CAPITOLUL 25
HENRY MOORHOUSE
Pentru
unii, mântuirea e o experienţă liniştită, plăcută, binecuvântată, ca cea a lui
Corneliu. Pentru alţii e cu şocuri mari, e o smulgere din valuri năprasnice şi
aşezarea pe stâncă, e ridicare din prăbuşire, e salvare chiar de la sinucidere,
cum a fost cea a temnicerului din Filipi. Cam aşa a fost şi pocăinţa lui Henry
Moorhouse.
El s-a
născut în anul 1840 în Ardnich. Tinereţea sa a fost o trăire în toate păcatele.
La 20 de ani el era beţiv şi cu totul înrăit. În mai multe rânduri a fost
aruncat în închisoare. Dorea fericirea, dar a constatat că păcatul l-a
nenorocit.
Zbuciumat
în suflet, cu remuşcări în conştiinţă, vedea că nu mai poate trăi aşa. Atunci
s-a hotărât să se sinucidă. Într-o seară a luat pistolul şi a plecat. La o
intrare întunecoasă într-o clădire s-a oprit, şi-a scos pistolul să-şi tragă un
glonţ în cap. Dar chiar în acel moment a auzit o voce citind pilda fiului
risipitor. Sus la etaj în acea clădire era o sală de rugăciune şi cum uşa era
deschisă, iar vestitorul Evangheliei începuse să citească textul, pe el cuvântul
l-a săgetat. S-a oprit şi gândul că şi el ar putea fi primit de Tatăl, l-a
făcut să vâre pistolul înapoi în buzunar şi să urce la etaj. A ascultat
predicarea Evangheliei, dar mântuirea a primit-o abia după câteva săptămâni, când
un pompier credincios l-a făcut să creadă şi să înţeleagă textul din Romani
10:9,10. Atunci şi-a predat viaţa sa Domnului.
Imediat
după pocăinţă, el a început să aplice cuvintele din Romani, adică să-l
mărturisească pe Cristos ca Domn. Dădea tractate, vorbea cu trecătorii şi
uneori predica la colţuri de stradă. Fiindcă nimeni nu i-a sugerat vreo metodă
de studiu şi vorbire, el a învăţat să se ţină în totul de Biblie. A savurat-o
şi s-a îmbibat de ea până în măduva oaselor. În patru ani a devenit o lumină
puternic strălucitoare. Mergea peste tot şi predica Evanghelia. Oameni din
toate straturile sociale stăteau fermecaţi înaintea lui. Dumnezeu a început
să-l folosească cu putere. El a fost supranumit “Băiatul predicator”. Prin
vestirea clară a Evangheliei, mulţi au ajuns să cunoască mântuirea lui
Dumnezeu, iar zelul său înflăcărat a aprins pe mulţi vestitori ai Evangheliei.
Chiar
despre Moody se spune că nu ar fi devenit aşa mare predicator dacă nu ar fi
cunoscut pe Moorhouse. Prin anul 1867, fiindcă Moody ajunsese epuizat, soţia sa
motivând că pentru bronşita ei, l-a silit să facă o călătorie peste ocean în
Anglia. Dar ni se spune că ea avea în vedere nu bronşita ei firească, ci
bronşita lui spirituală. Ea ştia că acolo sunt adevăraţi giganţi spirituali,
mari bărbaţi ai credinţei şi spera că prin contactul cu ei se va reaprinde şi
el.
În
timpul acelei călătorii, la Dublin l-a întâlnit pe Moorhouse. El citise despre
“băiatul predicator”, dar nu-l cunoştea. Într-o zi, i s-a prezentat singur şi
i-a spus că ar vrea să predice în biserica sa. Fiindcă părea băiat de 17 ani,
era încă nebărbierit, Moody s-a gândit că nu poate să predice, de aceea a
evitat să-i dea un răspuns clar. Moorhouse ar fi vrut să vină cu el în America,
dar Moody nu i-a spus data plecării.
La câteva
săptămâni după ce Moody a ajuns acasă la Chicago, s-a pomenit cu o scrisoare de
la Moorhouse în care îi comunica că a sosit în America şi că e gata să predice
la Chicago. La aceasta, Moody i-a răspuns că dacă e în drum spre vest, poate da
şi pe la el. La acest răspuns rece, Moody considera că nu îl va mai vedea. Dar
planurile Domnului sunt altele decât ale noastre. Nu a trecut mult şi Moorhouse
i-a scris din nou că e încă în America şi că e gata să vină la Chicago să
predice, bineînţeles dacă va vrea şi Moody lucrul acesta. A urmat un alt
răspuns şi mai rece: “Dacă din întâmplare vii spre vest, abate-te şi pe la
mine”. La câteva zile, Moody a primit o scrisoare în care Moorhouse îl anunţa: “Joi
seara voi predica la Chicago”. Cum pentru joi şi vineri Moody trebuia să plece
undeva, a spus unora din bătrâni că e vorba să vină un tânăr englez care ar
vrea să predice, dar el nu-l credea capabil, totuşi să-l încerce. În caz că nu
poate, vineri seara vor avea numai ora de rugăciune.
