2. Fântână arteziană în loc de amprente
Noi, balenele, suntem superlatie
vii. Te-ai fi aşteptat la aşa ceva din partea noastră? De aceea vreau să îţi
explic cu ce capacităţi şi cu ce caracteristici speciale ne-a înzestrat
Creatorul pe noi balenele, caracteristici care nu mai există nicăieri, în toată
fauna. De exemplu, ştiai că:
- Există balene care pot
mânca în timp ce înoată cu 10 km/h, se deplasează constant cu 35 km/h, şi pot
accelera până la 65 km/h?
- Există balene care pornesc
în fiecare an într-o călătorie de 10.000 km, ca păsările călătoare?
- Există balene care pot să
compună?
- Există balene care expiră
aerul la o înălţime de 15 m?
- Există balene care, cu 3.000
m adâncime, deţin recordul la scufundare?
- Există balene cu o
capacitate motrică de 850 kW (autoturismul tău de categorie mijlocie are numai
o zecime din ea)?
- Există balene cu un volum
pulmonar de peste 3.000 l (plămânul vostru are o capacitate de 4 l, maximum 7
l)?
- Există balene care, cu 42%
grăsime, deţin recordul de grăsime a laptelui de mamă (mama ta, cu 4,4%, ajunge
la o zecime din această valoare)?
- Există balene a căror limbă este aşa
de mare, cât doi cai maturi? - Există balene a căror aortă are un diametru de
50 cm, ceea ce corespunde unei conducte de canalizare?
De ce îţi povestesc toate acestea? Pe
noi nu ne inte-resează dacă suntem trecute în cartea Guiness a recordurilor.
Altceva este important pentru noi. Când ai citit despre crearea lumii, ai
remarcat că noi suntem singurele animale care au fost numite pe nume: “Dumnezeu
a făcut peştii cei mari [balenele] şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de
care mişună apele, după soiul lor…” (Geneza 1:21). De ce oare? Oare S-a comportat
Dumnezeu foarte atent când ne-a creat pe noi? Îşi găseşte El plăcerea în noi? Este
adevărat, motivul adânc nu se recunoaşte imediat, dar imaginează-ţi: Am fost
considerate valoroase, ca un semn ascuns al învierii lui Isus. Când cei care
L-au criticat pe Isus au cerut un semn de la El, El le-a amintit de întâmplarea
cu Iona: “Căci după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele
chitului [balenei], tot aşa va sta Fiul omului trei zile şi trei nopţi în inima
pământului” (Matei 12:40)* Cu aceasta Isus Cristos arată spre învierea Lui. Te-ai gândit vreodată ce
animal al mării dispune de un stomac aşa de mare, ca să poată oferi loc unui om?
Cercetând animalele mării, rămâne numai specia noastră. Deoarece în capitolele
despre crearea lumii noi am fost remarcate în mod special, noi ne vedem ca un
semn care arată spre învierea lui Isus şi este în acelaşi timp o mărturie a
măreţiei lui Dumnezeu. De aceea vreau să îţi povestesc mai pe larg din viaţa
noastră, cu multe detalii minunate, ca să poţi trage o concluzie fundamentată.
* În Noul Testament grecesc este folosit cuvântul “ihtios”,
tradus prin peşte. Numai în Matei 12:40 citim “ketos”. Acest cuvânt este
definit mai exact în alte traduceri: “peştele uriaş” (Schlachter), “monstrul
mării” (Zürcher), “huge fish” (New International Version)
Cercetătorii voştri nu au folosit pentru
catalogare mărimea diferită a corpurilor noastre, obiceiurile noastre sau
metodele de pescuit în căutarea hranei. Noi am fost împărţite în două grupe
(zool. subordin), după dantura noastră: mistacoceti (balene cu fanoane)
şi odontoceti (balene cu dinţi). Subordinului balenelor cu fanoane îi
aparţin trei familii: balenele din familia balenide - sau balenele
netede (balena groenlandeză, balena polară, balena japoneză, balena
australiană, balena albastră pitică), balenele cenuşii şi balenele brăzdate (balena
albastră, balena albastră pitică, balena finlandeză, balena Bryde, balena cu
cocoaşă). Subordinul balenelor cu dinţi este format din balenele uriaşe,
balenele cu cioc (balenele negre, balenele nordice), delfinapteride, porcul de
mare şi delfinii.
