CAPITOLUL 1
Influenţa
hinduismului
Clifford Wilson a trăit în India timp de
doi ani. El nu pretinde că este o autoritate în ceea ce priveşte religiile
orientale, dar cunoaşte de la sursă gândirea hindusă.
John Weldon a cercetat o bibliografie
considerabilă şi a făcut cercetări aprofundate în ce priveşte practicile oculte
şi învăţăturile fundamentale ale misticismului şi sectelor religioase
orientale.
Misticismul face într-adevăr parte din
modul indian de a trăi şi, în această ţară, el a fost practicat sub diferite
forme de-a lungul secolelor. Sunt mii de ani de când ţări ca India sunt celebre
prin învăţăturile lor mistice care, într-o mare măsură, stau la baza întregii
lor culturi. Însuşi termenul de "guru", care este atât de strâns
legat de misticismul de astăzi, e un cuvânt indian. Gurul era poate un expert în
diferite forme de învăţământ, în discipline ca lupta şi muzica, dar titlul avea
şi conotaţii spirituale centrate asupra structurii generale a religiei de stat
hinduse.
Despre guru se credea că este dovada vie
că Dumnezeu Se manifestă în carne în epoca contemporană; a-i urma exemplul însemna
să faci posibilă dobândirea idealurilor spirituale ale divinităţii. Dacă voiai
să fii iniţiat în cunoaşterea zeilor, atunci trebuia să urmezi învăţăturile
acestui guru, căci el era cel care putea conduce la Dumnezeu. Căutătorul sincer
auzea o voce interioară, şi această voce îl conducea la un guru care urma să
aibă o influenţă asupra direcţiei speciale pe care trebuia s-o urmeze viaţa sa.
El continua să ducă o viaţă normală, dar gurul lui îi recomanda să-şi facă
sadhana, sau exerciţii spirituale, mai ales în timpul sfârşitului de săptămână.
Unii adepţi înflăcăraţi şi-au abandonat
modul obişnuit de trai şi s-au consacrat în întregime căutării contopirii
sufletului cu Dumnezeu.
Sri
Chinmoy
Sri Chinmoy este un exemplu de acest fel.
La vârsta de 12 ani, el s-a hotărât să urmeze această cale, iar la 13 ani
atinsese deja Nirvikalpa Samadhi, adică starea în care sufletul său era
considerat ca fiind în întregime contopit cu Dumnezeu. La vârsta de 19 ani, el
s-a stabilit în ashram-ul (reşedinţa, casa) gurului său ca să studieze şi să
mediteze, acceptând disciplina care face parte din viaţa într-o comunitate
separată. La vârsta de 32 de ani, Sri Chinmoy a părăsit Bengalul şi, ascultând
de o "poruncă lăuntrică", s-a îmbarcat pentru America, unde există
astăzi mii de adepţi în "centrele sale Sri Chinmoy". El a scris mai
mult de patru sute de cărţi şi a făcut peste o sută treizeci de mii de picturi
şi desene, după părerea lui printr-un intermediar care nu este fiinţă omenească
(desenul automat, de exemplu).
Din când în când, diverse persoane, precum
muzicienii rock, se identifică cu Mişcarea lui. El se află în Statele Unite începând
cu 1964. În 1970 este numit consilier spiritual la Naţiunile Unite; conduce
sesiuni de meditaţie bi-săptămânale pentru circa optzeci de delegaţi şi membri
ai personalului. Scopul este totdeauna acelaşi: "a deveni divin, sau a
deveni Dumnezeu Însuşi" (Life-Tree Leaves - Frunze din pomul vieţii -, p.
12).
Se presupune că nişte lideri spirituali
precum Sri Chinmoy au o cale specială; ei pretind că această cale a lor este
cea a dragostei, abnegaţiei şi uitării de sine. Deoarece ei sunt consideraţi că
au devenit Dumnezeu, se aşteaptă de la discipolii lor să trăiască conştienţi de
gurul lor, acceptându-l total şi permiţându-i să le conducă viaţa, pentru a le
putea da tot ceea ce are el, mai ales capacitatea sa de a atinge niveluri
spirituale mai înalte.
