Dacă animalele ar putea vorbi… > 7. Un material de construcţie aparent simplu


7. Un material de construcţie aparent simplu
- totuşi, produsul unei tehnici de construcţie şi fabricare genială

Cum să mă prezint eu? Vreau să o fac printr-o ghici­toare: Te văd, dar tu nu mă vezi. Toţi oamenii au nevoie de mine, dar nu mă simt. Apariţia mea este o minune, dar mulţi nu ştiu.

Cine sunt eu? Nu m-ai recunoscut? Atunci să continui cu descrierea mea. Am o formă sferică şi sunt complet transparent. Diametrul meu este de numai 9 mm şi sunt gros de 4 mm. Volumul meu este de numai 0,06 cm³. Imaginează-ţi, sunt de 30 de ori mai mic decât o cireaşă. Şi încă ceva important, fără mine nu ai putea vedea.

Aproape că m-am trădat. Eu sunt unul dintre cele mai importante componente al aparatului tău vizual: crista­linul. Înainte de a-ţi relata detailat despre mine, vreau să îţi spun ceva important despre organele de simţ. Toc­mai la ele poţi observa unele dintre principiile lucrării Creatorului meu. După acest ajutor mental vei înţelege mai uşor şi biografia mea.

Lucrările Creatorului şi legile naturii

Organele de simţ: Dacă te ocupi îndeaproape de orga­nele de simţ, ca tehnician, nu te mai poţi opri din uimire. La ele vei găsi metode atât de perfecţionate şi exclu­sive, pe care nu le mai întâlneşti nicăieri. Dacă acestea ar fi invenţii făcute de oameni, te asigur că ar fi necesar un birou de patente numai pentru înregistrarea şi ad­ministrarea lor. Sunt însă ideile lui Dumnezeu, şi ele nu sunt înregistrate de nici un birou tehnic. Psalmistul cunoaşte măreţia ideilor creaţiei, atunci când se roagă: “Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale! ” (Psal. 92:5). Trebuie să cunoşti metoda de lucru a lui Dumnezeu. În toate măsurile constructive care au fost aplicate în domeniul vieţii, ea nu lezează nici un principiu de randament şi nici vreo lege a naturii. Cu alte cuvinte, spre a atinge un scop, mulţimea organelor foloseşte adesea în mod ge­nial legitimitatea fizică şi chimică; şi de aceea de multe ori el nu este uşor de observat.

În tehnica şi ştiinţele naturii se utilizează multe me­tode de măsurare cu cerinţe de o mare exactitate. Cea mai reuşită dintre toate este măsurarea timpului cu aju-torul ceasurilor atomice. Precizia mai poate creşte, deoarece nu s-au atins încă graniţele posibilităţilor fi­zice. Aşa-zisa “toleranţă relativă” este etalonul preci­ziei unei măsurători. Cu ajutorul unui metru se poate măsura o lungime de un metru, cu o toleranţă de 0,5 mm. Toleranţa relativă este deci de 0,5 mm/1000 mm = 0,5 X 10-3. Toleranţa relativă actuală a ceasurilor ato­mice este de 10-13, iar conform relaţiei inexactităţii lui Heisenberg, ea poate fi coborâtă până la 10-16. Până acum nu a fost realizată nici o metodă de măsurare la care precizia şi conceptul randamentului să se apro­pie de graniţele posibilului. Tocmai în domeniul orga­nelor de simţ Creatorul a folosit de mai multe ori astfel de concepţii surprinzătoare, care folosesc la maxim posibilităţile fizice şi tehnice.

Vreau să îţi mai amintesc o situaţie importantă. Te rog să faci deosebirea dintre funcţionarea lucrărilor Creatorului şi procedeele Lui creatoare. În timp ce toa­te lucrările create şi procesele naturale se supun legilor naturii, felul cum a procedat Dumnezeu la creaţie nu poate fi explicat prin ele, deoarece legile naturii sunt produsul creaţiei, dar nu condiţia existenţei acesteia.

