CAPITOLUL II
Planul şi conţinutul celor patru evanghelii
Vom examina acum mai în detaliu materialul, caracteristicile
şi planul particular al fiecărei evanghelii.
EVANGHELIA DUPĂ MATEI
Această Evanghelie este o selecţie din numeroasele cuvântări
şi fapte ale lui Isus. Matei îşi rânduieşte textul mai degrabă după subiecte
decât după succesiunea cronologică. Anumite cuvinte ale lui Cristos se află
grupate în jurul unei teme sau unei împrejurări, aparent, fără să se ţină seama
de diferitele perioade sau locuri în care au fost efectiv rostite. Mai mulţi
critici socotesc că "predica de pe munte" (cap. 5-7) ar fi
principalul exemplu al acestei compilări. Dacă examinăm, în Evanghelia după
Luca, împrejurările în care o învăţătură sau alta a fost dată, găsim diverse
puncte ale acestei predici rostite sau repetate şi în altă ocazie. Totuşi,
această predică de pe munte prezintă o unitate aşa de mare în versiunea lui
Matei, încât pe bună dreptate se poate crede că Domnul a rostit-o chiar aşa,
dar că adeseori a repetat predicile Sale.
Scopul
Cuvântul-cheie al lui Matei este "desăvârşit" sau
"împlinit". Autorul doreşte într-adevăr să dovedească evreilor că
proorociile mesianice din Vechiul Testament îşi găsesc împlinirea lor în Isus
din Nazaret. El utilizează în jurul a 40 versete-cheie din Scriptură pentru a
susţine ceea ce expune. Pentru cititorii dintre "neamuri", care n-ar
fi cunoscut Vechiul Testament, aceste citări n-ar fi avut nici un rost.
Şi alte indicii confirmă că Matei a scris Evanghelia sa
pentru evrei. Stilul său reflectă adesea expresii idiomatice evreieşti;
citatele din Vechiul Testament sunt redate din textul ebraic, şi nu din
Septuaginta (versiunea greacă a Vechiului Testament, nota trad.). Matei merge
cu genealogia lui Isus, prin Iosif, până la Avraam, tatăl poporului evreu, pe
când Luca o duce până la Adam. Fraza unde Isus îşi exprimă misiunea menită
"oilor pierdute din casa lui Israel" (15:24) este redată doar de
Matei.
Toate aceste indicii interne se armonizează perfect cu
tradiţia textului zis "Logia" lui Matei în limba aramaică; tradiţie
care mai spune că acest apostol a predicat mai întâi de toate propriului său
popor.
Subiecte specifice lui Matei
Este foarte util să cunoaştem bine conţinutul fiecărei
evanghelii, mai ales istorisirile sau cuvintele specifice numai ei. Matei
tratează multe subiecte care nu se regăsesc în celelalte evanghelii.
Povestirile redate numai de Matei privesc mai cu seamă
naşterea Mântuitorului de care se leagă următoarele fapte:
1. Vizita magilor (2:1-12)
2. Masacrul pruncilor din Betleem (2:16-18).
3. Fuga pruncului Isus cu părinţii în Egipt (2:13-21).
Din pildele lui Isus, Matei redă zece care nu se repetă la
ceilalţi evanghelişti:
1. Neghina din ţarină (13:24-30; 36-43).
2. Comoara ascunsă (13:44).
3. Mărgăritarul de mare preţ (13:45-46).
4. Năvodul (13:47-50).
5. Robul nemilostiv (18:23-35).
6. Lucrătorii din ceasul al unsprezecelea (20:1-16).
7. Cei doi fii (21:28-32).
8. Ospăţul de nuntă (22:1-14).
9. Cele zece fecioare (25:1-13).
10. Talanţii (25:14-30).
Următoarele trei minuni sunt pomenite numai de Matei:
1. Vindecarea a doi orbi (9:27-31).
2. Îndrăcitul cel mut (9:32-33).