Spaţiul nostru în care trăim sunt
oceanele, dar gândeşte-te: “Balenele nu sunt peşti, ci carne”. Noi suntem vivipare,
adică naştem pui vii. Asta o face şi peştele roşu, dar nu există nici un peşte
care să-şi alăpteze puii. Cu toate că trăim numai în mare, noi suntem de fapt
mamifere şi respirăm cu ajutorul plămânilor. Temperatura corpului o menţinem
constantă la 36,5° C - indiferent dacă ne aflăm în apele reci ale Antarcticii
sau în zonele cu ape calde ale insulelor Azore sau Bermude. Îţi poţi imagina
că aceste condiţii produc un număr mare de probleme, însă Creatorul nostru le-a
rezolvat pe toate în mod formidabil.
Naşterea noastră şi timpul noilor născuţi
Noi, balenele, trăim într-o
căsnicie monogamă. Fecundarea şi naşterea au loc în apă. O balenă naşte câte un
pui la fiecare doi ani. Sarcina nu durează aşa de mult, cum s-ar putea
presupune după mărimea noastră, numai zece-douăsprezece luni; dar eu - numele
meu este caşalot - am nevoie de 16 luni. În comparaţie cu rinocerii (18 luni)
şi elefanţii (22 luni), noi suntem surprinzător de rapide. Când se apropie
timpul naşterii, ne căutăm un loc ferit de furtuni. Cele mai importante locuri
de naştere sunt lagunele Californiei “Baja California” pentru balena cenuşie;
Marea Cortez pentru balena albastră; coasta insulei Maui din arhipelagul Hawai
şi insulele Bahama pentru balena cu cocoaşă; împrejurimile insulei Galapagos
şi Azore şi coasta de vest din Sri Lanca pentru mine. În timp ce focile ies pe
uscat pentru a naşte, noi rezolvăm totul în apă. Imaginează-ţi că puii noştri
s-ar naşte cu capul înainte. La o naştere mai lungă ei ar fi obligaţi să
respire prima dată sub apă, şi s-ar îneca. Creatorul nostru s-a gândit şi la
aceasta, şi a rezolvat-o într-un mod unic, nemaiîntâlnit la nici un mamifer: Toate
balenele au o naştere pelviană, adică puiul de balenă iese cu coada înainte. Prin
aceasta el rămâne cât se poate de mult legat de cordonul ombilical vital,
necesar pentru supravieţuire. Nu există peşteri ocrotitoare, nici refugii
pentru noul născut, dar există atenţia plină de dragoste a mamei, precum şi
ajutorul celorlalţi membrii ai turmei. Încă de la naştere noi suntem uriaşi. Puiul
unei balene albastre are deja o lungime de 8 m şi cântăreşte 8 tone. Aceasta
este 2.000 kg mai mult decât cântăreşte un elefant matur. Iar pentru a ajunge
la lungimea unui pui de balenă, ar trebui să se încoloneze trei prea mult de balena
albastră: elefanţi mari. Nici ceilalţi pui de balenă nu se deosebesc
|
- balena
groenlandeză:
|
6,0 m
|
6,0
t
|
|
- balena nordică:
|
5,0 m
|
5,0 t
|
|
- balena cu cocoaşă:
|
4,5 m
|
2,5 t
|
|
- balena cenuşie:
|
4,5 m
|
1,5 t
|
Alăptatul sub apă ar fi
putut crea anumite probleme, de aceea Creatorul a găsit o rezolvare minunată. Mama
injectează laptele din mamelă direct în gura puiului. Aceasta cu o presiune aşa
de mare, încât la suprafaţa apei s-ar forma o fântână arteziană cu o înălţime
de 2 metri. “Ţâţele” ei sunt nişte buzunare ascunse, spre a nu deforma forma
aerodinamică a corpului. Puiul trebuie să crească repede, pentru a putea
rezista viitorului drum lung spre apele polare. De aceea laptele de balenă este
cel mai hrănitor lapte; el conţine 42% grăsime şi 12% proteine (în comparaţie
cu omul:4,4% grăsime şi 1% proteine), şi de aceea este mai vâscos şi cremos. Această
bombă de calorii, care corespunde unei alimentaţii a 100 de oameni maturi, face
ca puiul să crească uimitor de repede. În timp ce un copil necesită 180 de zile
pentru a-şi dubla greutatea de la naştere, puiul de balenă are nevoie de mult
mai puţin. În cele şapte luni de alăptare, un pui de balenă albastră consumă
zilnic 90 kg de lapte. Zilnic creşte 3-4 cm şi îşi măreşte greutatea cu 80 kg. Aceasta
înseamnă 3,3 kg pe oră! Timp de şapte luni de alăptare aceste 18-19 tone de
lapte, cu un grad foarte ridicat de grăsime, duc la o creştere în greutate de
17 tone a puiului. Nu este acesta un randament senzaţional?
Uite, acolo înoată ruda mea, balena
albastră. Despre uimitoarele ei proporţii ne povesteşte ea însăşi. Dacă iubeşti
lucrurile senzaţionale, atunci ascult-o.