Acum vreau să trec la organul vederii, căci eu sunt o componentă esenţială a acestuia. Lucrul acesta este valabil atât pentru oameni, cât şi pentru toate animale-le care văd. Imaginează-ţi, fiecare ochi de libelulă este format din mii de ochi miniaturali, care la rândul lor fiecare dintre el este dotat cu o jumătate de milion de elemente de conectare. La rândul lor, fiecare dintre aceste unităţi funcţionale este de o sută de ori mai mică decât cel mai mic dintre elementele de conectare pe care le-a putut realiza tehnologia umană a calculatoru­lui. Desigur că fiecare ochi miniatural are şi el propriul lui cristalin, eu l-aş numi microcristalin.

Ştii cum funcţionează ochiul tău?

Chiar şi de propriul tău ochi rămâi surprins. La fiecare privire imaginea optică este proiectată pe 130 de mi­lioane de senzori vizuali. Prin procese încă neînţelese ale sistemului nervos se formează în creierul tău o imagine excelentă a lucrurilor privite. Aceste procese deosebit de complexe sunt în marea lor majoritate încă neînţelese de oamenii voştri de ştiinţă. Imaginează-ţi că ai folosi în aparatul de fotografiat în locul unui film plan, un film de forma unei sfere goale. Ar fi totul aşa de deformat, aşa cum se vede în oglinzile bombate din labirintul de la bâlci, care desfigurează imaginile. Pe retina ta se formează mai întâi o astfel de lume deformată. În creier Creatorul a instalat programe care funcţionează permanent, spre a elimina imediat erori­le apărute, astfel încât tu vezi o lume înconjurătoare perfectă.

Împreună cu creierul, simţul vizual are un aport deo­sebit. Menirea lui nu este să măsoare exact mărimile fizice, ci el este astfel construit spre a împlini cerinţele biologice. Asta înseamnă că în cazul obiectelor situate la depărtări diferite, tu nu evaluezi mărimea imaginii fi­zice de pe retină, ci aplici obiectelor îndepărtate o altă mărime decât corespunde ea pe retină. Cunoşti desigur prezentarea în perspectivă. Simţul vizual comunică recepţiei tale, printr-o imagine cu linii paralele, nu mărimea fizică “reală”, ci mărimile importante pentru viaţa ta. Pentru evaluarea corectă a lumii înconjurătoare se cere să poţi evalua corect mărimea unui obiect şi atunci când el se află la distanţe diferite. Procesul de evaluare din creier prelucrează datele primite de la or­ganul de simţ, le măreşte, micşorează şi le îndoieşte, în­cât tu să primeşti o imagine utilă. Cu alte cuvinte, numai creierul transformă ochiul într-un aparat superior tu­turor aparatelor fizicii. El poate vedea în amurgul avan­sat şi în raza de soare cea mai strălucitoare; câmpul op­tic de activitate reglându-se automat. El poate distinge culori, poate evalua distanţe şi mărimi. Poate distinge nuanţe de alb sau distinge aceeaşi culoare în lumina din revărsatul zorilor sau a amiezii. Evaluarea formelor şi a culorilor este pentru tine aceeaşi, chiar şi când obiectele se apropie sau se depărtează şi sunt iluminate diferit.

Încă o realizare deosebită a văzului (dar şi a auzu­lui) este precizia cunoaşterii şi recunoaşterii obiectelor, situaţiilor, fiinţelor şi a oamenilor. Lucrul acesta este valabil şi pentru persoane pe care nu le-ai mai văzut de mai mult timp. La o întâlnire cu colegii de clasă, îţi recunoşti pe foştii colegi după mulţi ani, cu toate schimbările lor majore pe care le-au suferit. Trebuie precizat că simţul vizual dispune de un fel de precizie, care nu mai poate fi descrisă cu mărimi fizice.

Cunoşti afirmaţia lui Aristotel: “Totalul este mai mult decât suma părţilor” - lucru ce este valabil şi pentru sistemele vii. Dar dacă la părţile componente se recunoaşte complexitate, morfologie, scop şi invenţie înaltă, cu cât mai mult este valabil lucrul acesta pentru unitatea formată de ele. Iar acum, în loc de a povesti despre tot ochiul, vreau să-ţi povestesc numai despre mine - cristalinul - aşadar, despre cel mai mic detaliu al ochiului tău.

