Lumini peste veacuri > Vol. I > 21. Johann Gerhard Oncken


CAPITOLUL 21
JOHANN GERHARD ONCKEN

Dr. J. H. Rushbrooke din Anglia, fost secretar al Alianţei Mondiale Baptiste, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la botezul lui Oncken, a scris un articol despre el care a fost publicat în revista “Farul Creştin” Nr. 8 din 15 aprilie 1934, revista baptiştilor din România ce se tipărea la Arad. El spunea: “Farmecul personalităţii sale, elocvenţa sa, puterea sa de organizare, curajul şi înţelepciunea sa în persecuţii, călătoriile sale întinse în ţară şi în străinătate şi deasupra tuturor zelul în succesul său de a dobândi pe oameni la Cristos şi în a-i trimite să câştige pe alţii, toate acestea sunt părţi din istoria unei vieţi care ar trebui să fie cunoscută mai bine de cum este. El a fost în adevăr un dar al lui Dumnezeu pentru continentul Europei şi pentru lume şi nici un baptist modern, afară de Carey, nu se poate asemăna cu el ca fondator al unei mişcări puternice şi vaste. Botezul său a însemnat o nouă epocă în istoria frăţietăţii noastre”.

Johann Gerhardt Oncken s-a născut la 26 ianuarie 1800 în localitatea Varel din Germania. Din cauza invaziei fran­ceze sub Napoleon, asupra Germaniei, tatăl său a fugit în Anglia unde a murit, iar copilul a rămas cu bunică-sa. Când a ajuns la vârsta de 14 ani, un negustor din Scoţia a fost pe la bunică-sa şi văzându-l pe băiat că e drăguţ, bine dezvoltat şi inteligent, a zis: “Vreau să fac om din acest băiat. El are nevoie de un tată şi eu am să fiu ca un tată pentru el”. Băiatul tocmai fusese confirmat în biserica lutherană. Pe aceea vreme, în Germania se obişnuia ca băieţii să meargă să facă ucenicie pentru a învăţa o meserie, aşa că bunica lui a consimţit ca băiatul să plece. Prima întrebare a negustorului către băiat a fost dacă are o Biblie. Întrucât băiatul a răspuns că nu are, primul lucru din partea negustorului a fost să meargă să-i cumpere o Biblie.

Plecând în Scoţia cu negustorul, acesta a căutat să-l in­troducă în ale negustoriei. Aşa se face că a ajuns să călăto­rească prin toată Scoţia, prin Anglia, prin Franţa şi Germania. În aceste călătorii de afaceri, el a ajuns să facă multe cunoştin­ţe şi prin contactul cu mulţi a ajuns să aibă abilitatea de a cunoaşte oamenii, ceea ce i-a fost de mare folos mai târziu. În Londra a intrat în legătură cu o familie de credincioşi care l-au ajutat să cugete mai adânc la starea sufletului său. Ei s-au rugat mult pentru mântuirea sufletului său. Era prin anul 1820, când odată l-au adus la biserica metodistă unde a ascultat o predică, care l-a determinat să se pocăiască.