Teza e că această cale nu este pur şi simplu
devoţiunea consacrată lui Sri Chinmoy ca fiinţă omenească, ci divinităţii care
se găseşte în interiorul persoanei umane. Pe cât se pare, o disciplină
spirituală intensă l-a condus la această unitate cu Dumnezeu, pe care el o pune
acum la dispoziţia occidentalilor care vor să accepte o asemenea unitate. A
primi această unitate implică renunţarea la noi înşine şi la toate lipsurile
noastre, precum egoismul, şi la alte defecte, precum frustrarea şi neliniştea.
Dacă încredinţăm toate acestea gurului şi acceptăm ceea ce oferă el, vom găsi
chipurile pacea, bucuria şi satisfacţia prin ajungerea la o viaţă divină.
Lucrul acesta este tipic pentru multe învăţături
orientale; Dumnezeu poate fi revelat în fiecare dintre noi şi, pentru a-L găsi
pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să ne cucerim pe noi înşine printr-o viaţă de
disciplină personală. Eul individual este o formă de sclavie, el trebuie să fie
învins cu ajutorul unei renunţări adevărate. Teza este că omul trebuie să uite
că e la fel de important cum credea mai înainte şi că trebuie să se
reorienteze. Trebuie să-şi uite vanitatea şi egocentrismul şi să se fixeze în
Dumnezeu, făcând astfel să-i dispară propriul eu. În felul acesta, omul poate
deveni una cu Dumnezeu şi cu toţi ceilalţi: el va câştiga totul, pentru că va
găsi o nouă forţă atunci când propria sa individualitate va fi fost recunoscută
ca nefiind nimic.
În toate acestea, gurul este indispensabil
dacă se doreşte atingerea obiectivului. Numai el cunoaşte calea respectivă; ca
urmare, numai el poate s-o arate altora. Adeptul trebuie s-o găsească, să
mediteze asupra ei şi asupra învăţăturilor date de guru şi să urmeze
conştiincios instrucţiunile date de el. În felul acesta, discipolul poate urma
calea care îl va duce la lumina spirituală.
Este mereu aceeaşi veche istorie cu Satan
deghizat în înger de lumină, seducând, dacă este posibil, şi pe cei aleşi. E
adevărat că omul poate deveni "una" cu Dumnezeu, căci aceasta este învăţătura
Domnului Isus* Cristos, dar nu în sensul vedic hindus în care omul devine Dumnezeu.
Este adevărat că noi ar trebui să medităm la un Om - dar acest om nu este gurul
oriental, ci este Fiul lui Dumnezeu născut la Betlehem (Betleem). Calea divină
nu e cea recomandată de un oarecare iluminat din secolul 20, ci cea pe care o
găsim în învăţăturile Celui care a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6) - şi lucrul acesta
este valabil şi pentru orice guru oriental din epoca modernă.
Este adevărat că învăţătura lui Isus
implica o disciplină, dar drumul care duce la Dumnezeu se află la începutul
vieţii creştine. Nu poţi ajunge la Dumnezeu cu ajutorul faptelor şi
activităţilor disciplinei. Noi vom intra, este adevărat, într-o comuniune tot
mai mare cu Dumnezeu, dar însăşi întâlnirea cu El se face prin intermediul
Crucii - puntea spre cer făcută la Golgota acum aproape două mii de ani. Este
sigur că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei care Îl caută sincer, dar aceştia Îl întâlnesc
crezând în mod personal în Cristos mort pe o cruce ca să aducă iertarea
păcatelor şi să facă posibilă unirea cu Dumnezeu.