Nu pot fi fabricat de nici o fabrică

Pentru a-ţi putea explica randamentul meu tehnic, te rog să îţi imaginezi împreună cu mine următorul lucru: Vrei să comanzi la o fabrică de mecanică fină să mă fabrice. Cum să se reuşească aşa ceva? Desigur că ai dreptate. Spre a putea produce cristalinul într-o stare funcţională, trebuie să i se trimită firmei un catalog cu cerinţele pe care le ai referitoare la cristalin. Cum eu mă cunosc cel mai bine, vreau să prezint în şase puncte datele cele mai importante:

1. Concepţia cristalinului: În industria voastră optică obişnuită, focalizarea (reglarea distanţei optime) la aparatul de fotografiat se realizează prin deplasarea unui sistem de lentile în raport cu planul filmului. Pentru ochi trebuie folosit un “sistem de lentile” care constă dintr-o singură lentilă (cristalinul), dar care să satisfacă toate cerinţele optice. Spre a satisface această condiţie agravantă, în industria fotografică cel mai răspândit principiu este de a se renunţa la lentila dură, în favoarea “corpului de sticlă”. Toate distanţele focale de la 40 până la 70 mm şi reglarea focalizării trebuie realizate prin modificarea formei cristalinului. Drept consecinţă, cristalinul trebuie să fie elastic şi uşor ma­leabil. Un sistem de mecanisme de tracţiune şi relaxare de la marginea cristalinului trebuie să preia realizarea focalizării. Gradul necesar de deformare al cristalinului trebuie să fie calculat de o centrală de comandă (creie­rul). Într-o corelare a tuturor părţilor componente tre­buie realizată forma geometrică dorită a cristalinului, care este necesară cerinţelor lui optice.

2. Sinteza materialului de producţie: Atât ca sursă de materii prime, cât şi la îndepărtarea deşeurilor pro­cesului de fabricare slujeşte un sistem în circuit închis al unei soluţii (sânge) pompate, în care sunt dizolvate diferite substanţe. Procesul de producţie al cristalinu­lui trebuie cuplat la sistemul comun de aprovizionare. Materiile prime necesare producţiei (proteinele) trebu­ie sintetizate pe loc, pe căi chimice, şi trebuie să se ţină cont că temperatura reacţiilor nu are voie să depăşească sub nici o formă 37° C. Trebuie să se afle care dintre milioanele de proteine (= albumine) se potrivesc la construcţia unui cristalin. Substanţele trebuie numite şi codificate prealabil într-un sistem existent. Trebuie stabilită reacţia chimică de sinteză şi procedeul tehnic al efectuării ei.

3. Fabricare: Întrucât producţia trebuie să decurgă fără intervenţie manuală, trebuie proiectată o fabri­care complet automatizată, controlată de calculator. Acesta trebuie să dispună atât de toate programele ne­cesare, cât şi să supravegheze, să coordoneze perma­nent producţia şi să execute exact produsele necesare. Trebuie înlocuite într-un proces permanent materialele consumate, fără nici o întrerupere a procesului tehnolo­gic. Întreruperi sau timpuri de aşteptare trebuie absolut evitate. Datorită concepţiei generale, cristalinele nece­sare nu pot fi produse în serie şi toate la fel, ci trebuie produse la faţa locului, conform fiecăror condiţii, indi­vidual, după un proiect coordonat de calculator.

4. Calităţi optice: Deşi proteinele sunt în general opace, trebuie inventată o metodă corespunzătoare care să permită cristalinului să fie foarte transparent. Iar in­dexul de refracţie trebuie să rămână constant. Măsurile constructive necesare împlinirii cerinţelor solicitate nu au voie să influenţeze raza de lumină ce o străbate.

5. Miniaturizare: Datorită necesităţii de a construi componentele cristalinului în spaţii decentrale, care trebuie mai ales actualizate după un anumit timp, este necesară o tehnică de construcţie celulară. Fiecare celulă trebuie să fie o unitate de fabricare independentă, complet utilată şi în acelaşi timp, ca o componentă a cristalinului, să realizeze funcţiile optice ale acestuia. Întrucât pentru procesul de fabricare, pentru aprovizio­narea cu energie, cât şi pentru procesul de coordonare electronică nu stă la dispoziţie decât spaţiul restrâns de 60 mm³, pentru tot procesul de fabricare trebuie folosită o tehnică extremă de miniaturizare. Recu­nosc că tehnica calculatoarelor voastre este foarte bine văzută, datorită densităţii circuitelor integrate. Totuşi ea nu este suficientă pentru concepţia necesară aici şi trebuie înlocuită printr-o tehnologie micronizată.