3. Banul din gura peştelui (17:24-27).
Planul
Evanghelia lui Matei urmăreşte un plan bine stabilit care se
poate rezuma prin înşiruirea subiectelor principale dezvoltate de autor.
Acestea sunt:
1. Naşterea şi copilăria lui Isus (1:1 la 2:23).
2. Pregătirea venirii Lui prin propovăduirea lui Ioan
Botezătorul (3:1 până la 4:11).
3. Începutul lucrării Domnului Isus la Capernaum (4:12-25).
4. Predica de pe munte (5 până la 7).
5. Lucrarea lui Isus la Capernaum şi pe malul lacului
Ghenezaret (8:1 până la 15:20).
6. Retragerea în locuri îndepărtate şi lucrarea cu caracter
intim (15:21 până la 18:35).
7. Lucrarea Domnului dincolo de Iordan (19 şi 20).
8. Ultimele zile petrecute de Isus în Ierusalim înainte de
patimi (21 până la 25).
9. Pătimirea, moartea şi învierea lui Isus (26 până la 28).
Se subliniază încă odată că Matei îşi subordonează materialul
metodei sale de grupare a cuvintelor lui Isus, şi că se pot deosebi astfel
cinci mari cuvântări, fiecare terminându-se cu această expresie (sau cu un
echivalent): „După ce a sfârşit Isus această cuvântare..." Aceste grupări
se pot distinge în Matei 7:28; 11:1; 13:53; 19:1;26:1.
EVANGHELIA DUPĂ MARCU
"Ioan zis şi Marcu" este bine cunoscut în
povestirile din Noul Testament. Ioan era numele lui evreiesc, iar Marcu, numele
roman. Mama lui era o anumită Maria, în casa căreia s-a dus Petru când a scăpat
din închisoare (Faptele apostolilor 12:12-17). Marcu, se poate să fi fost
"tânărul" care a fugit din grădina Ghetsimani la arestarea lui Isus
(Marcu 14:51-52). Înrudit cu Barnaba (Coloseni 4:10), el a fost adus la
convertire, probabil, prin Petru (1 Petru 5:13). În prima lor călătorie
misionară, el i-a însoţit pe Pavel şi pe Barnaba, dar pe drum s-a despărţit de
ei (Faptele apostolilor 13:13). După toate aparenţele, Ioan, zis şi Marcu, se
afla la Roma în timpul întemniţării finale a lui Pavel (2 Timotei 4:11).
După scrierile lui Papias, un creştin din biserica primitivă,
Evanghelia lui Marcu a fost scrisă ca să se păstreze propovăduirea lui Petru.
Principalele surse istorice ale primelor trei secole confirmă autenticitatea
acestei informaţii, pe care nimic nu o contestă. Din mai multe aspecte ale
Evangheliei însăşi se întrezăreşte influenţa lui Petru asupra redactării ei. De
exemplu, din numeroasele amănunte atât de pline de viaţă redate de evanghelist
suntem obligaţi să recunoaştem povestirea unui martor ocular. Nu s-a uitat nici
iarba verde (6:39), nici căpătâiul pe care dormea Isus în corabie (4:38).
Privirile lui Isus, chiar şi gesturile Sale sunt pomenite (7:34; 9:36; 10:16;
vezi şi 10:32).
Anumite întâmplări care l-ar fi putut glorifica pe Petru
sunt omise, de ex. umblarea lui pe mare (Matei 14:28-32) şi binecuvântarea
rostită de Isus asupra lui (Matei 16:17-19). Pe de altă parte, fapte mai puţin
demne de laudă pentru acest apostol sunt redate mai în detaliu:de ex.
declaraţia sa necontrolată cu ocazia Schimbării la Faţă (9:5-6), lepădarea sa
(14:66-72) şi reproşul lui Isus (8:33). Toate acestea aduc povestirii acea
nuanţă de modestie care se cuvine. În acelaşi mod se distrage atenţiei
cititorului şi Ioan în cea de a patra Evanghelie.