Sri Chinmoy pretinde că atunci când
acceptă un discipol o face pentru eternitate; prin urmare, el va accepta
persoana care vrea sincer să urmeze calea a cărui ghid este el. Şi aceasta este
o învăţătură falsă, căci numai Isus Cristos poate oferi viaţa eternă. Numai El
are puterea asupra morţii, lucru pe care l-a demonstrat din punct de vedere
istoric prin învierea Sa. Numai El poate oferi viaţa eternă celor care Îl
urmează (Ioan 6). Sri Chinmoy promite fiecărui discipol să-l ducă la Dumnezeu,
dar ceea ce vrea el de fapt să zică este că furnizează o cale de meditaţie care
te va face să crezi că tu eşti Dumnezeu. Satan a făcut aceeaşi promisiune, aşa
cum relatează Geneza, capitolul 3. Dacă discipolul vrea să evite
"iadul", trebuie să fie total devotat gurului; dacă se întâmplă aşa,
nu mai există probleme cu situaţia de dincolo de moarte (gurul este atunci
personal responsabil de acest discipol). Şi aici suntem în prezenţa unei
doctrine false: să atribui unui om prero-gativele lui Isus Cristos Însuşi. În
fine, analiza cărţilor lui Sri Chinmoy arată că el este implicat profund în
ocultism. Chinmoy ar putea fi încadrat între spiritişti. Spiritismul este
interzis de Biblie (Deuteronom 18:9-12) şi are consecinţe de care puţini îşi
dau seama.
Baba
Ram Dass
Cei mai mulţi guru sunt orientali, dar
există excepţii remarcabile - printre care unul zis Baba Ram Dass, numit înainte
Richard Alpert. Fiul unui strălucit om de afaceri american, el a renunţat
astăzi la totul ca să devină un guru occidental pe care îl ascultă mii de
oameni. Până în 1960, el era un evreu american pe care îl favoriza succesul; el
poseda propriul său avion Cessna, un apartament luxos şi tot ceea ce ţine de o
viaţă trăită în lux.
El preda noţiuni de psihologie, printre
care motivaţia, teoria freudiană şi dezvoltarea copilului. El putea răspunde la
întrebările legate de psihologie care îi erau puse, dar se spune că el însuşi
era o fiinţă an-xioasă şi nevrozată. În ciuda cunoştinţelor sale intelectuale, era
tulburat şi neştiutor. Atunci l-a întâlnit pe Timothy Leary, al cărui nume a
rămas asociat cu călătoriile "spirituale" datorită LSD-ului. Ei au
devenit prieteni, şi Richard Alpert l-a urmat pe Leary în experienţele sale cu
halucinogene. Prima sa experienţă i-a permis chipurile să dobândească o mai
mare pătrundere a propriei sale fiinţe interioare. Cu toate acestea, experienţa
a trecut repede, şi el s-a regăsit curând la punctul de plecare cu toate
inhibiţiile şi neliniştile sale. A continuat să facă experienţe cu
"suişuri" urmate iremediabil de "coborâşuri". În final, el
s-a dus în Orient şi, în Nepal, l-a întâlnit pe Bhagwan Dass, un tânăr american
care petrecuse cinci ani în Orient.
Bhagwan Dass purta acum roba care îl
indica drept un om sfânt şi vorbea curgător hindusa. Alpert a crezut că el întruchipa
pacea şi priceperea vieţii pe care o căuta şi l-a urmat într-un ashram situat
la poalele Himalayei. Acolo l-a întâlnit pe maharajahul Neem Karoli care a
devenit gurul său. Neem Karoli l-a intimidat pe american, şi acestuia, aflat în
căutarea unor răspunsuri, i s-a părut că gurul putea să pătrundă până în gândurile
sale cele mai secrete. Americanul a rămas şase luni în tăcere, a meditat şi a
primit învăţătura transmisă pe o tăbliţă şi chiar prin vibraţiile gurului său.
S-a întors pe urmă în Statele Unite, unde a început să i se răspândească
renumele de conducător spiritual. După exemplul dat de guru orientali, a început
şi el să practice spiritismul.