Balena albastră - uriaşul lumii animale
Eu sunt cea mai mare dintre
cele 80 de specii de balene. Cu greutatea mea depăşesc de câteva ori greutatea
mamuţilor legendari. Eu sunt cel mai mare animal care a existat vreodată pe
pământ. Pentru a compensa greutatea mea de 140.000 kg (maximum 196.000 kg) ar
fi nevoie de o turmă de 28 de elefanţi sau de 170 de boi. Dacă iei în
comparaţie o adunare de oameni, ar fi nevoie de 2.000 de persoane. Dacă mă
compari cu cel mai mic mamifer, cu un şoarece (Suncus etruscus), între
greutatea lui şi a mea este un factor de 70 de milioane! Şi cu lungimea mea te
pot uimi: cu 33 m sunt şi cea mai lungă creatură. Sunt mai lungă decât o
coloană de 4 autobuze. Dacă îţi plac statisticile, îţi mai pot oferi câteva
date marcante: scheletul meu cântăreşte 22 tone, iar stratul de grăsime
(slănina) 25 tone. În afară de aceasta corpul meu mai constă şi din 50 tone de
carne. Limba mea este tot aşa de grea cât un elefant. Inima mea, cu un diametru
de 1,2 m, cântăreşte cât un cal şi pompează fără întrerupere în corpul meu
cantitatea imensă de 10.000 l de sânge. Aorta mea este o conductă cu un
diametru de peste 50 cm. Ficatul meu cântăreşte o tonă şi aceeaşi cantitate de
hrană încape în stomacul meu. Rinichiul meu are greutatea respectabilă a unui
bou.
Crezi că sunt un munte de carne şi
grăsime care nu se mişcă deloc, nu este aşa? Nu judeca prea repede! Eu sunt
totuşi un maestru al stăpânirii corpului: Pot să mă scufund fără efort până la
200 m adâncime şi să păstrez direcţia chiar dacă curenţii de apă sunt foarte
puternici. Dacă înot la suprafaţă, mă deplasez cu o viteză de 28 km/h. Pentru
aceasta trebuie să dezvolt o putere 864 kW (= 1.175 cai putere), cu un necesar
de 20.000 l de oxigen pe minut. Dacă înot cu aceeaşi viteză sub apă, puterea
necesară este doar de 124 kW (= 168 cai putere) şi am nevoie doar de 1.850 l de
oxigen. Plămânul meu are un volum de 3.000 l, ceea ce corespunde cu volumul a
750 de baloane.
Motor cu randament ridicat: Vei
fi fascinat şi de uri-aşa aripioară de la coadă. În comparaţie cu aripioarele
peştilor, la noi aceasta este aşezată orizontal. Teoreticienii voştri
evoluţionişti au presupus că aripioara noastră ar fi un rudiment al picioarelor
din spate de la presupuşii noştri strămoşi care au trăit pe uscat. Trebuie să
ştii însă că strămoşii noştri nu au avut niciodată picioare în urmă. Adevărata
cauză este cu totul alta: Creatorul a aşezat aripioara noastră orizontal,
întrucât, la desele scufundări, această poziţie este mult mai avantajoasă decât
cea verticală. Când vreau să mă scufund, bat cu aripioara în jos, iar când ies
la suprafaţă bat cu ea în sus. Aripioara are o suprafaţa de 10 m2. Materialul
ei este prelucrat într-o formă foarte complicată, spre a îşi îndeplini cu
uşurinţă funcţiile prevăzute. Cu ajutorul aripioarei mă deplasez, folosind-o ca
stabilizator şi cârmă. Când mă deplasez, fac cu aripioara o mişcare de aproape
360 de grade, a cărei axă este în prelungirea coloanei vertebrale. Mişcarea nu
este o rotaţie completă, ca la vapoare, ci ea se mişcă până la acelaşi unghi,
la stânga şi la dreapta - randamentul este însă similar. În călătoriile mele
prin lumea largă pot să păstrez uşor o viteză de deplasare de 35 km/h. Câteodată
măresc viteza la 50 km/h. Forma corpului şi pielea sunt de aşa natură, încât ne
putem deplasa cu cel mai mare randament. Dacă inginerii specialişti în curenţi
maritimi ar construi un model al corpului nos-tru, cu aceeaşi capacitate
motrică care este instalată la noi, noi am înota totuşi mult mai repede. Ca o
măsură de economisire a energiei, Creatorul ne-a dăruit o piele specială, cu
care reducem turbulenţele curentului de apă din jurul corpului nostru şi le
transformăm într-un curent laminar, cu o rezistenţă redusă. Aceasta se produce
mai ales prin flexibilitatea special adaptată a pielii, care preia o parte din
energia turbulenţei apei şi realizează de-a lungul întregului corp o amortizare
a curentului de apă din imediata lui apropiere.