Caracteristicile
La Marcu se disting şi anumite caracteristici specifice
numai Evangheliei sale, care este cea mai animată din toate patru. Povestirea
ei se distinge prin energie, descrieri agere şi printr-un stil concis şi
realist; ca şi în Evanghelia lui Ioan, acţiunea se petrece în mod continuu, cu
verbele la prezentul istoric. Cuvântul "îndată" revine mereu. Marcu
povesteşte înainte de toate faptele lui Isus; pomeneşte adeseori şi învăţătura
Sa, dar fără să transcrie un mare număr de cuvinte. El notează privirile
învăţătorului, gesturile şi emoţiile Lui, precum şi prilejurile în care
Cristos se retrage după săvârşirea vreunei fapte uimitoare.
Scopul
Aşa cum declară în primul verset, Marcu a scris spre a
povesti Evanghelia. Această carte este deci o simplă istorie a lui Isus,
"care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau
apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El" (Faptele apostolilor
10:38).
Versetul 45 din capitolul 10 al lui Marcu poate fi dat ca o
Evanghelie pe scurt: „Fiul omului... a venit să slujească (cap. 1 la 9),
"şi să-Şi dea viaţa drept răscumpărare pentru mulţi" (cap. 10 la
16).
Scopul lui Marcu era simplu şi direct, bine potrivit cu
mentalitatea şi puterea de înţelegere a credincioşilor romani.
Subiectele lui Marcu
Aproape tot textul lui Marcu se regăseşte fie la Matei, fie
în Evanghelia după Luca, sau chiar la amândoi autori. Totuşi, două minuni şi o
pildă sunt redate doar de Marcu:
1. Minuni: Vindecarea surdului mut (7:31-37).
Vindecarea orbului la Betsaida (8:22-26).
2. Pilda seminţei care creşte fără să se ştie cum (4:26-29).
Planul
Evanghelia după Marcu se poate împărţi în acelaşi mod ca şi
Evanghelia lui Matei. Următorul plan subliniază deci asemănarea izbitoare între
aceste două evanghelii:
1. Introducere (1:1-13).
2. Începutul lucrării Domnului (1:14-3:12).
3. Lucrarea la Capernaum şi lângă lac (3:13-7:23).
4. Retragerea lui Isus în locuri depărtate şi lucrarea cu
caracter privat (7:24-9:50).
5. Lucrarea lui Isus pe malul Estic al Iordanului (10).
6. Ultimele zile ale Domnului la Ierusalim (11-13).
7. Pătimirea, moartea şi învierea lui Isus (14-16).
EVANGHELIA DUPĂ LUCA
întreaga Evanghelie este impregnată cu o atmosferă ne-evreiască,
fiind scrisă de către un om dintre "neamuri" pentru
"neamuri".
Dintre cei patru evanghelişti, Luca a fost neîndoielnic cel
mai înzestrat cu multe cunoştinţe în felurite domenii. De origine greacă, el
avea mintea deschisă spre un orizont mai larg; era medic şi psiholog, călător
învăţat, poet şi artist, om cu inima largă, prieten credincios precum şi un
adevărat creştin. Stilul său este împodobit cu un vocabular foarte bogat,
pitoresc şi descriptiv, iar limba greacă pe care o întrebuinţează el, mai ales
în prolog, este cea mai clasică din tot Noul Testament. Primele două capitole
după prolog, dimpotrivă, poartă un accent mai ebraic, ceea ce ne dovedeşte
amploarea talentului literar al acestui autor.
