Lumini peste veacuri > Vol. II > 17. G. N. Gordon


CAPITOLUL 17
G. N. GORDON

G. N. Gordon era din insula Prinţul Edward. Împreună cu soţia aveau pe inimă lucrarea de vestire a Evangheliei printre canibalii ce locuiau insulele din Marea Sudului. Astfel, au plecat ca misionari la Erromanga. El era medic şi căuta să ajute băştinaşii de pe insulă atât cu medicina cât şi cu Evanghelia. Timp de patru ani a lucrat printre acei canibali. Populaţia s-a bucurat de ajutorul medical primit de la el şi l-au tolerat printre ei. El le spunea despre Dumnezeul cel viu şi adevărat, care vrea mântuirea sufletu­lui lor şi doreşte, ca ei să trăiască o altă viaţă. Ei îl ascul­tau, dar erau prea robiţi de păcate, de băutură şi fumat. Traficanţii albi de tutun şi băuturi alcoolice, ce trăiau pe alte insule, i-au deprins la acestea şi deveniseră mari păti­maşi. Din când în când, veneau şi îşi desfăceau negoţul lor murdar, iar băştinaşii erau gata să dea totul spre a primi tutun şi băuturi. Aceşti traficanţi urau de moarte pătrunde­rea misionarilor în acele insule. Ca argintarii din Efes, ei ştiau că cei ce se convertesc la creştinism nu vor mai fi clienţii lor. De aceea, mereu căutau să aţâţe pe băştinaşi împotriva misionarilor. Îi ameninţau pe băştinaşi că, dacă nu-i omoară pe misionari, ei nu le mai aduc tutun şi băuturi. Fiindcă populaţia avea nevoie de ajutorul medical al misionarului Gordon, canibalii multă vreme n-au ascultat de traficanţi.

În prima parte a anului 1861, insula a fost bântuită de uragane, care au produs mari stricăciuni şi pagube de vieţi omeneşti. Apoi, a urmat o molimă de pojar, care a făcut ravagii, secerând pe mulţi. Dr. Gordon, cu toată bunăvoin­ţa lui, nu a putut ajunge la toţi bolnavii şi nu avea medica­mente pentru toţi. Molima de pojar se pare că a fost intro­dusă chiar de traficanţi, infectând pe câţiva. Ca să se pună ei la adăpost de furia băştinaşilor, traficanţii au răspândit zvonul pe insulă că misionarul e vinovat de toate relele ce s-au abătut asupra lor; că vechii lor zei s-au mâniat foc pe ei din pricină că unii au acceptat religia misionarului, s-au lepădat de zei şi acum cred în Isus. Şi zvonul a fost de efect. Preoţii-vrăjitori au făcut o mare aţâţare la răzbuna­re contra misionarului Gordon.

Pe data de 20 mai 1861, şeful de trib numit Lovu, cu un număr de războinici pitiţi printre tufişuri, a venit să-l omoare. În timp ce toţi stăteau ascunşi, doi s-au prezentat la locuinţa lui să-i ceară medicamente. Ei au spus că au un copil bolnav grav şi au nevoie de medicamente. Fără să se gândească la vreun şiretlic, Dr. Gordon a plecat îndată la casa misiunii, unde îşi avea dispensarul, ca să le dea medicamentele necesare. Când au plecat, Dr. Gordon a ce­rut lui Narubulet să treacă cu tovarăşul lui înaintea sa, dar ei au insistat să meargă el în faţă. Nu departe de casă, era un râuleţ pe care trebuiau să-l treacă. Când au fost pe la jumătate, unul a ridicat măciuca să-l lovească în cap, însă doctorul a observat umbra s-a întors şi a apucat măciuca, dar în timpul acesta celălalt l-a lovit pe la spate cu o secure în şira spinării. La a doua lovitură aproape că i-a retezat capul. Ceilalţi războinici au ieşit din tufişuri şi au început să scoată ţipete de bucurie şi să danseze sălbatic. Soţia lui Gordon, auzind ţipetele lor, a ieşit să vadă ce s-a întâmplat. Cum în faţă avea nişte pomi deşi, nu se putea vedea şi a întrebat pe Ouben, cel de al doilea, care, după ce a doborât pe misionar, acum venea spre ea. Acesta zise că nu e nimic, ci doar nişte copii ţipă, se distrează. Şi cum ea se întoarse să vadă unde sunt copiii, pe furiş, el o lovi şi pe ea cu măciuca încât o prăbuşi la pământ, iar la a doua lovitură îi sfărâmă ţeasta.

Aşa au sfârşit munca lor misionară după patru ani de grele încercări şi primejdii printre canibalii din Erromanga. Râvna lor în lucrare, dragostea lor faţă de un trib fioros şi devotamentul lor faţă de Mântuitorul au slujit ca exemplu multor misionari. Munca lor însă nu a fost zadarnică. Sămânţa Evangheliei a adus şi aduce roade şi azi pe acele insule. Dar acum situaţia e cu totul schimbată. Jertfa crucii se vesteşte cu jertfire. Preţul de sânge, însă, are cea mai mare răsplătire.

Ce mult ar trebui să umilească acest exemplu pe unii credincioşi, care nu sunt gata să ducă Evanghelia nici măcar în satul vecin!

O, Doamne, dă un nou spirit de jertfă în poporul Tău, ca mulţi să poată fi mântuiţi!



Persoane interesate