Nu este aşa că în fiecare exemplar
dintre noi Creatorul realizează o nouă minune? Şi noi am crescut tot dintr-un
ou mic, microscopic, ca şoarecele sau ca tine.
După acest raport al balenei albastre
vreau să mă prezint în continuare eu, caşalotul.
Caşalotul - deţinătorul recordului la scufundare
Adâncimi de scufundare de 350
m şi mai mult nu reprezintă nici o problemă pentru balenele brăzdate şi pentru
delfini. Balena cu cioc se scufundă până la 500 m, iar foca chiar până la 600 m.
Probabil că am fost numită balena monstru (caşalot) din cauza capului meu
pătrat, care reprezintă o treime din lungimea mea. Ai remarcat că noi balenele
ne deosebim destul de mult unele de altele? Cu o lungime de 20 m şi o greutate
de 55.000 kg, eu sunt cea mai mare reprezentantă a balenelor cu dinţi. Dinţi
am numai pe maxilarul de jos; pe maxilarul de sus am aproximativ 40 de găuri,
în care intră dinţii, care au o lungime de 20 cm. Aceşti dinţi sunt toţi la fel
de mari.
Însuşirea mea cea mai extraordinară este
capacitatea de scufundare la adâncimi extrem de mari. 1.000 m adâncime nu sunt
nici o problemă pentru mine. Câteodată mă scufund şi până la 3.000 m. De ce
eşti aşa de gânditor? Aha, calculezi! Nu ai încredere în rezultatul tău? Şi
totuşi este adevărat. Cu fiecare 10 m de adâncime, presiunea căreia îi sunt
supusă creşte cu o atmosferă. La 100 m sunt 11 atmosfere. În timp ce mă scufund
vertical, cu 7-8 km/h, asupra corpului meu acţionează presiuni diferite, cu o
diferenţă mai mare de o atmosferă - deoarece între cap şi coadă măsor 15 m. La
1.000 m presiunea creşte la 101 atmosfere. Atunci pe fiecare cm2 al
corpului meu apasă 101 kg. Aceasta este ca şi când ar trebui să suporţi
greutatea unui atlet de categorie grea pe unghia unui deget. Te mai gândeşti
şi la o altă problemă: Cum mă descurc cu boala scafandrului*? Nu
te teme, nu mi se întâmplă nimic rău. Creatorul meu S-a gândit la toate şi m-a
echipat adecvat. Despre aceasta vreau să îţi povestesc în continuare. *
* Boala chesonului sau a scafandrului: Cu cât creşte adâncimea, creşte şi
presiunea exercitată asupra corpului, iar drept consecinţă, în sânge se dizolvă
tot mai mult din aerul din plămâni. Dacă scafandrul se ridică prea repede la
suprafaţă, adică dacă presiunea scade brusc, atunci aerul dizolvat în sânge -
mai ales azotul din el - nu are timpul necesar să se transforme iarăşi în
starea iniţială de gaz şi să se întoarcă în plămâni. Ca şi la deschiderea
bruscă a unei sticle de şampanie, se formează o mulţime de bule mici, care
astupă vasele sanguine şi produc embolii mortale. Spre a se evita boala
chesonului, scafandrul trebuie să revină treptat la suprafaţă şi să se adapteze
iarăşi la presiunea normală, în camera de decomprimare controlată.
Pentru evitarea bolii scafandrului Creatorul
a luat o serie de măsuri. Desigur, presupui că balenele care se scufundă la
adâncimi mari, şi care pot rezista uşor sub apă o oră şi jumătate, au plămâni
foarte mari. Nici vorbă de aşa ceva. În comparaţie cu corpul nostru, noi avem
plămâni foarte mici. În timp ce volumul plămânului tău este 1,76% din volumul
corpului, la elefant chiar 2,55%, la noi aceste valori sunt foarte mici. La
mine 0,91%, la balena albastră 0,73%, iar la balena nordică 0,65%. Cu ajutorul
unor mecanisme, noi, balenele, folosim aparatul respirator mult mai intens
decât mamiferele terestre. Avem cu mult mai multe bronhiole. Sângele nostru
conţine cu 50% mai multă hemoglobină decât sângele omului. Prin aceasta el are
o capacitate mult mai mare de a transporta oxigenul. Tu foloseşti pentru metabolismul
tău energetic doar 10-20% din aerul inhalat, pe când noi ajungem la 80-90%. Vezi
deci, dacă noi inhalăm o dată, aceasta este aşa de efectiv, ca şi cum tu ai
inspira şi expira de opt ori.