Sursele lui Luca sunt felurite. El însuşi vorbeşte despre
surse orale şi scrise în prefaţa lui (1:1-4). A întrebuinţat, după toate
aparenţele, Evanghelia lui Marcu, "Logia" lui Matei, povestirile
Mariei, mama lui Isus, şi şi-a adunat informaţii, una câte una, şi de la curtea
lui Irod sau de la oameni însemnaţi pe care i-a întâlnit mulţumită legăturii
sale cu Pavel. Probabil că a primit anumite detalii şi de la Filip evanghelistul,
care locuia în Cezarea, cetatea unde Pavel a stat închis timp de doi ani; acolo
se pare că şi-a scris Luca Evanghelia.
Caracteristicile
Evanghelia după Luca îşi are caracteristicile ei proprii:
1. În ceea ce priveşte ordinea cronologică: opus lui Matei,
Luca redă cuvintele lui Isus în relaţie cu împrejurările directe ale rostirii
lor. De exemplu, el împarte predica de pe munte în două sau chiar trei părţi.
Din cele patru evanghelii, cea a lui Luca alcătuieşte tabloul cel mai întins şi
mai complet al vieţii lui Isus, de la naşterea Lui până la înviere (cu excepţia
prologului lui Ioan). Înclinaţia sa pentru istorie îl inspiră pe Luca să
noteze datele şi chiar vârsta la care Isus Şi-a început lucrarea; această din
urmă informaţie fiind unică şi preţioasă (3:1, 23).
2. Interesul universal: Genealogia lui Isus, după Luca,
merge chiar până la Adam, tatăl întregului neam omenesc. Luca prezintă pe Isus ca
pe Răscumpărătorul universal. Îngerii vestesc "pace pe pământ între
oamenii plăcuţi Lui" (2:14). Simeon declară că pruncul ceresc va fi
"lumina care să lumineze neamurile" (2:32); "orice făptură"
va vedea mântuirea lui Dumnezeu (3:6); pocăinţa şi iertarea păcatelor se vor
propovădui "tuturor neamurilor"
Aici Luca se uneşte clar cu prietenul său Pavel, care a
învăţat necurmat că mântuirea este oferită tuturor prin credinţă, păgânilor ca
şi iudeilor.
3. Individualismul: Această Evanghelie, deşi universală,
este şi personală. Mântuirea este propusă în mod personal fiecărei fiinţe
umane. Cele mai multe pilde descriu câte un personaj (samariteanul cel
milostiv, fiul risipitor, etc). În Evanghelia după Luca se află schiţate
portretele personale ale: Elisabetei, Mariei, Martei şi Mariei; ale lui Simon,
Levi, sutaşul roman, Zacheu, etc.
4. Problemele sociale: Lui Luca îi place să amintească
cuvintele sau gesturile Domnului care dovedesc mila Lui duioasă pentru cei
păcătoşi şi decăzuţi. El povesteşte pocăinţa lui Zacheu şi cea a tâlharului
murind pe cruce; pilda samariteanului cel milostiv, a fiului risipitor, a fariseului
şi vameşului.
Cuvintele lui Cristos cu privire la problema bogăţiei şi
sărăciei sunt redate de Luca. Vezi pilda bogatului cel nemilostiv şi Lazăr,
precum şi cea a bogatului cu ţarina.
5. Viaţa privată a lui Isus: Luca descrie cu plăcere scene
mai intime din viaţa lui Isus, care se petrec în case sau la prieteni. Pildele
ating şi ele detalii precise ale vieţii de familie.
Evanghelia lui Luca este şi:
6. Evanghelia iertării: Isus iartă pe păcătoşi, pe bolnavi;
El ne învaţă cum să iertăm (7:36-50; 6:37; 11:4; 17:3-4; 23:34).
7. Evanghelia rugăciunii: ea arată viaţa de rugăciune a
Domnului, cum S-a rugat El în momentele importante şi ce ne învaţă El despre
rugăciune.