După ce s-a predat Domnului, el a început să mărturi­sească altora pe Mântuitorul. Pentru el a fi mântuit însemna a mântui pe alţii. Aceasta a devenit lozinca vieţii sale. Din banii lui a procurat tractate religioase pe care le împărţea altora. Rudeniilor sale şi prietenilor le scria lungi scrisori prin care căuta să vorbească sufletului lor despre mântuire. Primul suflet câştigat pentru Cristos a fost un tânăr. Societatea de tractate “Continental Society” aflând de activitatea lui l-a angajat ca misionar şi l-a trimis la Hamburg. Deci din 1823 îl găsim din nou în Germania. Prima predică, Oncken a ţinut-o la 4 ianuarie 1824. Textul său a fost Isaia 55:1 în faţa a 18 ascultători. Între ei a fost C. F. Lange, care s-a pocăit şi a devenit unul din colaboratorii săi de mai târziu. După şapte săptămâni de predicare a Evangheliei localul de adunare nu mai putea cuprinde poporul care venea să-l asculte. Fiindcă era tinerel, poporul îl numea predicatoraşul. El predica la Hamburg şi la Bremen. Mai multe suflete au fost convertite. Aceasta însă a stârnit ostilitatea bisericii oficiale. Raţionalis­mul german a pus stăpânire şi pe minţile preoţilor, aşa că aproape toţi erau atei. Lucrarea lui Oncken i-a provocat la ură şi numaidecât s-a pornit prigoana împotriva lui. El a trebuit să predice prin pivniţe şi să se mute dintr-un cartier în altul ca să scape de urmărirea poliţiei. În mai multe rânduri a fost prins şi aruncat în închisoare. Deseori a trebuit să plătească amenzi mari pentru că a predicat Evanghelia. Dar Oncken a fost un lucrător neînfricat. Toată ziua alerga într-o parte şi alta şi distribuia Biblii. Odată a trimis pe cineva să-i mai aducă Biblii de la depozitul de literatură religioasă. Pastorul lutheran când a auzit că iarăşi îi trebuie Biblii a zis: “Dar ce face acesta cu atâtea Biblii? Le mănâncă? Nu am să-i mai dau”. Aşa stând lucrurile, Oncken se duse el personal. Când îl văzu pastorul, îl întrebă: “Dumneata eşti cel ce predică prin pivniţe, prin gherete şi peste tot? Blestemată predicare! Cine ţi-a spus să predici?” Fără să se intimideze, Oncken răspunse: “Domnul Isus Cristos mi-a poruncit să predic”. Atunci pastorul lutheran sări de pe scaun şi strigă înfuriat: “Dracul ţi-a poruncit”.

Şi aceasta, pe lângă multe altele, îi spunea lui Oncken că dreptul lui de a predica Evanghelia îi era tot mai restrâns. De aceea se hotărî ca tot mai mult timp să dea răspândirii Bibliei tipărite. În 1828, el făcu legătură cu Societatea Biblică din Edinburg şi cu ajutorul lor, în timpul vieţii sale, el a tipărit şi distribuit peste două milioane de Biblii şi Nou Testamente. În casa sa a deschis o librărie pentru vânzarea lor. Apoi a înjghebat o tipografie şi o editură care există şi astăzi în Germania. În timpul celui de al doilea război mondial casa de editură şi tipografia au fost bombardate, dar clădirile au fost reconstruite şi lucrarea merge înainte.

În familia lui s-a născut primul copilaş. Datorită studi­erii Bibliei, Oncken a ajuns la convingerea că botezul copiilor mici nu are nici un temei biblic, că Cristos Domnul nu a poruncit aşa ceva, porunca Lui prevede că întâi omul trebuie să creadă Evanghelia, or copiii mici nu pot să creadă. A căutat în Faptele Apostolilor şi nu a găsit nici un caz unde să fi fost botezaţi copiii mici. În Faptele Apostolilor 16:33 se spune despre temnicer că a fost botezat cu toţi ai lui, dar imediat în versetul următor se spune că s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu. Dacă ar fi fost copii ei nu s-ar fi bucurat şi ei nu ar fi crezut. Deci versetul acesta arată că în casa temnicerului au fost persoane care au înţeles ce le-a spus apostolul Pavel, au crezut, au fost botezaţi şi s-au bucurat de acest lucru.

În urma acestui studiu, el s-a convins că nu trebuie să-şi boteze copilaşii, dar totodată şi-a dat seama că botezul lui ca şi copilaş nu are nici o valabilitate biblică şi că ar trebui să fie botezat acum om mare. El nu avusese nici un contact cu baptiştii şi nu cunoştea nimic despre doctrina lor cu privire la botezul celor ce se pocăiesc de păcatele lor şi cred în Domnul Isus ca Mântuitor, totul era doar în urma cercetării Bibliei. Aceste convingeri a căutat acum să le împărtăşească şi celorlalţi credincioşi! Iată ce a scris el însuşi în privinţa aceasta:

“Cam prin vremea aceasta (1828) am devenit convins pe deplin din studiul Scripturilor (căci eram complet necunoscă­tor de sentimentele baptiştilor) despre botezul celor cre­dincioşi şi despre natura bisericii creştine. Eu şi câţiva convertiţi care au văzut acelaşi adevăr, acum aşteptam după cineva care să fi urmat pe Domnul în această orânduire, ca astfel să fie calificat să ne boteze pe noi şi astfel să formăm o biserică. Dar pentru aceasta a trebuit să aşteptăm cinci ani lungi, deşi am cerut atât în Anglia cât şi în Scoţia... În 1834 (22 aprilie) o grupă mică de şapte credincioşi vâsleau pe frumosul fluviu Elba în orele liniştite ale nopţii spre o insu­liţă; acolo am coborât în apă şi am fost înmormântaţi cu Cristos în botez... A doua zi ne-am format o biserică iar eu am fost ales ca păstor”.

Acesta e un extras dintr-un tractat tipărit de Oncken la Hamburg intitulat “Triumful Evangheliei”. Pe vremea aceea nu se găsea nici un singur baptist în Germania ca să-i poată boteza. După multă rugăciune ca Dumnezeu să le trimită pe cineva care să săvârşească botezul, un baptist american numit Barnas Sears, profesor la Institutul Literar şi Teologic Hamilton, a mers pentru ceva studii în Germania. Oncken a ajuns să facă cunoştinţă cu el şi i-a spus dorinţa lor. Din pricină că Oncken pentru convingerile şi activitatea lui mereu era urmărit de poliţie, au hotărât să meargă în secret la miezul nopţii să fie botezaţi în Elba. “Deşi afară era întuneric - scria Oncken - înlăuntrul nostru era lumină”.

După ce s-a aflat aceasta, valul de prigoană s-a înteţit mult mai rău. La început au căutat să se scape de ei. L-au chemat pe Oncken şi i-au spus că îi dau voie să plece cu familia în America, numai să părăsească Germania. Oncken a refuzat o aşa ofertă şi a căutat să lucreze pentru răspândirea Bibliilor. Doi din cei botezaţi au devenit bune ajutoare. Primul, Julius Kobner era un evreu danez, fiu de rabin, avea o bună voce; al doilea, Gottfried Wilhelm Lehman era plin de zel. Kobner a devenit bun poet şi compozitor de cântări.

Fiindcă Oncken n-a acceptat oferta să plece, la scurt timp a fost arestat împreună cu Kobner şi amândoi au fost arun­caţi în închisoarea de stat Winserbaum din Hamburg. Ca şi temniţa în care a stat Bunyan, şi aceasta era lângă un pod. Kobner a fost pus într-o celulă deasupra lui Oncken. Acolo în celulă Kobner a început să cânte, Oncken i-a recunoscut vocea şi s-a unit cu el în slăvirea Domnului. Pe pod s-au adunat mai mulţi credincioşi din biserica lor, dar curând au fost împrăştiaţi de poliţie şi n-au mai îndrăznit să vină, căci podul era supravegheat de poliţie.

Celula lui Oncken era întunecoasă şi umedă, căci pe două părţi curgea apă. Aerul era înecăcios cu miros de mucegai. Oncken s-a îmbolnăvit aici şi n-a mai scăpat de ea toată viaţa. Cu toate durerile în trup, el a avut o stare înaltă în închisoare. Starea inimii sale poate fi înţeleasă mai uşor din ceea ce el a scris în jurnalul său zilnic: “De îndată ce a fost plecat gardianul, am căzut pe genunchi mulţumind şi binecuvântând pe Domnul care m-a găsit vrednic să sufăr întemni­ţarea pentru Numele Său. M-am simţit bine şi fericit şi m-am rugat pentru convertirea celor ce mă prigoneau”. Pentru aceasta în repetate rânduri, Oncken a stat de vorbă cu directorul închisorii şi i-a vorbit despre mântuire. Dorea să fructifice chiar şi timpul petrecut în puşcărie.