Înainte de scufundare noi ne putem
pregăti cu totul altfel decât oricare mamifer. În plus, Creatorul ne-a înzestrat
cu posibilitatea unică a muşchilor de a înmagazina oxigen. În spatele acestei
capacităţi sunt ascunse structuri organice complexe şi echipări fiziologice speciale.
Acum îţi poţi imagina cum mă pregătesc eu pentru o scufundare la mare adâncime.
Fără grabă şi fără stres, inspir aer timp de zece minute şi îmi încarc astfel
bateriile cu oxigen. Este uşor de reţinut: Pentru fiecare minut de scufundare
mă pregătesc cu o respiraţie. Cu 60 de respiraţii pot să rămân 45 de minute la
o adâncime de 1.000 m. Calculând un sfert de oră pentru scufundare şi
revenirea la suprafaţă, îmi rămân lejer 45 de minute pentru a rămâne la
adâncimea dorită. Mai trebuie să ţii seama de încă ceva: Când te scufunzi tu o
dată, 34% din oxigenul necesar îl foloseşti din plămâni, 41% din sânge şi 25%
din muşchi. La noi este cu totul diferit: Luăm din plămâni numai 9%, 41% din
sânge şi 50% din muşchi şi ţesuturi. Sub apă plămânii noştri joacă un rol mai
mic. Acum mai ai desigur o întrebare: Cum se comportă plămânii noştri când, la
adâncimea aceea, sunt expuşi la o presiune aşa de mare? Nu se turtesc ca un sac
ud şi nu sunt distruşi? La mamiferele terestre numai traheea şi bronhiile sunt
prevăzute cu inele cartilaginoase, pentru a rămâne deschise în timpul
inspiraţiei. Cunoşti întăriturile şi de la furtunul aspiratorului tău. La noi
Creatorul a luat aceste măsuri până la ultima ramificare a arborelui bronhial. De
aceea căile noastre respiratorii nu se turtesc. Această construcţie permite
totodată şi o respiraţie rapidă.
Pentru a putea rămâne mult timp sub apă,
Creatorul a planificat un program unic de economisire a energiei. Faţă de
bătăile inimii de la suprafaţa apei, în timpul scufundării bătăile ei sunt
reduse la jumătate. Zone sau circuite din corpul nostru, care nu au un rol aşa
de important, sunt deconectate temporar de circulaţia sângelui. Printr-un
sistem de muşchi obstructori, ca într-o reţea de străzi cu sens unic, venele se
contractă şi dirijează altfel fluxul sanguin. În timpul scufundării sunt
alimentate cu oxigen numai organele vitale, ca ini-ma, creierul şi măduva
oaselor.
Un organ la care nu putem renunţa în
tehnica noastră foarte specializată a scufundării este aşa-numita reţea minune (rete
mirabile), pe care a instalat-o Creatorul doar la noi, balenele. Oamenii
voştri de ştiinţă încă nu au descifrat toate funcţiile complexe, dar această
reţea are un rol central în alimentarea cu oxigen şi la compensarea presiunii.
La ce îmi foloseşte acest echipament de
scufundare excelent? De ce cobor în adâncimi unde nu pătrunde nici o rază de
soare - în noaptea veşnică şi adâncul întunecat? Se spune că eu aş fi regina
tuturor omnivorelor. Dar să fim sinceri, mâncarea mea preferată sunt sepiile,
iar acestea trăiesc la adâncime mare. Eu înghit mii de sepii mici. În stomacul
unei colege prinse de pescarii de balene s-au găsit odată 28.000 de bucăţi. Înghit
şi duzini de exemplare mai mari. În adâncurile oceanelor se găsesc cele mai
gustoase delicatese: caracatiţele uriaşe. Aceste animale fabuloase au lungimea
corpului de până la 8 metri, iar tentaculele lor pot ajunge până la 15 metri. Astfel
de exemplare le-am înghiţit dintr-o dată. De obicei, înainte ca acestea să
ajungă în stomacul meu, are loc o luptă impresionantă - lupta uriaşilor. Cu
sistemul meu sonar sensibil pot să localizez foarte exact prada. Eu emit sunete
şi receptez ecoul lor. Chiar şi în noaptea cea mai întunecoasă, sis-temul meu
sonar mă informează foarte exact cu privire la numărul şi mărimea prăzii.