8. Evanghelia bucuriei, a cântărilor: Această bucurie răsună
din cântarea îngerilor (2:14), la naşterea lui Cristos. Luca, fiind desigur şi
poet şi muzician, ne-a păstrat amintirea acestor cântări, ultimii psalmi
evreieşti şi primele cântări creştine (cap. 1 şi 2). Zacheu îl primeşte pe
Domnul cu bucurie (19:6); în cer va fi multă bucurie pentru orice păcătos care
se pocăieşte (15:7, 10, 29, 32); mai răsună o notă de mare bucurie când
ucenicii înţeleg, în cele din urmă, că Isus a înviat (24:41, 52).
9. În sfârşit, să notăm şi locul însemnat pe care-l dă Luca
femeilor şi copiilor. Dintre cei patru evanghelişti, Luca este cel care redă
cele mai multe amănunte despre naşterea şi copilăria lui Cristos.
10. Slujba îngerilor este pomenită frecvent.
Scopul
Luca indică scopul Evangheliei sale chiar din prefaţă. El
doreşte să expună o povestire ordonată despre viaţa şi lucrarea lui Isus. El
caută să creeze astfel în Teofil, precum şi la alţi greci chibzuiţi, o
certitudine despre faptele privitoare la credinţă. Citind această Evanghelie,
chiar şi în grabă, se vede cât de bine îndeplineşte ea această intenţie.
Subiectele specifice lui Luca
Mai mult de jumătate din Evanghelie îi aparţine numai lui
Luca însuşi. Numeroase istorisiri, la începutul şi la sfârşitul cărţii sale, nu
sunt amintite de nici unul dintre ceilalţi trei evanghelişti. Cu privire la
naşterea lui Isus, lui îi datorăm, de exemplu, următoarele istorisiri:
1. Naşterea şi copilăria lui Ioan Botezătorul (1:5-25,
57-80);
2. Vizita lui Gavril la Maria şi vizita Mariei la Elisabeta
(1:26-56);
3. Naşterea lui Isus într-un staul şi închinarea păstorilor
(2:1-20);
4. Prezentarea lui Isus în Templu (2:22-39);
5. Isus în Templu la vârsta de 12 ani (2:41-52).
Desigur că Luca a auzit majoritatea acestor informaţii chiar
din gura Mariei. Fiind fiica lui Eli, Maria descindea şi ea din familia regală,
şi se crede că genealogia lui Cristos dată de Luca ar aparţine ei.
Luca ne păstrează un mare număr de fapte omise de ceilalţi
evanghelişti, fapte privind sfârşitul lucrării publice a Domnului nostru.
Această epocă începe când "Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la
Ierusalim" (9:51). Atunci El a părăsit în mod definitiv Galilea şi a
călătorit, prin Perea, înspre Ierusalim. Luca scrie deosebit de amănunţit
despre această perioadă, aşa încât aproape tot materialul cuprins de la cap.
9:51 până la cap. 18:30 îi este specific lui. Şi întâmplarea cu cei doi ucenici
din Emaus, (în cap. 24) o datorăm tot numai lui Luca.
În sfârşit, mai menţionăm că Luca, cu toate că s-a folosit
din plin de textele Evangheliei lui Marcu, a omis pasaje însemnate, printre
altele, istorisirile din Marcu cap. 6:45 până la cap. 8:26).
Luca redă însă numai el, un număr de 16 pilde:
1. Cei doi datornici (7:41-43).
2. Samariteanul cel bun (10:30-37).
3. Prietenul supărător (11:5-8).
4. Bogatul căruia i-a rodit ţarina (12:16-21).
5. Ispravnicul credincios (12:41-48).
6. Smochinul neroditor (13:6-9).
7. Cei poftiţi care aleg locurile dintâi (14:7-11).
8. Ospăţul cel mare (14:16-24).
9. Banul de argint pierdut (15:8-10).
10. Fiul risipitor (15:11-32).
11. Ispravnicul nedrept (16:1-13).
12. Lazăr şi bogatul nemilostiv (16:19-31).
13. Robul cel netrebnic (17:7-10).
14. Judecătorul nedrept (18:1-8).
15. Fariseul şi vameşul (18:9-14).
16. Pilda polilor (19:11-27).
Şase minuni care sunt redate doar de Luca:
1. Prima pescuire minunată (5:1-11).
2. Învierea fiului văduvei din Nain (7:11-17).