Cartea sa Be Here Now (Fii aici acum), un
ansamblu de meditaţii şi tehnici în care se regăsesc multe imitaţii ale
creştinismului, a fost pe placul publicului. Dass vorbeşte în ea despre
căutarea pură a credinţei şi despre puritatea credinţei. Ca şi Sri Chinmoy, el
vorbeşte despre a fi una cu gurul. El subliniază şi lipsa de atracţie a acestui
guru care l-a condus în această nouă
experienţă. El era dispreţuit de unii care îl căutau şi care nu vedeau în el
decât un bătrânel scund învelit cu o cuvertură. Totuşi, în ochii iniţiatului
(cum era Richard Alpert), acest bătrânel scund era o personificare a iluminării
universale. Pe el - şi pe discipolul său, Richard Alpert (acum Baba Ram Dass) -
trebuie să-i asculte lumea.
Ceea ce este ciudat e faptul că mii de
americani îl ascultă. Aceasta dovedeşte că meditaţia şi religiile orientale vor
continua. De exemplu, Meditaţia Transcendentală a iniţiat peste un milion de
persoane şi are mereu un impact important.
Mişcarea
Hare Krishna
Printre grupările care au invadat
Occidentul, una dintre cele care se face cel mai mult auzită este Mişcarea Hare
Krishna.
Această societate e cunoscută şi sub
numele de ISKON, Societatea Internaţională de Conştiinţă Krishna. Şi ea este o
varietate de hinduism şi pretinde că provine din învăţăturile date de Krishna,
care a apărut în India pe la anul 3000 î.Cr. cu un discipol numit Arjuna. Se
pretinde că acest Krishna a cunoscut mai multe incarnări, ultima în anul 1486
d. Cr. Mişcarea afirmă o succesiune neîntreruptă de discipoli, până la
iniţierea gurului Prabhupada, din 1933, care a primit aşa-zisa misiune de a
răspândi conştiinţa lui Krishna în lumea occidentală. Mişcarea s-a instalat la
Londra în 1968 şi în Statele Unite în 1969, din acelaşi motiv. Există cel puţin
trei temple în Anglia şi vreo treizeci în Statele Unite. Prabhupada a murit în
1977, dar moartea sa n-a avut decât un slab impact asupra mişcării.
Una dintre caracteristicile acestei
grupări este faptul că membrii ei cred că pot atinge iluminarea cântând numele
zeului lor - şi acesta este motivul pentru care cete de oameni defilează pe
străzile oraşelor cântând "Hare Krishna" sau "Hare Rama",
Krishna şi Rama fiind cele două nume ale zeului lor. Melopeea este adesea însoţită
de transe şi devoţiune extatică.
Această grupare are reguli foarte stricte
în ceea ce priveşte hrana (nici carne, nici peşte, nici ouă), băuturile
alcoolice sunt interzise, iar relaţiile sexuale sunt foarte reduse. Discipolii
de sex masculin poartă un şir de 108 perle care sunt numărate ca nişte mătănii.
Ei sunt îmbrăcaţi în nişte robe orientale, în general de culoarea şofranului
(galben), şi trupul lor este adesea pictat - toate acestea sunt privite ca
demonstrând devotamentul lor pentru Krishna. Revista lor, Back to Godhead
(Înapoi la dumnezeire), se vinde pe străzi, iar cărţile lui Prabhupada
(considerate ca "Scriptură") au fost chipurile tipărite în peste 66
milioane de exemplare. Ei recunosc că Biblia şi Coranul sunt cărţi
"divine", dar susţin că şi una şi cealaltă au fost deformate în
cursul secolelor. Ei afirmă că nu încearcă să schimbe religia oamenilor, ci că
se străduiesc să facă din ei adepţi mai buni ai religiei lor, ajutându-i să
facă experienţa conştiinţei lui Krishna.
