Când omul nu mai poate să creadă > 3. Oameni care nu pot să creadă



3. Oameni care nu pot să creadă

a. Din prima grupă fac parte oamenii care-mi explică:

— Nu pot să cred, pentru că pur şi simplu nu sunt religios. Dumneavoastră, domnule Busch, sunteţi religios, dar eu nu sunt!

La aceasta pot să răspund întotdeauna numai un singur lucru:

— Nici eu nu sunt religios.

Adică, pentru mine, clopotele, tămâia şi toate lucrurile acestea nu sunt deloc importante. Mă bucur că în ultimii ani am predicat în Essen tot mereu într-o sală în care se afla numai o fanfară bună. Nu exista nici o orgă şi nici un clopot - şi nu mi-au lipsit. Nu am nimic împotriva acestor lucruri, dar nu am nevoie de ele. Atât de puţin religios sunt eu!

Pe vremea când Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ, au existat foarte mulţi oameni religioşi. Erau cărturarii, preoţii, fariseii - toţi oameni foarte religioşi. De exemplu, nişte oameni religioşi ceva mai liberali erau saducheii. Aceştia sunt cei care în zilele noastre ar spune:

— Îl caut pe Dumnezeu în natură!

În timpul perioadei naziste, ei spuneau:

— În stindardele noastre flutură Dumnezeu, întotdeauna religioşi!

Şi aceşti oameni religioşi L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru că nu era de acord cu ei. Şi apoi au mai existat oameni total nereligioşi: prosti­tuate, afacerişti - Biblia îi numeşte vameşi -, meşte­şugari înrobiţi de munca lor, pentru că trebuia să lupte pentru pâinea de toate zilele, un bărbat bogat, Zacheu, care a făcut bani cu carul. Aceştia au fost toţi oameni total nereligioşi. Şi ei L-au găsit pe Isus! Cum se poate una ca asta? Ei au ştiut: „Suntem vino­vaţi înaintea lui Dumnezeu. În viaţa noastră nimic nu este în regulă. Şi acum vine un Mântuitor, care face din noi copiii lui Dumnezeu!" Atunci au crezut în El.

Domnul Isus nu a venit ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi, ci Domnul Isus a venit, ca să-i mântuiască pe păcătoşi de la moarte şi din iad şi ca să-i facă copiii lui Dumnezeu! Şi dacă există oameni, care spun: „Nu pot să cred, pentru că nu sunt religios", atunci pot să le spun: „Aveţi cele mai mari şanse să deveniţi copiii lui Dumnezeu!" Sun­tem păcătoşi, asta o ştim foarte bine, dar: „Isus a murit pentru mine!" O spun încă o dată: Isus nu a venit, ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai reli­gioşi, ci ca să facă din păcătoşii pierduţi copiii Dum­nezeului celui viu!

b. ...pentru că nu vor să creadă

Cel de-al doilea grup constă din oamenii care spun, ce-i drept: „Nu pot să cred!", dar care în reali­tate - dacă sunt foarte sinceri - trebuie să recunoască: „Nici nu vreau să cred!" Căci dacă ar ajunge să creadă ar trebui să li se schimbe întreaga viaţă. Şi ei tocmai lucrul acesta nu-l vor. Ei ştiu că în viaţa lor nu este nimic în regulă. Dar dacă ar deveni copiii lui Dumnezeu, ar trebui să iasă cu viaţa lor la lumină. Nu, asta nu vor. Şi apoi s-ar putea ca colegii lor să-i ia de proşti! Şi ce ar spune rudele, dacă ar deveni aşa, deodată, creştini! Nu, mai bine nu! Şi dacă întâlniţi oameni, care vă spun: „Nu pot să cred!", priviţi cu atenţie, dacă nu cumva ar trebui să spună: „Nici nu vreau să cred!"

În Biblie există o istorie cutremurătoare. Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, este sus, pe Muntele Măslinilor. La poala muntelui, în faţa Lui, se scaldă în razele minunate ale soarelui oraşul Ierusalim. Şi dincolo se ridică muntele Templului, pe care se află Templul splendid, despre care chiar şi păgânii spu­neau, că ar fi una din marile minuni ale lumii. Toate acestea sunt în faţa Lui. Dar ucenicii lui Isus con­stată deodată cu spaimă că pe faţa lui Isus se preling lacrimi. Se uită la El surprinşi şi nedumeriţi. Şi apoi, Domnul Isus exclamă cuvintele:

— Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să-i strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie.

Aceasta este una din cele mai cutremurătoare afirmaţii ale Bibliei: „Şi n-aţi vrut!" Şi locuitorii Ierusalimului au spus: „Nu putem să credem!" - dar ei nu au vrut să creadă!