3. Femeia gârbovă de optsprezece ani (13:11-17).
4. Omul bolnav de dropică (14:1-6).
5. Cei zece leproşi (17:11-19).
6. Urechea lui Malhu (22:50-51).
Planul
Planul lui Luca scoate în evidenţă asemănarea izbitoare a
acestei evanghelii cu cele două dintâi, Matei şi Marcu, tratând aceleaşi
subiecte:
1. Prefaţa (1:1-4).
2. Naşterea şi copilăria lui Isus (1:5-2:52).
3. Pregătirea (3:1-4:13).
4. Principalele perioade de lucrare (4:14-9:50).
5. Ultimele călătorii ale lui Isus, mai ales în Perea
(9:51-19:28).
6. Ultimele zile ale Domnului la Ierusalim (19:29-21:38).
7. Pătimirea, moartea şi învierea Domnului Isus Cristos
(22:1-24:53).
EVANGHELIA DUPĂ IOAN
Evanghelia după Ioan este unică în genul ei. Ea se
deosebeşte de celelalte trei atât prin stilul, data, planul, cât şi prin
concepţia ei spirituală.
Ioan însuşi, precum l-am şi văzut, se ascunde de cititor,
înlăturându-şi numele ori de câte ori vorbeşte despre sine. El era un scriitor
modest, un contemplativ, un mistic, nelipsit însă de zel şi de foc, deoarece
Isus l-a poreclit, pe el şi pe fratele său Iacov, "Fiii tunetului"
(Marcu 3:17, de comp. cu Luca 9:54). Memoria sa de martor ocular era deosebit
de bună. El îşi aduce aminte foarte precis de locuri, zile, ceasuri, distanţe,
numere. Toate descrierile lui indică ce intim cunoştea el multe locuri din Palestina,
printre altele Ierusalimul; se vede că el avea trecere şi la personalităţi
evreieşti însemnate (vezi istorisirile despre Nicodim (3 şi 7:50-52), Iosif din
Arimatea (19:38), Gamaliel (Faptele apostolilor 5:34-40), precum şi la Marele
Preot, când s-a făcut procesul lui Cristos (18:16, 19-28). Ioan probabil că era
înrudit cu Isus, poate a fost vărul lui, dacă Salome, mama lui, a fost, cum
mulţi o consideră, sora mamei lui Isus (vezi Matei 27:56; Ioan 19:25; Marcu
15:40).
Stilul
Stilul lui Ioan diferă de ceilalţi evanghelişti. Cuvintele
lui Isus din a patra Evanghelie prezintă un contrast frapant cu stilul
sinopticelor. Dar se poate amplifica această deosebire. În parte, ea îşi
găseşte explicaţia prin tipul de ascultători cărora le vorbea Cristos. Aici El
nu mai învaţă noroadele din Galilea, ci discută cu iudeii din sudul ţării care
adeseori îi erau ostili. Şi invers, se regăsesc în sinoptice texte cu stil în
întregime ioanic. Comparaţi Marcu 9:37; Matei 10:40; Luca 9:48 cu Ioan 12:44 şi
13:20. Exemplul cel mai izbitor, zis şi "a patra Evanghelie pe
scurt", se află în Matei 11:27.
Adeseori stilul lui Ioan este atât de apropiat de cuvintele
lui Isus, încât amândouă se contopesc. În capitolul 3 nu se poate spune unde se
termină cuvintele lui Isus şi unde încep cele ale evanghelistului. Relaţia lui
intimă cu Domnul, supunerea faţă de învăţătorul său influenţează tot ceea ce
făcea şi spunea ucenicul.