Sâmbătă
dimineaţa când s-a reîntors Moody, prima vorbă către soţie a fost întrebarea: “Ce
v-a vorbit tânărul? Cum îi place poporului?” - “Foarte mult - i-a răspuns soţia
- a predicat de două ori din Ioan 3:16. El predică puţin diferit de tine. El
spune celor mai păcătoşi că Dumnezeu îi iubeşte”. - “Atunci el a greşit”,
ripostă Moody, dar soţia îl potoli spunându-i: “Cred că vei fi de aceeaşi
părere cu el când îl vei auzi, căci tot ce vorbeşte, el dovedeşte cu Cuvântul
lui Dumnezeu”. Duminică dimineaţa când s-a dus la biserică, Moody a observat că
fiecare şi-a adus Biblia cu el ceea ce era un lucru neobişnuit înainte. Când a fost să citească textul,
Moorhouse a zis: “Preaiubiţii mei, dacă deschideţi la Evanghelia lui Ioan 3:16
veţi găsi textul meu”. A ţinut o predică extraordinară, fără s-o împartă pe
puncte, el a luat versetul întreg şi a căutat să dovedească că în toate
timpurile Dumnezeu a iubit lumea, parcurgând Biblia de la Geneza la Apocalipsa.
“Niciodată până atunci - spunea Moody - nu am ştiut că Dumnezeu ne iubeşte aşa
de mult. Inima începu să mi se frângă şi nu mi-am putut reţine lacrimile.
Cuvintele lui au fost ca o veste bună dintr-o ţară îndepărtată, le-am sorbit.
Şi aşa a făcut şi mulţimea”. Luni seara a avut acelaşi text şi s-a luptat să
dovedească mulţimii iubirea lui Dumnezeu. Marţi seara toţi credeau că şi-a
epuizat textul dar el a deschis iarăşi la Ioan 3:16 şi a insistat asupra
faptului că nu după moarte, ci acum fiecare poate avea parte de dragostea lui
Dumnezeu şi de viaţa veşnică. A şaptea seară când a urcat la amvon, toţi aveau
ochii pironiţi spre el. El a început astfel: “Toată ziua am căutat după un
text, dar nu am putut găsi unul mai bun ca Ioan 3:16” şi a predicat a şaptea
predică din acelaşi text. A excelat. În încheiere a zis: “Prietenilor, am încercat
timp de o săptămână să vă spun cât de mult vă iubeşte Dumnezeu, dar n-am putut
face acest lucru cum trebuia cu limba mea gângavă. Dacă aş putea lua scara lui
Iacov să mă sui la cer şi aş chema pe arhanghelul Gavril, care stă în faţa
Celui Atotputernic, să-mi spună cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea tot ce ar
putea să-mi spună ar fi: “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
singurul Său Fiu ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.
Astfel tânărul
Moorhouse, printr-un singur verset a răsturnat întreaga concepţie a lui Moody.
“Până atunci - spune Moody - obişnuiam să predic că Dumnezeu stă la spatele
păcătosului cu o sabie cu două tăişuri, gata să ia capul păcătosului. Acum
predic că Dumnezeu stă la spatele păcătosului cu dragostea şi că păcătosul fuge
de Dumnezeu”.
Zelul înflăcărat,
năvalnic, al lui Moorhouse era alimentat de la izvorul vieţii, iar predicile
lui erau un fel de ţâşnire, ca un torent ce copleşea totul. Cuvântul lui
Dumnezeu locuia din plin în el, iar el îl dădea poporului. El a lucrat fără
răgaz în vestirea Evangheliei. Îşi dădea seama cum în ceasul tragic al vieţii
sale numai Cuvântul lui Dumnezeu l-a salvat, şi dorea ca acest cuvânt să-i
salveze pe toţi.
Cu toată
sănătatea lui şubredă, el a făcut patru călătorii misionare în America. În 1879
sănătatea lui a fost zdruncinată. Doctorii i-au spus: “Trebuie să încetezi de
a predica”. - “Cât voi trăi dacă nu mai predic?” întrebă el. “Probabil vreo 18
luni”. - “Iar dacă continui?” - “Poate vreo 9 luni”. - “Bine - zisese el -
atunci eu aleg 9 luni şi voi predica pe Cristos atât cât pot”.
La 25
decembrie 1880, el a plecat la Domnul său să-şi prezinte omagiul său Aceluia
care ne-a iubit aşa de mult şi pe care L-a predicat timp de 20 de ani cu toată
ardoarea sufletului său. Viaţa sa a fost o vestire a lui Dumnezeu către cei
păcătoşi şi o mijlocire către Dumnezeu pentru cei păcătoşi. Despre el se spune
că a fost omul prin care Dumnezeu a mişcat milioane de suflete. Şi tu poţi fi
un aşa instrument în mâna lui Dumnezeu.