6. Garanţie: În final, trebuie garantată funcţionarea ireproşabilă a lentilei pentru 70-80 de ani - în caz ex­trem chiar până la 100 de ani.

Soluţia Creatorului

Ai dreptate când zici că nimeni nu poate îndeplini aceste cerinţe. Aşa este, nici o industrie chimică, op-tică, de mecanică fină sau de calcul nu ar fi în stare să îndeplinească nici una din aceste condiţii. Toate tehnologiile ei inventate, pe care ea le declară “high tech”, nu sunt nici în cea mai mică măsură în stare să îndeplinească cerinţele pe care eu le împlinesc zi de zi, cu cea mai mare uşurinţă. Vreau să încerc să te fac să înţelegi ceva din soluţia Creatorului.

1. Transparenţă: Ca material de construcţie slujeşte un amestec de diferite feluri de proteine. Raportat la greutatea lui brută (aici neuscat), cristalinul, cu conţinutul lui de 35% proteine, este organul cel mai bogat în proteine al corpului tău. Pentru obţinerea tran-sparenţei se folosesc două feluri foarte deosebite de proteine - cristaline şi albuminoizi. Primele sunt carac­terizate de solubilitatea lor în apă. Ele sunt deosebit de diferenţiate, adică ele nu se mai întâlnesc în nici o altă componentă din corpul tău. Transparenţa este realizată de relaţia reciprocă dintre cele două feluri de proteine şi de apă. Spre a se realiza calităţile optice necesare ale cristalinului, trebuie neapărat păstrat un anumit echili­bru biochimic. Lucrul acesta necesită un proces com­plex de automatizare, care este realizată printr-o idee ingenioasă de coordonare tehnică. Dacă se modifică undeva echilibrul biochimic, spre exemplu, prin acu­mularea de apă într-un anumit loc sau prin modifica­rea densităţii moleculare a proteinelor celulare, atunci se modifică simţitor şi transparenţa. Ca orice proces tehnic, procesul automatizat de păstrare a echilibrului biologic are şi el nevoie de energie. De aceea Creatorul a construit în cristalin nenumărate termocentrale minia­turizate, care îşi obţin energia prin procese metabolice. Termocentralele voastre lucrează la temperaturi foarte înalte, dar ele au un randament mizerabil. La mine însă nu este cazul; aportul energetic are un randament chi­mic de 100%. Şi mai gândeşte-te că reacţiile chimice se realizează la o temperatură, presiune şi concentraţie a substanţelor deosebit de scăzută. Pentru aceasta Crea­torul a proiectat o metodă, cu ajutorul căreia substanţe cu calităţi speciale controlează reacţiile chimice în condiţiile impuse. Aceste substanţe deosebite sunt nu­mite de chimiştii voştri catalizatori. La mine, din cele 100 de albumine, două (enzime) sunt chimic astfel construite, încât ele pot prelua această funcţie.

Imag. 2: Secţiunea cristalinului uman. Nucleul din centru (aşa-zisul cristalin embrionar) posedă la ambii poli - an­terior şi posterior - o sutură în Y. Celulele care sunt fixate la îmbinarea suturii Y a unuia din poli, la polul opus sunt unite cu furca de la Y. Cristalinul este înconjurat de o membrană transparentă, elastică şi relativ groasă.

Imag. 3: Structura microscopică a cristalinului. Cele patru imagini mărite diferit cu ajutorul microscopului electronic arată structura strict ordonată a straturilor. Este redată comparativ şi lungimea unei sutimi de mm. Prin articulaţii sferice unic realizate (indicate prin săgeţi în cele două imagini de jos) straturile proteice sunt suturate într-o unitate elastică, astfel încât este posibilă realizarea distanţelor focale diferite prin mo­dificarea formei cristalinului.