Potrivit cu ritmul poeziei ebraice, Ioan exprimă o idee cu
predilecţie mai întâi sub o formă pozitivă, apoi negativă; el repetă adeseori o
vorbă de mai multe ori în aceeaşi frază, pe măsură ce îşi dezvoltă gândul. Vezi
de exemplu la începutul prologului (Ioan 1:1-5).
Scopul
Am mai observat că Ioan îşi expune scopul într-un mod foarte
precis în capitolul 20, versetul 31. Planul cărţii, precum şi alegerea
cuvântărilor lui Isus şi a minunilor săvârşite de El, totul este determinat de
intenţia de a prezenta pe Cristos ca Fiul lui Dumnezeu şi de a trezi credinţa
în El.
Caracteristicile
În mod deosebit putem nota câteva aspecte frapante din
această Evanghelie:
a)
Gândirea se dezvoltă în jurul unor puternice contraste: lumina şi întunericul,
viaţa şi moartea, adevărul şi minciuna, dragostea şi ura, credinţa şi îndoiala.
b)
Minunile Domnului sunt numite în textul grec (ca şi în cel românesc, n.t.)
"semne", adică simbolizări ale unor adevăruri divine puse în fapte,
spre a atrage atenţia. După ce a înmulţit pâinile, Isus învaţă pe oameni că El
este pâinea vieţii, coborâtă din cer (cap. 6). Această minune (împreună cu
umblarea lui Isus pe apă) este singura pe care Ioan o are în comun cu celelalte
evanghelii. El o povesteşte pentru că ilustrează în mod deosebit cuvintele lui
Cristos. Mai departe, Isus declară că El este lumina lumii şi face semnul
potrivit, deschizând ochii orbului din naştere (cap. 9). El vesteşte apoi că
este învierea şi viaţa, şi îl învie pe Lazăr din morţi (cap. 11).
c) A
patra Evanghelie nu conţine nici o pildă, ci numeroase asemănări, ca pâinea
(cap. 6), apa vie (cap. 4), lumina lumii (cap. 8 şi 9), păstorul cel bun (cap.
10), viţa şi mlădiţele (cap. 15), etc.
d) În
sfârşit, vom observa că Ioan prezintă, în tablouri vii, diferite grupe de persoane
al căror caracter se dezvăluie prin vorbele lor: ucenicii lui Ioan Botezătorul,
samaritenii, noroadele nestatornice, iudeii, fariseii, preoţii cei mai de
seamă.
Conţinutul şi planul Evangheliei
Cea mai mare parte a Evangheliei după Ioan îi este proprie:
minunatul prolog (cap. 1:1-18), cuvântările despre naşterea din nou (cap. 3),
apa vie (cap. 4), pâinea vieţii (cap. 6), lumina lumii (cap. 8 şi 9), păstorul
cel bun (cap. 10), marea discuţie despre Persoana Domnului şi despre Sabat
(5:17-47; 7:14-52; 8:12-59).
În părţile narative, Ioan zugrăveşte câteva evenimente ale
perioadei iniţiale a lucrării lui Isus (cap. 2-4). El singur pomeneşte
detaliile ultimei cine (cap. 13), învăţătura şi mângâierile pe care Cristos le
lasă atunci ucenicilor Săi (cap. 14-16) şi rugăciunea Lui către Dumnezeu Tatăl
în această oră solemnă (cap. 17).
Apostolul Ioan povesteşte şase minuni omise de sinoptici:
1. Apa schimbată în vin (2:1-11).
2. Vindecarea fiului slujbaşului împărătesc (4:46-54).
3. Bolnavul din Betesda (5:1-9).
4. Orbul din naştere (9:1-7).
5. Învierea lui Lazăr (11:38-44).
