să îi desconsidere
porunca şi să-şi urmeze propriile căi. Adam s-a hotărât pentru a doua variantă.
El a încercat să-şi construiască fără Dumnezeu o lume proprie. Astfel a pierit
Paradisul, grădina Edenului şi odată cu ea comuniunea cu Dumnezeu, începând cu
acea revoltă a lui Adam împotriva Creatorului său, s-a produs o adâncă ruptură
între Dumnezeu şi om.