Oncken a suferit numeroase arestări şi întemniţări. Chiar şi când era în libertate mereu se ştia sub ameninţarea arestării pe neaşteptate. Într-o zi, în timp ce stătea de vorbă în parc pe malul fluviului Elba cu câţiva prieteni ai săi, o femeie necunos­cută se apropie şi îi şopti la ureche: “Dragonii sunt la intrare în parc şi aşteaptă să ieşiţi spre a vă aresta”. Imediat fugi ca o căprioară în partea opusă, sări gardul şi coborî la malul râului. Acolo zări un alt prieten al său că era cu barca. “Domnul te-a trimis aici să mă scapi” - zisese el urcându-se în barcă. În multe rânduri, el a văzut chiar mâna lui Dumnezeu care l-a scăpat de urmăritorii săi.

În ciuda persecuţiei, biserica baptista din Hamburg a crescut. În anul 1838 biserica avea 75 membri şi alte trei biserici au fost formate. Aceasta a înfuriat şi mai mult pe clericii lutherani care s-au plâns Senatului. Senatul a dat dispoziţii poliţiei să împiedice întrunirile baptiştilor. Astfel, persecuţii şi mai severe au avut loc cu întemniţări şi mari amenzi. În mai 1840 a fost întemniţat patru săptămâni, iar la eliberarea lui a trebuit să-şi vândă bunurile din casă spre a putea plăti amenda. Lui Oncken i s-a interzis să mai parti­cipe la vreun serviciu de închinăciune. Aceeaşi interdicţie s-a aplicat şi membrilor familiei sale, iar membrilor bisericii li s-a cerut să-şi boteze copiii la biserica lutherană şi pro­prietatea era cât pe aici să fie confiscată. Ei au fost trataţi ca oameni fără drepturi. Toate aceste măsuri au provocat o seamă de proteste din Anglia şi America.

Tot prin această vreme, Oncken a fost numit ca misio­nar al bisericilor baptiste din America pentru Germania şi Europa. Puţini şi-au dat seama atunci că ei însăşi aveau să fie ajutaţi prin lucrarea lui Oncken. E de ajuns să fie pomenit un singur caz: Oncken a botezat pe bunicul lui Dr. Herbert Gezork. Emigrând în America, Dr. Gezork a devenit unul din cei mai de seamă preşedinţi ai Convenţiei Baptiste Americane şi directorul Seminarului Teologic Baptist Andover Newton, cel mai vechi seminar baptist.

În anul 1842 prigoana a încetat din cauza unui mare incendiu care a distrus o treime din oraşul Hamburg şi a lăsat fără case vreo 20.000 familii. Oncken, care abia ieşise din închisoare, a pus la dispoziţia sinistraţilor locaşul de închinăciune, cele trei etaje, şi toate dependinţele Casei Baptiste pentru găzduirea şi hrănirea unui mare număr de sinistraţi. Această acţiune de binefacere a schimbat cu totul atitudinea Senatului şi opinia publică faţă de baptişti. După aceasta, baptiştii din Hamburg nu au mai fost prigoniţi. Cei din Germaniei au mai avut de îndurat, căci abia în anul 1850, în noua constituţie, s-a recunoscut libertatea reli­gioasă. Munca neobosită şi suferinţele lui Oncken nu au fost zadarnice.

Oncken a fost un bărbat cu iniţiativă şi bun organizator. El a constatat nevoia de pregătire a predicatorilor. Astfel a pus bazele Seminarului Teologic Baptist din Hamburg, unde predicatorii bisericilor baptiste din Germania au putut să primească educaţia teologică. Chiar şi baptiştii din România au avut parte de binefacerile acelui seminar, căci în anul 1909 tânărul frate Constantin Adorian din Bucureşti a plecat şi a studiat la acel Seminar. Apoi Oncken a organi­zat Casa predicatorilor pensionari, a văduvelor şi a orfanilor.

El a fost animat de un înflăcărat spirit misionar. A călătorit în toată Germania predicând Evanghelia. La fel a crescut şi pe toţi membrii bisericii sale ca fiecare să fie un vestitor al Evangheliei. Motto-ul său era “Fiecare baptist un misionar”. Într-una din călătoriile sale misionare în străină­tate, Oncken a fost întrebat câţi misionari are în Germania şi el a răspuns: “Şapte mii”. - “M-aţi înţeles greşit, am dori să ştim numărul misionarilor, nu al membrilor”. - Oncken răspunse: “Şapte mii! La noi în Germania fiecare baptist e un misionar”. Aşa se explică faptul că de la cei şapte membrii, după 50 de ani numărul baptiştilor în Germania a ajuns la 32.000 membrii.