Vedeţi dumneavoastră: cine nu vrea să creadă nici nu trebuie să creadă! Pot să vă spun ceva? În biserică încă mai există tot felul de constrângeri. În împărăţia lui Dumnezeu există numai libertate totală. Cine vrea să trăiască fără Dumnezeu poate să trăiască aşa! Dumnezeu ni se oferă nouă, oamenilor. Dar noi putem să-L respingem. Vreţi să trăiţi fără Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără pace cu Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără rugăciune? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără Biblie? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să încălcaţi poruncile lui Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să profanaţi duminica, să curviţi, să vă îmbătaţi, să minţiţi, să furaţi? Puteţi s-o faceţi! Cine nu-L vrea pe acest Mântuitor, pe care L-a trimis Dumnezeu ca să-i mântuiască pe păcătoşi, acela poate să-L respingă. Cine vrea să se ducă direct în iad, poate s-o facă! La Dumnezeu nu există con­strângeri. Numai vreau să ştiţi foarte clar, că în cazul acesta trebuie să suportaţi consecinţele. Prin Isus, Dumnezeu vă oferă iertarea păcatelor şi pacea Sa. Puteţi să spuneţi: „Nu am nevoie de ele! Nu le vreau!" Atunci puteţi să trăiţi ca atare! Dar să nu cumva să credeţi, că în ultimele cinci minute ale vieţii - când veţi fi pe moarte -, veţi mai putea apuca ceea ce Dumnezeu v-a tot oferit o viaţă întreagă. Puteţi să refuzaţi oferta păcii pe care v-o face Dum­nezeu în Isus, dar atunci va trebui să trăiţi pe veci fără pace cu Dumnezeu. Şi acesta este iadul!

Iadul este locul în care omul a scăpat cu adevărat definitiv de Dumnezeu. Acolo nu veţi mai fi invitat. Acolo nu vă va mai chema nimeni. Acolo poate veţi mai vrea să vă rugaţi, dar nu veţi mai putea. Poate acolo veţi dori să chemaţi Numele lui Isus, dar nu vi-L veţi mai aminti. Nu trebuie să-mi accep­taţi mesajul. Puteţi să nu vă întoarceţi la Isus. Dar să vă fie clar, că prin aceasta alegeţi iadul! Aveţi libertate deplină! „Şi n-aţi vrut!" le spune Isus locui­torilor Ierusalimului. Isus nu i-a silit. Dar ce au ales ei a fost înfiorător!

c. ...pentru că au trecut prin atâtea în viaţă

Cel de-al treilea grup al celor care spun: „Nu pot să cred!" începe întotdeauna cu o afirmaţie ciu­dată. Nu am auzit-o niciodată de la femei. O spun numai bărbaţii. Afirmaţia sună aşa:

— Domnule pastor, am trecut prin atâtea în viaţă, încât nu mai pot să cred!

Îi întreb:

— Prin ce-aţi trecut? Nici eu nu am avut o viaţă plictisitoare!

— Da..., am trecut prin atâtea, încât nu mai pot să cred!

Aceasta este o afirmaţie, care bântuie ca o fan­tomă printre bărbaţi.

În acest caz obişnuiesc să râd de aceşti bărbaţi şi să le spun:

— Nu-i aşa: credeţi ce scrie pe o hartă? Credeţi orice indicaţie pe care v-o dă un poliţist?

— Da!

— Atunci să nu mai spuneţi niciodată: Nu mai cred nimic - în afară de ceea ce scrie pe hartă şi de ceea ce-mi spune un poliţist.

Şi s-ar putea continua tot aşa, mă înţelegeţi. Spun mai departe:

— Vedeţi dumneavoastră, în viaţa mea întunecată, plină de păcat şi de durere, de noapte şi de rătăcire a venit Isus. Şi atunci am recunoscut: El este Fiul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu! Şi atunci mi-am dat viaţa Aceluia care a făcut atât de mult pentru mine: lui Isus. Şi dacă într-adevăr nu mai puteţi crede pe nimeni şi nimic, puteţi să credeţi ce spune Cel care Şi-a dat viaţa pentru dumneavoastră, da, puteţi chiar să credeţi în El. Credeţi atâtea lucruri, dar Îi spuneţi „Nu!" Celui căruia ne putem încre­dinţa vieţile în întregime, lucru pe care nu l-a re­gretat încă nimeni niciodată - asta este ciudat. Şi mai spuneţi, că aţi trecut prin atâtea în viaţă, încă nu aţi trecut prin destule experienţe în viată!

d. ...pentru că i-a revoltat ceva

Cel de-al patrulea grup al celor care nu pot să creadă este o categorie mai specială. Aparent, aceşti oameni nu pot să creadă pentru că i-a scandalizat ceva din biserică sau din practicile şi învăţăturile bisericii.