Despre cântatul cuvintelor "Hare
Krishna" se crede că transportă imediat individul dincolo de atmosfera
materială a iluziei (aşa-zisa Maya) în care se află, şi anume pe o platformă
spirituală mai înaltă. Ei cred că unul dintre simptomele care indică faptul că
s-a ajuns la o asemenea platformă este impulsul de a începe să danseze. Uneori,
aceste simptome de dans şi de cântat se aseamănă unor stări de alie-nare
mintală.
Învăţături
opuse doctrinei creştine
ISKON susţine că, pentru a ajunge la
salvare, trebuie să te abţii de la patru păcate primare, să cânţi "Hare
Krishna" de cel puţin 1728 de ori pe zi şi să te străduieşti să respecţi
de reguli diferite. Ea afirmă că Isus Cristos nu a murit pentru păcatele lumii,
că El n-a făcut decât să neutralizeze karma discipolilor - şi aceasta nu avea
nimic de a face cu crucea. De fapt, după părerea lui Prabhupada,
"sacrificiul" lui Dumnezeu e de "milioane de ori" inferior
"sacrificiului" lui Vasudeva, Datta Thakura, un simplu adept al lui
Krishna incarnat în domnul Caitanya Caritamirta (Sri Caitanya Caritamirta, cap.
15, textul 163).
Aceasta este în contradicţie directă cu
doctrina creştină a salvării. Această învăţătură propune lucrări şi acţiuni
prin care se poate ajunge la salvarea cuiva, pe când doctrina creştină susţine
că salvarea nu poate fi primită decât ca un dar datorită ispăşirii făcute de
Domnul Isus Cristos, care a murit ca să aducă întregii lumi iertarea păcatelor
(1.Ioan 2:2). A cânta un nume aşa-zis sfânt nu este un mijloc de salvare, şi o
asemenea învăţătură se opune doctrinelor Bibliei. Melopeea însăşi este o formă
de meditare, şi aceasta ocupă un loc important în învăţătura şi practicile
oculte sub diferitele lor forme.
Susţinând că sufletul poate fi eliberat
din trup prin cântatul cuvintelor "Hare Krishna", Mişcarea Krishna se
apropie cel mai mult de conceptul unei salvări personale. De fapt, nici nu este
o salvare, ci o eschivare. Această Mişcare pune accentul pe melopee şi incită
individul să se amăgească cu iluzii prin faptul că se eschivează de realitate
refugiindu-se în fiinţa lăuntrică în loc să o facă prin droguri, căutând
extazul prin dansuri şi cântece repetitive (cu cuvinte, propoziţii sau fraze
care se tot repetă). Un asemenea "extaz" nu este decât o stare
trecătoare care nu poate fi comparată cu pacea liniştită şi cu sentimentul de
realizare pe care le descoperă adevăratul discipol al lui Isus Cristos prin
aţintirea privirilor asupra lui Isus, Iniţiatorul şi Desăvârşitorul
credinţei" (Evrei 12:2).
Alte
mişcări
Gurul Maharaj Ji şi Misiunea Luminii
Divine (MLD) reprezintă o altă religie hindusă. Maharaj Ji a fost numit la început
"Domnul universului", "a doua venire a lui Cristos", etc.
Totuşi, în 1973, MLD a început să modereze "statutul divin" al
gurului său, deşi continuă să fie considerat "mai bun decât Isus".
Această reacţie era în legătură cu problemele sale personale (de exemplu,
proces de familie, etc.) şi cu lipsa sa vizibilă de atotputere. Atunci când
pretenţiile grandilocvente ale "mileniului" s-au terminat cu un eşec,
MLD a avut dificultăţi evidente în menţinerea divinităţii gurului ei. Totuşi,
recent, după ce a lăsat lucrurile să se mai potolească, pretenţiile la divinitate
- lucru deloc surprinzător - au reapărut. În revista Divine Times din
ianuarie-februarie 1979 se află un articol conţinând douăzeci şi patru de
fotografii ale lui Maharaj Ji şi intitulat "Fotografiile secrete şi
revelate ale lui Dumnezeu", şi în el se regăseau pretenţiile la
atotputere. Desigur, adevăratul Dumnezeu vede aceste pretenţii cu un alt ochi:
"Inima ţi s-a înălţat, şi tu ai zis: Eu sunt Dumnezeu, şed pe scaunul lui
Dumnezeu... de aceea, pentru că îţi iei voia ta drept voia lui Dumnezeu... vei
muri de moartea celor necircumcişi" (Ezechiel 28:2,6,10).
