Dacă animalele ar putea vorbi… > 8. 150.000 şi eu


8. 150.000 şi eu

Nu-ţi plac? Hei, ia ascultă! Şi eu sunt tot aşa ca ti-ne, un original al Creatorului. Nu tre­buie să mă priveşti de sus, aşa dispreţuitor. Şi eu sunt creat tot aşa de per­fect ca şi tine, numai că eu am o altă misiune. De aceea Creatorul a trebuit să îmi dea o altă formă. - Iar în plus, eu sunt pentru tine mult mai important decât crezi tu! Dacă vrei să ai puţină răbdare spre a asculta, vei fi uimit, iar în viitor mă vei respecta mai mult.

Copilăria mea

Primul lucru de care îmi amintesc este o centură ab-dominală, închisă la ambele capete, în care am putut să mă dezvolt bine protejată. Totuşi am părăsit-o atunci când m-am crezut destul de puternică. Locuinţa mea este suprafaţa pământului pe care sunt sădite roşii şi castraveţi, se joacă fotbal şi se construiesc case. În el am săpat harnic. Domiciliul meu este situat destul de adânc - cam la o adâncime de 1,5 m de la suprafaţa pământului. Adâncimea aceasta este “medie”. După câte ştiu eu, recordul mondial deţinut de râme este de 8 m. Eu nu am nevoie de locuinţa mea decât de două ori pe an - în timpul iernii friguroase şi a verii toride. Acolo mă încolăcesc comodă şi aştept timpuri mai bune.

Numele meu

Cel mai bine mă simt când plouă. Atunci pământul este aşa de moale, iar eu îmi sap un canal până la suprafaţa pământului. Numele meu ştiinţific este “Lumbricus te­restris”, care nu înseamnă altceva decât râmă terestră. Unii mă numesc râmă obişnuită, ordinară. Nu că aş fi fost surprinsă făcând ceva ordinar - eu nu aş face niciodată aşa ceva! Nu, “ordinar” înseamnă numai “obişnuit”. Într-adevăr eu sunt foarte obişnuită, dar totuşi o creatură minunată a lui Dumnezeu.

Unii dintre voi au probleme, deoarece ei se consideră oameni “obişnuiţi”. Se văd nebăgaţi în seamă, şi din această cauză Îl fac vinovat pe Dumnezeu. Dar ce cre­zi tu? De multe ori în ceva obişnuit sunt ascunse atâtea lucruri minunate, încât, după ce ai început să le observi, eşti complet surprins. Ba mai mult: Lucrarea lui Dum­nezeu nu poate consta numai din lucruri neobişnuite; ea are nevoie şi de o mulţime de lucruri obişnuite, ca mine şi ca tine.

Tehnica mea de săpare

Apropo, te-ai gândit vreodată la tehnica mea de săpare? Poate că eşti surprins cum procedez eu. Căci eu nu posed o lopată de excavare cum are, spre exemplu, cârtiţa sau excavatorul. În acest scop folosesc numai capul meu ascuţit şi rezistent. El este astfel format, încât poate pătrunde în cea mai mică crăpătură. Îmi fixez capul în crăpătură, îmi încordez muşchii, cu care Creatorul m-a înzestrat din belşug, şi îndepărtez pământul ca şi cu o pană de spart lemne.

Te întrebi cum reuşesc eu aşa ceva, mai ales că eu nu am nici un schelet. Constructorul meu a inventat ceva deosebit. Spre a îmi putea contracta cum trebuie muşchi mei, am nevoie de o întăritură, ranforsare; căci este ştiut că acţiunea produce întotdeauna reacţiune. Aşa ai învăţat tu nu de mult la fizică. Astfel că Crea­torul meu înţelept m-a înzestrat cu două perne pneuma­tice, pe care le-a aşezat în fiecare din multele segmen­te din care sunt eu formată (ai putea să le numeri!) şi care sunt dispuse în jurul colonului mijlociu. Oamenii de ştiinţă au măsurat că atunci când eu îmi încordez muşchii, în aceşti saci cu apă se formează o presiune de 1.560 pascali (= 1,54% din presiunea atmosferică normală). - Dar nu mai vreau să te plictisesc cu detalii complicate.

Deplasarea mea

Trebuie să ştii numai un lucru, ai văzut vreodată cum mă deplasez eu pe pământ? Ai observat că eu pot să îmi scurtez sau să îmi lungesc segmentele. Dar ceea ce cu siguranţă că nu ai văzut sunt cele două “ancore” pe care le “arunc” de fiecare dată de o parte şi de alta. Atunci când îmi contractez unele dintre segmente, împing în ambele părţi de fiecare dată câte două perechi de peri ţepoşi în pământul din jurul meu. Astfel “ancorată”, pot întinde segmentele din partea din faţă şi astfel mă împing mult înainte.

Dar nu cumva să crezi că perii sunt rudimente ale unei haine păroase ce am avut-o mai înainte. Toţi strămoşii mei au fost netezi ca mine, ei au fost construiţi pentru felul nostru special de viaţă. Ce să fac eu în pământ cu o haină de păr? Cei opt ţepi din fiecare segment nu mă deranjează, căci, atunci când nu am nevoie de ei, sunt ascunşi foarte practic în nişte buzunare din piele.

Crezi tu că toate acestea s-au dezvoltat de la sine? Doar nu crezi că ceasul tău de mână s-a construit şi s-a montat singur? Iar eu sunt mult mai complicată decât un ceas. Ce, nu este aşa?