Nasul nostru - nu în centrul feţei, ci în creştetul capului
Spre deosebire de toate
mamiferele terestre, nasul nos-tru nu se află în centrul feţei, ci pe partea
superioară a capului, în creştet. Creatorul a plasat nasul aici pentru ca în
timp ce înotăm orizontal el să fie situat în partea superioară a corpului. Nasul
nostru este mai mult decât un simplu tub prin care să fie transportat aerul caracteristică
fiecărei specii de balene. La balenele netede ea este de 3-4 m, la balena
finlandeză de 4-6 m, la balena albastră de 6 m, iar la mine de 5-8 m. La balena
oblic, înainte. Şi aici contează: fiecare după specia în plămâni. Dacă nu
respirăm, nasul este închis de un muşchi mare inelar. Împreună cu laringele,
prelungit ca un cioc de gâscă, care are şi el un ventil ce se poate închide, se
împiedică pătrunderea apei prin trahee în plămâni. Diferit de celelalte
mamifere şi de om, nările noastre nu comunică cu cavitatea bucală. Aşa putem să
ţinem gura deschisă sub apă, fără pericolul de a pătrunde apă în căile respiratorii.
Nasul nostru este foarte complex şi, imaginează-ţi, fiecare specie de balene
are structura ei nazală specifică. Dacă balenele cu fanoane au două nări,
balenele cu dinţi au doar una. Poţi recunoaşte o balenă cu dinţi sau una cu
fanoane fără ca să ne vezi, după fântâna noastră arteziană, aerul expirat de
noi: sunt două fântâni arteziene sau un singur nor. În cărţile de copii suntem
desenate cu un jet de apă frumos, ce ne iese din cap. Lucrul acesta creează o
impresie greşită, fiindcă nasul nostru este un organ respirator şi nu un furtun
de pompieri. Ceea ce vezi la fântâna noastră arteziană nu sunt altceva decât
vapori de apă condensaţi; ceea ce tu cunoşti de la respiraţia ta din timpul
iernii. Când expirăm, gazele trec cu presiune mare prin orificiul îngust, ceea
ce duce la creşterea presiunii aerului. În aer liber aerul expirat se destinde
(ceea ce cunoşti de la fizică): Cu cât un gaz se dilată mai mult, cu atât se
răceşte mai repede, aburii condensându-se sub formă de stropi. De aceea, aceşti
vapori de apă se pot vedea atât în apele unde sunt gheţari cât şi în regiunile
calde. Această fântână arteziană este brăzdată fântână arteziană are forma
unei pere. Eu suflu lui!
Urechea noastră - un seismograf stereo
Mult timp cercetătorii
voştri ne-au considerat surde. Nici anatomiştii nu au putut zgudui această
prejudecată, cu toate că ei au arătat cât de complicat este construită urechea
interioară sau cât este de perfecţionat nervul auditiv. Exista principiul: Sub
apă nu se vorbeşte nimic, de aceea nici nu se aude nimic. Urechile noastre erau
considerate rămăşiţe fără rost (rudimente) ale aşa-zişilor strămoşi ai
evoluţiei. Noroc că cercetătorii voştri au făcut în ultimii ani multe
măsurători şi şi-au schimbat părerea. S-a afirmat chiar că noi ne-am trage din
vaci, deoarece avem mai multe stomacuri. Nu te lăsa înşelat de teoriile
evoluţiei. Ca şi tine, şi noi suntem un gând genial al lui Dumnezeu. De aceea
vreau să îţi povestesc amănunţit despre noi. Dar acum ar trebui să mai asculţi
ceva despre construcţia urechilor noastre.
Cea mai bună staţie de emisie pentru
receptarea ecoului şi cele mai frumoase cântări ale noastre - de concertele
melodioase îţi povesteşte imediat balena cu cocoaşă - nu fac însă din noi
maeştrii ai comunicării sau ai locaţiei prin ecou, dacă nu există şi o staţie
de recepţie adecvată. Pentru aceasta avem urechea noastră, cu detalii
neobişnuite, care nu există la alte mamifere. Pentru a recepţiona sunetul din
anumite direcţii, unele animale terestre au urechile ca nişte linguri sau pâlnii.
Asemenea urechi externe laterale ne-ar incomoda însă în apă şi ne-ar strica
forma aerodinamică. Oricare scafandru ţi-ar confirma că sub apă este foarte
greu să se determine direcţia din care vine sunetul. Astfel, nu se poate spune
din ce direcţie vine zgomotul unei bărci cu motor. Pe uscat creierul tău
calculează direcţia de unde vine sunetul după timpul necesar pentru recepţia
undelor sonore. În apă nu funcţionează aşa ceva, deoarece sunetul pătrunde în
capul tău fără a fi deranjat de ceva. Deoarece urechile sunt parte a capului,
toate oscilaţiile ajung odată, astfel că nu se pot calcula timpii diferiţi
necesari pentru determinarea direcţiei.