2. Morfologie: Pentru a atinge calităţile optice ale ce­lulelor cristalinului este necesar un alt factor primordi­al, realizat prin forma, aranjarea şi morfologia acesto­ra (Imaginea 2). Numai după ce sunt mărit foarte mult poţi recunoaşte aranjarea foarte specială, densă a stra­turilor mele de proteină. Aceste straturi se aseamănă cu stivele de cherestea (Imaginea 3). Celulele cristalinului au o legătură foarte solidă, dar şi elastică. Fiecare strat în parte este prevăzut cu un sistem de cârlige de fixare, care se aseamănă cu mâinile împreunate. Acest mod exact de împachetare este necesar spre a se garanta o înaltă transparenţă. Straturile perfect ordonate şi siste­mul de fixare, cu articulaţii sferice unice, ce constau din sfere şi cavităţi articulare, nu fac decât să uimească pe inginerii voştri constructori. Distanţa dintre suturi nu a fost aleasă de Creator deloc arbitrar, ci ea corespunde frecvenţei lungimii de undă a luminii vizibile, spre a se evita la maximum eventuale deformări. Straturile extrem de subţiri de proteine, cât şi siste­mul elastic de prindere, mai au încă un alt motiv im­portant: forma lentilei poate fi uşor modificată. În sta­re de repaus lentila este foarte turtită, adaptată pentru distanţă. Forma aceasta este realizată prin contractarea unor fibre tendinoase, care pornesc de la un muşchi ci­liar concentric, iar la cealaltă extremitate ţin suspendat cristalinul. Pentru a se adapta la apropiere se contractă muşchii ciliari. În acelaşi timp se relaxează fibrele care ţin suspendat cristalinul şi, datorită elasticităţii extreme pe care o deţine cristalinul prin construcţia lui, el ia o formă sferică. Prin aşezarea genială a straturilor într-un corp eliptic, în funcţie de starea de relaxare şi într-o stare de echilibru a tuturor forţelor participante, se ia tocmai forma geometrică care corespunde focalizării cerute.

3. Procesul de fabricare: Procesul meu de fabricare este un proces foarte complex, la care se poate observa numai partea lui exterioară. Oamenii voştri de ştiinţă nu ştiu cum este organizat acest proces automatizat de prelucrare, care transformă materiile prime în fiecare produs necesar, conform structurii morfologice presta­bilite. Informaţiile înmagazinate în moleculele ADN (Acid dezoxiribonucleic) joacă totuşi un rol deosebit în controlarea procesului de creştere.

Originea mea

Un mic element component al ochiului te-a convins de complexitatea, construcţia genială şi bogăţia ideilor ce se ascund în spatele lui. Dar prin aceasta nu a fost des-cris în întregime ochiul, tot aşa cum o ţiglă nu descrie castelul din Sanssouci sau un şurub un automobil. Şi Darwin a recunoscut că în cadrul procesului de selecţie naturală este imposibilă explicarea formării ochiului. În cartea sa “Apariţia raselor”, el scrie următoarele:

“Recunosc public că este extraordinar de aberantă presupunerea că ochiul, cu inimitabilele lui dispo­zitive de focalizare, reglare a unghiului de cădere a luminii şi compensarea aberaţiei sferice şi cromatice ar fi putut lua fiinţă prin selecţie”.

Fiecare componentă în parte a ochiului produce capaci­tatea vizuală a acestuia numai în existenţa lor simultană şi prin corelarea dintre ele. Dacă tot ochiul ar exista, cu excepţia cristalinului, atunci tot organul ar fi nefolositor. Evoluţia nu poate nici concepe şi nici gândi anticipat. Nu pot fi modificate nici măcar construcţiile existente. Atunci ar trebui pus un afiş, aşa cum se foloseşte pe şantier: “Întreprinderea este temporar închisă, datorită reconstrucţiei”.

Întrucât toate încercările omeneşti de a-mi explica originea eşuează, eu mă încred în Dumnezeul creator al Bibliei, care ne-a informat foarte bine: “…cine face pe om cu vedere…? Oare nu Eu, Domnul? ” (Exod 4:11). Şi psalmistul ne arată pe Dumnezeul care a făcut ochiul: “Cel care a sădit urechea, s-ar putea să nu audă? Cel care a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă? ” (Psal. 94:9).



Persoane interesate