În plus, ceasul tău nici nu se poate înmulţi - dar eu da! Principiul înmulţirii este aşa de încurcat, încât nu mai vreau să te “plictisesc” cu el.

“Umila mea persoană”

Acum este însă timpul să spun şi ceva referitor la per­soana mea. Am aproape un an şi sunt lungă de 20 cm. Unele din familia mea pot ajunge chiar şi până la zece ani. Rudele noastre cele mai mari trăiesc în Australia. Ele pot avea un diametru de trei cm şi o lungime de trei metri. - Grozav, nu este aşa?

Creierul meu este situat deasupra gâtlejului. Deşi el este mai mic decât al tău, funcţionează însă tot după acelaşi principiu. Sau crezi tu că mie nu îmi trebu­ie creier? Atunci explică-mi cum îmi pot eu scurta şi îngroşa corpul în trei locuri în acelaşi timp, atunci când mă grăbesc!

Ochiul meu nu este decât un loc sensibil la lumină, situat la extremitatea mea anterioară. Creatorul meu a ştiut că eu nu am nevoie de mai mult. Ce aş fi putut face eu cu un ochi complex? Eu nu trebuie decât să observ când am ajuns la suprafaţa pământului şi când trebuie să mă îngrop iarăşi în pământ. Lumina soarelui este pentru mine periculoasă, ea mă poate chiar omorî. Totuşi eu suport o deshidratare de până la 70% din greutatea corpului meu şi supravieţuiesc chiar până la 100 de zile în apă. Imită-mă numai o dată, dacă poţi!

Duşmanii mei

Mai bine ar trebui să tac cu privire la duşmanii mei. Dar dacă vrei să mă înţelegi, trebuie să mai asculţi şi de data aceasta, căci este în legătură cu una dintre capacităţile mele extraordinare. Dacă rupi o bucată din mine, nu mă poţi omorî. În anumite condiţii eu pot să îmi refac anumite părţi ale corpului ce îmi lipsesc. Creatorul meu mi-a programat genele astfel încât, spre exemplu, dacă partea mea din spate este ruptă printr-un accident, ea creşte iarăşi. Dar ştii tu? Chiar şi capul meu, cu tot ce este în el, se poate forma din nou. - Să nu crezi că îţi spun poveşti! Aşa este! Din păcate ştiu lucrul acesta şi cârtiţele, duşmanii mei. Ele mă prind când ajung din greşeală în una din galeriile lor. Apoi îmi muşcă capul, împreună cu trei-patru segmente - fapt care mă face să nu mă mai pot mişca - şi mă lipesc de peretele cămării lor. Un biolog polonez a numărat odată 1.200 de râme într-o astfel de cameră de tortură. Dacă iarna reuşesc să scap de lăcomia cârtiţelor, atunci mai am o şansă de scăpare. Dacă între timp mi-a crescut iarăşi partea mea cefală, atunci pot să părăsesc repede locul acela peri­culos. Din păcate cârtiţa nu este singurul meu duşman. Ţi-aş mai putea povesti încă multe despre urmăriri şi chinuiri groaznice, la care şi tu… Însă politeţea mea de râmă mă obligă să tac.

Ştii tu că şi noi avem de suferit datorită căderii în păcat? Consecinţele păcatului strămoşilor tăi ne apasă şi pe noi. De aceea aşteptăm cu nerăbdare ca întrea­ga creaţie să fie eliberată de sub “robia stricăciunii”. Citeşte în Biblia ta, la Romani 8:19-23!

Hrana mea

Deocamdată am o misiune de împlinit în lumea aceasta. Creatorul meu mi-a poruncit să afânez şi să îngraş pământul. De aceea găurile mele străbat stratu­rile de pământ de la suprafaţă în lung şi în lat. Dacă în vreun loc solul este tare, încât eu nu găsesc nici o crăpătură pe care s-o lărgesc, atunci “scuip” pur şi simplu pământul din faţa mea. Când acesta s-a înmuiat, îl înghit imediat. Aceasta este metoda mea principală prin care ajung în straturile de jos ale pământului. Pe această cale eu pot mânca frunziş şi alte substanţe orga­nice. - Habar nu ai ce trece prin colonul meu. Resturile le vezi ca grămăjoare mici de excremente pe suprafaţa pământului. - Nu trebuie să ţi se facă scârbă de ele! Ele sunt cel mai bun humus.

Realizările mele

Oamenii de ştiinţă au calculat că într-un hectar de pământ bun, în timp de 24 de ore producem mai mult de 100 kg de humus. Într-un an sunt 40 de tone pe care le răspândim uniform pe suprafaţa pământului. Desigur, nu reuşesc să fac eu totul singură. În pământul de sub suprafaţa unui stadion trăiesc în jur de 150.000 de râme de tot felul. În pământul de sub o pajişte bogată pot fi mai multe milioane de râme. Dacă ai vrea să ne cântăreşti pe toate, ai avea mari greutăţi. Noi cântărim cel puţin 500 kg. Este tot atât câtă carne ar avea vitele pe care le-ai putea paşte pe această suprafaţă.

În orice caz, specialiştii ne laudă datorită “enormelor noastre realizări în ce priveşte prelucrarea şi transfera­rea straturilor de pământ”. Dacă ni s-ar lăsa ceva mai mult timp, să zicem 300 până la 400 de ani, poţi fi sigur că prin colonul nostru ar fi trecut un strat de 40 cm a întregii suprafeţe a pământului.

Aşa ne împlinim noi misiunea pe care ne-a dat-o Creatorul. Oricât de indiferentă ţi se pare existenţa noastră, ea slujeşte laudei Lui.



Persoane interesate