Creatorul ne-a înzestrat cu un sistem
genial, fără pereche în lumea animală, care ne permite o recepţie subacvatică
stereo. Pentru determinarea direcţiei sunetului noi dispunem de un reglaj fin “high
tech”, care nu are nici un bruiaj. Ca o măsură constructivă deosebită, urechea
noastră este desprinsă de osul craniului. Oasele urechilor sunt fixate de
craniu numai cu un ţesut conjunctiv, astfel că ele oscilează liber, fără a
prelua undele sonore receptate de craniu. Tot sistemul ne aminteşte de un
seismograf sensibil, cu care geologii voştri sunt capabili să înregistreze
chiar şi undele unui cutremur foarte îndepărtat. Osciorul, ciocanul, nicovala
şi scăriţa urechii au la noi o formă diferită. Pentru ecometru, balenele cu
dinţi folosesc o frecvenţă înaltă, la care timpanul nu mai poate lucra efectiv;
de aceea el lipseşte sau diferă foarte mult de al tău. Balenele cu fanoane nu
au nevoie de reperare prin ecou, şi de aceea ele comunică în zona frecvenţelor
joase (50 Hz şi mai jos). Frecvenţele acestea au avantajul că se pot auzi în
apă la distanţe foarte mari. Comunicarea se poate realiza fără probleme pe
distanţa de 100 km. Asta ar însemna să vorbeşti cu cineva de la Hamburg la
Hanovra fără telefon. Îţi citesc deja de pe buze că vrei să ştii ce emitem pe
aceste benzi de frecvenţă cu care ne-a înzes-trat Creatorul nostru. Această
temă o cedez cu plăcere balenei cu cocoaşă, căci piesele ei (muzicale) se apropie
de perfecţiunea unui concert.
Balena cu cocoaşă - maestrul cântăreţ al oceanelor
Compunere
şi reproducere fără pian şi note: Noi nu
suntem nicidecum mute, cum spuneţi voi despre peşti, dimpotrivă, avem voci
deosebite. În afară de muzicienii voştri talentaţi, noi suntem singurele
vieţuitoare cărora Dumnezeu le-a dat talentul de a compune. Cântecele noastre
nu sunt numai variaţii ale aceleiaşi melodii, ci se deosebesc unul de altul ca
piesele lui Beethoven de cele Beatles. Muzica noastră constă din
înşiruirea notelor în mod ciclic. În timpul compoziţiei folosim mai multe
duzini de reguli fixe de compoziţie. În fiecare an lansăm un nou “hit”. În
nemărginitele oceane noi putem comunica cu aceste cântece peste 100 km. Deoarece
cântecele noastre sunt cele mai impresionante şi înduioşătoare manifestări
vocale din lumea animală, cercetători americani le-au înregistrat cu microfoane
stereo subacvatice. Ei au între timp o arhivă bogată de benzi cu muzică de
balenă. O selecţie din aceste cântece a fost recent înregistrată pe un disc
(LP) de către o firmă americană. Noi, balenele cu cocoaşă, mai suntem cunoscute
şi prin metoda noastră specifică de a vâna.
Metodă de vânare “cu cap”: Noi
folosim o metodă foarte rafinată de pescuit. Înotăm de jos în sus, în formă de
spirală, în jurul unui banc mare de plancton, suflând continuu aer pe nas cu o
dozare exactă; acest aer încercuindu-l ca o plasă. Racii fug de bulele de aer
şi se înghesuie în mijlocul cilindrului format. Când acest cerc al bulelor de
aer a ajuns la suprafaţă, mă reped în sus cu gura larg deschisă. Polonicului
meu uriaş nu îi scapă nimic. Înainte de a înghiţi, împing surplusul de apă
afară printre fanoanele laterale. Prada rămâne în aparatul meu de filtrat - fanoane.
În acest fel îmi filtrez eu tone de hrană din mare.
Fanoane - sită
pentru plancton în format mare: Toate balenele cu fanoane au o astfel de
vârşă. Fanoanele lor sunt o construcţie specială unică în tot regnul animal. La
noi ele se compun din 270-400 plăcuţe din cartilagiu, cu un segment
triunghiular, fixate în maxilarul superior. Marginea lor de jos are forma unei
pene de pasăre. Balenele netede, al căror cap este 30% din lungimea corpului,
dispun de un spaţiu de filtrare extrem de mare. Cu această sită de peşte enorm
de mare balenele netede înoată prin mări pentru a îşi prinde hrana, ca
smântâna de pe lapte. La balena groenlandeză cele 350 de fanoane au o lungime
de până la 4,5 m. Din 10.000 m3 apă de mare, o balenă îşi filtrează
aproximativ o tonă de plancton.
Trebuie însă să îţi prezint neapărat o
altă rudă, căreia i se cuvine medalia de aur la maratonul de înot, fără nici o
concurenţă. Ascultaţi ce o motivează la asemenea rezultate incomparabile.
