Lumini peste veacuri > Vol. II > 4. Columba


CAPITOLUL 4
COLUMBA
Apostolul Scoţiei

Când au încetat prigoanele cezarilor, datorită faptului că împăratul Constantin s-a declarat de partea creştinilor, deşi toată viaţa el nu a fost creştin, ci doar când a fost pe patul de moarte a acceptat să fie botezat, totuşi din motive politice el a acordat creştinilor anumite favoruri, aceasta determinând ca mulţi păgâni să treacă la creştinism, fără ca ei să aibă credinţa mântuitoare şi naşterea din nou. Astfel, lumea a pătruns în biserică. Unii oameni orgolioşi, dornici de întâietate, au căutat să ajungă în fruntea bisericilor. Au fost adevărate lupte. Odată ajunşi sus, au căutat să dea porunci şi edicte, ca cezarii. Luxul a luat locul simplităţii. Papa şi-a arogat dreptul de a porunci chiar împăraţilor. Bunii creştini, care în treburile bisericeşti recunoşteau doar autoritatea lui Cristos, au ajuns să fie prigoniţi acum de autorităţile bisericeşti. Misionarismul, lucrarea cea mai de seamă a bisericii, a fost dată uitării.

În aşa vremuri, Dumnezeu a găsit totuşi anumiţi bărbaţi pe care i-a aprins, spre a lumina pe alţii. În Insulele Britanice, Evanghelia a pătruns încă din primul veac. Se pare că ofiţeri şi soldaţi romani creştini au împărtăşit vestea bună a dragostei lui Dumnezeu localnicilor. Astfel, s-au înfiinţat biserici şi învăţătura Noului Testament era aplicată în viaţa de toate zilele. Fiind departe de Roma, biserica apostată nu a putut exercita mare influenţă asupra lor. Când Saxonii au invadat Britania, fiind păgâni, au prigonit pe creştinii găsiţi acolo. Unii au fost martirizaţi, iar alţii s-au refugiat în munţi.

În Irlanda s-a ridicat un bărbat pios numit Columba. El s-a născut într-o familie de celţi la Donegul, Irlanda. În anul 521 după Cristos, încă din tinereţe el s-a predat Domnului şi, ca adult, a fost botezat de Cruithnechan. A studiat în şcoala celtică, iar în anul 551 a fost ordinat. Deşi era dintr-o familie nobilă, el s-a caracterizat printr-o mare lepădare de sine şi vieţuire în simplitate. Era un om al postului şi rugăciunii, al părtăşiei secrete cu Dumnezeu. Pentru el creştinism însemna trăirea în totul a Evangheliei şi ajutorarea altora să trăiască o aşa viaţă. Era plin de înflăcărare în vestirea Evangheliei.

Regele Dermot a fost iritat de zelul lui Columba de a întoarce pe cât mai mulţi la Dumnezeu şi a început să urzească planuri rele. Aflând de aceasta, Columba împreună cu alţi 12 credincioşi s-au refugiat pe insula Iona, lângă coasta vestică a Scoţiei. Acolo şi-a stabilit el centrul misionar. Fiindcă erau la mai puţin de un kilometru de Scoţia, puteau foarte uşor să lucreze pentru creştinarea picţilor şi a scoţienilor. Columba a clădit o mănăstire nu prea mare, dar cu chilioare pentru fiecare călugăr, după modelul celtic. Acolo a înfiinţat o şcoală misionară de unde credincioşi înflăcăraţi plecau să vestească altora mântuirea lui Dumnezeu. Ei au evanghelizat Scoţia şi Hebridele.

Columba a fost un om cu o deosebită cultură şi dotat cu un înalt spirit de conducere. Avea o voce plăcută şi puternică. Era înalt, solid şi cu o minte sclipitoare. Trăia o viaţă de rugăciune intensă şi strânsa părtăşie cu Dumnezeu îl făcea să ardă în râvna lui pentru mântuirea păcătoşilor. El a fost neobosit în transcrierea Bibliei pe care o punea în mâna poporului. Îi plăcea renunţarea, trăia o viaţă austeră. Se culcă pe o stâncă netezită şi la căpătâi avea o piatră. În toate căuta să fie un bun exemplu pentru alţii.

Între anii 563-597, insula Iona a devenit un mare centru misionar. Fiindcă mama lui Columba era descen­dentă din familia regească a celţilor, dorinţa lui era să mântuiască şi pe cei ce aveau autoritatea, de care alţii nu prea se ocupau. El a căutat să-i câştige pentru Cristos Domnul pe cei sus puşi, căci ştia că atunci supuşii lor erau mult mai uşor de câştigat. În anul 564 după Cristos, el a lucrat la convertirea lui Brude, regele picţilor din nord. Dorinţa de a câştiga pe cei de sus, Columba a sădit-o în toţi discipolii săi. Când plecau în misiune, căutau întâi să facă contact cu cei ce aveau autoritatea în oraşul sau localitatea respectivă, să-i convertească pe ei, apoi pe ceilalţi. Făcând aşa, ei au fost scutiţi de prigoane şi arestări şi au avut rezultate mult mai bune la poporul de rând.

Predicarea Evangheliei de Columba şi misionarii săi era simplă, pe înţelesul tuturor, biblică. Ei cereau ca păcătoşii să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor, apoi să trăiască o viaţă consacrată pentru Dumnezeu. Misionarii creştini de pe insula Iona au purtat Evanghelia şi au format biserici în toată Scoţia, în Irlanda, iar unii au trecut pe continent şi au lucrat în Germania, în Elveţia şi chiar în Italia. Pe atunci bisericile Scoţiei nu erau sub controlul bisericii cato­lice din Roma. Abia mai târziu, papa şi-a trimis emisarii săi, spre a convinge pe scoţieni să se încadreze în biserica catolică şi să recunoască supremaţia papei. Creştinismul scoţienilor se deosebea de cel al Romei în aceea că ei trăiau învăţătura Noului Testament, pe când al Romei era un creştinism formal, lumesc. Slujitorii Evangheliei la scoţieni erau smeriţi, sinceri, cu o viaţă consacrată, pe când cei ai Romei erau mândri, orgolioşi, vicleni. La început, ei au spus că nu recunosc autoritatea papei, ci numai pe Cristos ca Domn, dar înşelăciunea şi ameninţările i-au constrâns să aparţină Romei.

Columba a fost un vajnic luptător pentru creştinismul primar. El a lucrat intens 34 ani. Duminică 9 iunie 597, Columba, după obiceiul său, s-a sculat la miezul nopţii să se roage, a îngenuncheat şi de pe genunchi a plecat în veşnicie la Cel pe care L-a iubit şi L-a mărturisit cu atâta zel.

Viaţa lui Columba a servit ca model de consacrare, vieţuire şi mărturisire pentru mulţi credincioşi din veacurile următoare. El a trăit pe genunchi şi a murit pe genunchi.



Persoane interesate