Sathya Sai Baba e un guru mai puternic, având
milioane de adepţi. Este un om cu o putere ocultă considerabilă. Un prieten al
autorilor, Tal Brooke, a fost principalul discipol american timp de aproape doi
ani al lui Baba şi tocmai a scris o expunere aprofundată despre Sai Baba: The
Lord of the Air (Advent Books, New York). Această carte se bazează pe o
experienţă personală şi dă în vileag unele dintre secretele întunecate
referitoare la Sai Baba, secrete până acum necunoscute de public.
Aceşti guru continuă să vină în Occident.
Un lucru este limpede: aduc cu ei învăţături distrugătoare ale moralităţii, ale
spiritualităţii inteligente şi ale valorilor creştine. Pledoaria lor făţişă în
favoarea diferitelor forme de ocultism (de exemplu yoga), a spiritismului, a
imoralităţii sexuale (de exemplu tantra) a ruinat mii de vieţi. Fie că este
vorba de Hare Krishna care e un atac la adresa caracterului sacru al
căsătoriei, femeii şi familiei, fie că e vorba de ritul de posedare divină şi
anarhia socială a lui Bubba Free John, ori de credinţa lui Meher Baba că
nebunia este o formă de înaltă spiritualitate, ori de spiritismul lui Ram Dass,
ori de ciudatele experienţe oculte ale lui Muktananda, ori de eforturile lui
Paramahansa Yohananda de a "hinduiza" creştinismul, etc..., mai
devreme sau mai târziu va trebui plătit preţul angajamentului personal.
Adevăratul înţelept e cel care evită tot ce este "ânţelepciune" şi
"spiritualitate" orientală.
Salvarea:
Hinduismul contra creştinismului
Înainte de a încheia acest capitol, se
cuvine să examinăm subiectul salvării. Care este învăţătura hindusă? Ce cred
creştinii?
Cei mai mulţi guru care operează în
America de astăzi sunt până la un punct aliaţi cu hinduismul, mai ales cu
şcoala vedică. Va fi deci util să facem o mică comparaţie între concepţiile
hinduse şi cele creştine în ceea ce priveşte salvarea.
|
Creştinismul
|
Hinduismul
|
|
1. Dumnezeu este sfânt şi nu e întinat
de păcat (Isaia 5:16).
|
1. "Dumnezeu" este autorul
răului. Aceasta atacă iubirea, mila, dreptatea, caracterul, etc. ale lui
Dumnezeu.
|
|
2. Dumnezeu a creat lumea, şi aceasta
este o realitate fizică. După ce a creat-o, Dumnezeu a zis că totul era
"foarte bun" (Geneza 1:31).
|
2. "Dumnezeu" a făcut lumea ca
iluzie, şi lucrul acesta face parte dintr-un joc (lila).
|
|
3. Dumnezeu este o Fiinţă personală.
|
3. Dumnezeu este parţial sau complet
impersonal.
|
|
4. Dumnezeu n-a vorbit decât prin
Cuvântul Său, Biblia.
|
4. Biblia este de rangul doi în raport
cu scrierile orientale care o înlocuiesc.
|
|
5. Dumnezeu există în trei Persoane:
Tatăl, Fiul şi Spiritul (Duhul) Sfânt.
|
5. Existenţa lui Dumnezeu este
"monistă", adică tot ce există este o unitate.
|
|
6. Dumnezeu este independent şi distinct
de creaţie.