În faţa mea stătea o tânără studentă, care mi-a explicat:

— Studiez ştiinţele naturii, îi spun:

— Frumos, domnişoară! Dar ce vă frământă? Atunci îmi răspunde:

— Domnule pastor, am auzit una din prelegerile dumneavoastră. Simt că aveţi ceva ce mi-ar place să am şi eu, dar nu pot să cred. Ştiţi: nu pot să înghit toate dogmele şi tradiţiile bisericii. Este de parcă ar trebui să înghit o legătură de fân uscat!

Am râs şi i-am răspuns:

— Domnişoară, nu trebuie să înghiţi nici o legătură de fân uscat! Aţi auzit vreodată de Isus?

— Da! spune ea.

— Ce-aţi spune, dacă aş declara: Isus este un mincinos!?

— Nu, îmi răspunde ea, asta nu cred!

— Credeţi, că Isus a spus adevărul?

— Da, spune ea, asta cred. Merg mai departe.

— Domnişoară, există vreun om, căruia i-aţi spune: Cred că nu ai minţit niciodată!?

— Nu, spune ea, aşa ceva nu aş spune nimănui.

— Vedeţi, domnişoară, spun eu, dumneavoastră credeţi deja. Aţi afirmat că aveţi încredere în Isus. Asta este nemaipomenit. Cu asta începe tot. El spune adevărul. Biblia spune: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu". Nu trebuie să vă certaţi cu unii şi cu alţii pe tema dogmelor şi a instituţiilor bisericii. Dar din negura lumii vine spre dumneavoastră Cineva. Şi-I vedeţi tot mai clar semnele cuielor şi ale cununii de spini, care mărturisesc faptul că El a luat asupra Lui vina dumneavoastră şi că v-a iubit, pe când nu vă iubea încă nimeni. Fie ca văzându-L pe Isus să vi se deschidă ochii şi să spuneţi: Mântuitorul meu, Domnul meu şi Dumnezeul meu! Credinţa nu înseamnă să înghiţi dogmele ca pe nişte fân uscat, pentru că o spune pastorul, ci credinţa înseamnă să-L cunoşti pe Isus Cristos!

— Ha, va spune cineva, nu pot să cred, pentru că preoţii, preoţii...

Şi se revarsă sacul. Apoi mi se povestesc tot felul de istorii despre pastori şi preoţi. Unul a avut aven­turi cu femei. Altul a fugit cu toţi banii bisericii. Peste tot s-a întâmplat câte ceva cu vreun pastor.

— Nu mai pot să cred!

Şi atunci mă roşesc tot, pentru că mă cunosc foarte bine. Ce-i drept, încă nu am fugit cu banii bisericii, dar dacă oamenii m-ar cunoaşte aşa cum mă cunosc eu, nu m-ar lua probabil nici pe mine în serios. Deci, ce se poate spune la toate aceste istorii? Acum fiţi foarte atenţi: nicăieri în Biblie nu este scris: „Crede în pastorul tău şi vei fi ferice", ci în Biblie este scris: „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit".

Un pastor este - da, ştiu: există şi de alt gen -, dar dacă este cât de cât pastor, atunci el este un indicator spre Isus! La unele indicatoare nu ne deranjează dacă este puţin strâmb sau îndoit sau dacă este decolorat de ploaie. Atâta timp cât pot să văd direcţia pe care mi-o indică. Nici eu nu aş asculta un pastor care nu este un indicator spre Isus, Fiul răstignit şi înviat al lui Dumnezeu. Dar nu mă supăr pe indicatorul care-mi arată calea şi ţinta, ci mă duc pe cale, spre ţintă. Şi această ţintă este: „Isus a venit, Izvorul harului". Vreţi să staţi la judecata de apoi în faţa lui Dumnezeu şi să-I spuneţi: „Doam­ne, nu am acceptat mântuirea Ta, nu am acceptat iertarea păcatelor, pentru că pastorul nu făcea doi bani!"? Vreţi să staţi odată aşa în faţa lui Dumnezeu? Asta este ca povestea despre băiat care a afirmat:

— Aşa-i trebuie la tata, să-mi îngheţe mâinile. De ce nu-mi cumpără mănuşi?

Ei bine, prietene, nu este adevărat când cineva spune: „Nu pot să cred!"

Există o afirmaţie colosală a lui Isus, care spune: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine". Întrebarea este dacă vreau să încep să mă supun şi să fac ceea ce am ajuns să mărturisesc despre Dumnezeu în viaţa mea. Atunci voi putea merge mai departe.



Persoane interesate