Balenele cenuşii - “păsările călătoare” ale oceanelor
Dintre toate mamiferele,
noi, balenele cenuşii, deţinem recordul absolut pe distanţe lungi - şi aceasta
chiar înotând. Ca şi păsările călătoare, călătorim anual 10.000 km, din Marea
Nordului, prin strâmtoarea Bering, de-a lungul insulelor Aleute, a Coastei
pacifice americane, până la peninsula mexicană California de jos. Ajungem pe
coasta oraşului californian San Diego odată cu sărbătorile Crăciunului. Nu
zburăm în formă de V, ca păsările călătoare, dar grupul nostru de 40 de animale
formează o armată reprezentabilă de balene cenuşii, care se îndreaptă neabătute
spre ţinta lor, cu o viteză de 185 km pe zi.
De ce facem o călătorie aşa de lungă, de
20.000 km, inclusiv reîntoarcerea? Reţine, te rog: Aceasta este jumătate din
lungimea ecuatorului, sau drumul parcurs anual cu maşina ta, dacă mergi des cu
ea. Crezi că găsim în sud mai multă hrană în perioada aceasta? Nu, în nici un
caz. Dimpotrivă, acolo de-abia găsim ceva de mâncare. Prin aceasta noi avem o
perioadă de post foarte lungă, 6 luni. Asta o facem numai de dragul puilor
noştri. La sfârşitul lui ianuarie se nasc puii noştri, şi până atunci trebuie
să ajungem în lagunele de la San Ignacio, pe coasta Californiei de jos. Acum
înţelegi de ce noi, balenele cenuşii, avem ziua de naştere aproape în aceeaşi
zi. Cu toate că la naştere puii noştri au o lungime de 4,5 m şi o greutate de
1,5 t, ei nu au încă grăsimea necesară care îi apără de gerul Mării Nordului. Cu
200 l de lapte pe zi, puii noştri cresc în greutate cu 20 kg în 24 de ore. Ei se
hrănesc 8 luni cu un lapte foarte hrănitor. Timp de două luni puiul este
antrenat în “camera copilului” - laguna Baja - pentru a deveni un înotător
capabil pentru drumul de întoarcere în nordul îndepărtat. Aceasta are loc în
timpul cât mama posteşte. Şi taţii postesc tot la fel de mult. De ei avem
nevoie pe de o parte ca să ne apere de atacurile balenelor ucigaşe (Orcinus
orca) în drumul lung spre sud, iar pe de altă parte în sud avem un timp
scurt pentru împerechere. După întoarcerea în marea polară avem o poftă de mâncare
imensă, ceea ce este de înţeles după o perioadă de post aşa de lungă; acum
mâncăm iarăşi tone de plancton, până ce avem iarăşi un strat de grăsime de mai
mulţi decimetri. De el avem nevoie nu numai ca izolaţie împotriva frigului, ci
el este rezerva de hrană în următoarea călătorie de post, pe care o vom face cu
cea mai mare punctualitate.
Noi, balenele, suntem rezultatul evoluţiei sau suntem create
direct?
Mulţi dintre cercetătorii
voştri cred că noi ne-am reîntors în apă, după ce am fost mamifere terestre. Dar
la o analiză mai amănunţită poţi observa că avem atâtea caracteristici
constructive specifice şi dispunem de capacităţi pe care nu le găseşti la nici
un mamifer terestru. Gândeşte-te numai la:
- naşterea pelviană,
- alăptarea sub apă,
- echipamentul nostru de scufundare,
- capacitatea noastră de a compune,
- construcţia urechilor,
- nasul nostru special,
- aparatul nostru de filtrat,
- călătoria noastră de post.
Nu, nu: Un echipament de
scufundare terminat doar pe jumătate nu ne foloseşte la nimic. Fără aparatul de
filtrat aş muri de foame, şi dacă aş fi avut o poziţie falsă la naştere, tu nu
m-ai fi cunoscut niciodată. În ce mă priveşte pe mine - şi rămân la acest gând -
eu am un Creator mare şi genial, care m-a făcut formidabilă: “Tu ai înmulţit,
Doamne, Dumnezeul meu, lucrările tale minunate şi gândurile tale faţă de noi”
(Psal. 40:5). La început ţi-am explicat de ce noi arătăm spre învierea lui Isus.
Acum vreau să îţi spun că noi mai avem de-a face cu Isus în cu totul alt sens. Citeşte
începutul evangheliei lui Ioan:
“La început era cuvântul şi
cuvântul era cu Dumnezeu şi cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu
Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi fără El nu a fost făcut nimic din ce
a fost făcut” (Ioan 1:1-3).
Dacă nimic, dar absolut
nimic, nu este exclus din creaţia lui Dumnezeu, atunci nici noi balenele nu suntem
excluse. Isus Cristos nu este doar Creatorul tău, ci şi al nostru.