|
6. Dumnezeu este creaţia (panteism) sau
esenţa dinapoia ei (monism).
|
|
7. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său unic
ca sacrificiu pentru păcatele noastre. Cristos este în mod plenar Dumnezeu
(Coloseni 2:9, etc.) şi unic.
|
7. Cristos este redus la a nu fi decât
un guru, un maestru sau unul dintre numeroşii avatari (incarnări). El nu este
unic.
|
|
8. Dumnezeu are toată autoritatea asupra
creaţiei Sale.
|
8. "Eu sunt aceasta" - Omul
devine Dumnezeu. Omul are autoritate asupra "creaţiei", ceea ce
este demonstrat prin siddhas (puteri oculte).
|
|
9. Dumnezeu a prevăzut un sacrificiu
infinit pentru salvarea omului.
|
9. Salvarea în sens creştin e o
"blasfemie", e inutilă. Ea împiedică creşterea spirituală.
|
|
10. Salvarea este obţinută numai prin
har.
|
10. Salvarea este obţinută prin fapte,
după legea karmei - evoluţia lentă spre unitatea divină cu ajutorul unei
avansări psiho-spirituale oculte şi/sau mai multe vieţi.
|
|
11. Moartea pentru necreştin are
consecinţele cele mai grave şi are ca rezultat o separare eternă de Dumnezeu.
|
11. Moartea este o iluzie, ea îl uneşte
pe credincios cu Dumnezeu.
|
|
12. O singură incarnare unică în Cristos
(Evrei 9).
|
12. Nenumărate incarnări ale lui
Dumnezeu în cursul istoriei.
|
|
13. Comunicarea cu Dumnezeu se face prin
rugăciune şi prin citirea Cuvântului Său.
|
13. Comunicarea are loc prin meditaţie
psihico-mistică (distrugerea eului) şi prin sadhana (exerciţii spirituale).
|
|
14. Pe cruce, Dumnezeu Şi-a dove-dit
iubirea personală pe care o poartă creaţiei Sale (Ioan 3:16).
|
14. Fiind impersonal, Brahma nu are
iubire. Brahma este dincolo de orice dualism.
|
|
15. Dumnezeu are un plan şi un scop
pentru creaţia Sa unică.
|
15. Pentru toată eternitatea,
"creaţia" nu este altceva decât eterna iluzie ciclică a creaţiei,
susţinerii şi distrugerii universale.
|
|
Creştinismul
|
Hinduismul
|
|
1. Omul e moral şi esenţial separat de
Dumnezeu. Omul este creaţia lui Dumnezeu. Creaţia e distinctă şi separată
pentru totdeauna de Creator.
|
1. Omul e Dumnezeu; Dumnezeu este totul
(panteism), sau în exterior totul e maya (iluzie), dar adevărata esenţă
interioară este Brahma sau Dumnezeu (monism).
|
|
2. Răul este rezultatul păcatului omului
şi al răzvrătirii lui faţă de Dumnezeu, adică a separării sale de El.
|
2. Răul vine din ideea că există o
separare adevărată între Dumnezeu şi om - căci de fapt nu există separare.
(Astfel, creştinismul este însăşi expresia răului).
|
|
3. Erezia, înseamnă să susţii că omul nu
este separat de Dumnezeu şi că nu există nevoie de pocăinţă.
|
3. Erezia, înseamnă să susţii că omul e
separat de Dumnezeu (ea este deci creştinismul).
|
|
4. Salvarea este obţinută recunoscând
realitatea separării şi nu încercând s-o ascunzi sau s-o priveşti ca pe o
iluzie. Odată ce e recunoscută separarea de Dumnezeu, poţi atunci alege să-L
urmezi pe Dumnezeu crezând că Dumnezeu, prin Cristos, a rezolvat problema păcatelor
tale.
|
4. Salvarea este obţinută luând la
cunoştinţă despre iluzia (maya) se-parării şi acceptând unitatea fiecărei
vieţi sau a tot ceea ce există (monism).
|