De asemenea, el a călătorit mult în afara Germaniei pentru predicarea Evangheliei. În octombrie 1839, însoţit de Kobner a mers la Copenhaga, a predicat Evanghelia, apoi a botezat 11 persoane formând prima biserică baptistă din Copenhaga, Danemarca. În 1840 a făcut o altă călătorie în Danemarca şi a botezat alte nouă persoane în insula Langeland. În 1845 el a botezat trei în Olanda şi a fondat o biserică baptistă în Amsterdam. În 1847 a botezat pe F. O. Nilsson care a format prima biserică în Suedia. În 1858, când cu ocazia unui congres, Oncken a mers în Suedia, acolo se aflau deja 70 biserici baptiste cu 3000 membrii. El nu a putut merge în Austria şi Ungaria, dar a trimis acolo pe alţi fraţi. Primul botez la Viena, a avut loc la 28 Octombrie 1847. Karl Johann Scharschmidt, baptist german mutat la Bucu­reşti în anul 1856, a fost botezat tot de Oncken în anul 1845. La Bucureşti această familie a predicat Evanghelia la alţi germani şi câteva suflete au fost convertite la credinţa lor. Atunci ei au cerut lui Oncken să trimită pe cineva la Bucureşti spre a-i boteza. Oncken nu a putut satisface această cerere imediat. Abia în 1863, el a trimis pe August Liebig, care a botezat patru persoane în Dâmboviţa. Deci, în mod indirect, Oncken a avut un rol în predicarea Evangheliei la Bucureşti.

În 1869 Oncken în vârstă de 69 ani, a făcut o călătorie misionară la Petrograd în Rusia. Călătoria a fost destul de grea. Vagoanele de cale ferată nu aveau arcuri şi nici scaune, ci stătea cu genunchii la gură pe podeaua vagonului, iar noaptea dormea în vagon pe nişte paie. La Odesa a sosit extenuat de puteri. El a vizitat pe fraţii baptişti care au fost botezaţi de el în anul 1864. În Rusia a săvârşit mai multe botezuri noaptea. Din Rusia, drumul înapoi l-a făcut prin România. El s-a oprit la Cataloi în judeţul Tulcea, unde se afla o biserică baptistă germană. De la Cataloi a plecat la Bucureşti. Aici a ţinut câteva servicii de evanghelizare, a dat îndrumări şi a stimulat lucrarea sfântă. De la Bucureşti a mers la Braşov, la Cluj, Budapesta şi Viena, apoi s-a întors acasă la Hamburg.

Lucrarea misionară a lui Oncken nu s-a mărginit numai la Europa. El a trimis pe predicatorul Hugo Gutsche în Africa de Sud şi acesta întemeie la 18 decembrie 1867 prima biserică baptistă. În februarie 1870 a trimis ca misionar în China pe Konrad Baschlin. Chiar şi în America de Nord a întreprins o călătorie misionară între 19 aprilie 1853 şi 27 august 1854.

Oncken a purtat grijă nu numai unei biserici vii în oraşul Hamburg, ci a construit şi un frumos locaş de închinăciune cu o capacitate de 1400 locuri. La serviciul de inaugurare ce a avut loc pe data de 17 aprilie 1867, C. H. Spurgeon a ţinut predica ocazională.

Când s-a apropiat de 80 de ani, după o aşa muncă isto­vitoare, el a scris: “Sănătatea mea s-a dus şi suferinţele mele fizice nu pot să facă altceva decât să doresc să plec la Domnul şi Mântuitorul meu, să-L văd în toată gloria”. Dar nu a plecat până la 2 ianuarie 1884.

Pe piatra de la mormântul lui Oncken sunt săpate cuvintele din Efeseni 4:5 “Un Domn, o credinţă, un botez”. Monu­mentul a fost ridicat de biserică “în amintirea neuitatului lor păstor”.



Persoane interesate