6. A doua pescuire minunată (21:1-14).
În schimb, Ioan trece sub tăcere cea mai mare parte din
lucrarea Domnului în Galilea şi Perea. El nu prezintă nici o genealogie şi nici
nu vorbeşte despre naşterea lui Isus, ispitirea, schimbarea la faţă sau instituirea
sfintei cine. Acestea toate fuseseră scrise mai înainte îndeajuns şi erau
cunoscute suficient din toată tradiţia comună.
Planul Evangheliei se poate înţelege, pe de o parte prin
creşterea opoziţiei necredincioşilor răzbunători, iar pe de altă parte,
biruinţa credinţei, culminând în declaraţia lui Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul
meu!" (20:28).
Iată cum se pot înşirui părţile principale:
1. Prologul (1:1-18).
2. Cristos se arată lumii. Convorbiri, minuni şi cuvântări
(1:19-12:50).
3. Cristos se arată alor Săi (13-17).
4. Cristos este respins şi răstignit (18-19).
5. Manifestările lui Cristos cel înviat şi biruitor (20).
6. Epilog (21).
CHESTIONARUL II.
A. Întrebări despre materia cursului
1. Ce metodă specială întrebuinţează Matei pentru a prezenta
materialul Evangheliei sale?
2. Ce fel de istorisiri ne-a păstrat numai Matei cu privire
la viaţa lui Isus?
3. Al cui însoţitor a fost Ioan zis şi Marcu?
4. Cercetând următoarele pasaje, daţi amănunte asupra
atitudinii lui Isus, pe care le-a reţinut Petru:
a) Marcu
7:34
b) Marcu
9:36
c) Marcu
10:16
d) Marcu
10:32
e) Marcu
6:34
5. Care este aspectul vieţii lui Isus pe care-l subliniază
mai ales Marcu?
6. a) Ce proporţie din Evanghelia după Marcu se regăseşte
şi la Matei şi la Luca?
b) Care
este singura pildă pe care o scrie numai Marcu?
7. Cum dovedesc primele două capitole ale lui Luca anvergura
sa literară?
8. Ce informaţie unică ne dă Luca despre datele privitoare
la Isus?
9. Enumeraţi şapte din caracteristicile Evangheliei după
Luca, cele pe care le preferaţi dvs. a), b), c), d), e),
f),
g).
10. Despre care două perioade din viaţa lui Isus scrie numai
Luca detaliat?
a), b)
11. Ce pasaj important din Marcu nu este redat în Evanghelia
după Luca? Daţi referinţa şi înşiruiţi pe scurt evenimentele trecute sub
tăcere.
12. Enumeraţi opt din pildele care se găsesc numai la Luca
şi care vă par mai izbitoare: a)
b)
c)
d)
e)
f)
g)
h)
13. Din ce perioadă a lucrării lui Isus fac parte cele mai
multe pilde specifice lui Luca, şi de ce? (Comparaţi referinţele pildelor cu
cele ale planului Evangheliei).
14. Care povestire despre Isus cel înviat o scrie numai
Luca?
15. În care Evanghelie se găsesc cele mai multe pilde
rostite în ultima săptămână a lui Isus în Ierusalim?
16. Comparaţi cele trei planuri ale Evangheliei după Matei,
după Marcu şi după Luca; puteţi spune de ce aceste evanghelii sunt denumite
"sinoptice"?
17. Citaţi întreg versetul din Evanghelia după Matei, căruia
i s-a pus numele: „A patra Evanghelie pe scurt".
18. Ne-a păstrat Ioan pilde de ale lui Isus? Ce a evidenţiat
el în mod special?
19. Două minuni sunt redate şi de sinoptici şi de Ioan; care
anume?
a)
b)
c) În
care capitol al lui Ioan se găseşte minunea care ilustrează cuvântul lui Isus:
„Eu sunt pâinea vieţii?"
20. Care din evanghelii:
a) nu
redă nici un amănunt despre naşterea lui Isus?
b) nu
redă genealogia lui Isus?
c)
descrie în deosebi faptele lui Isus?
d)
povesteşte minunea banului găsit în gura unui peşte? Daţi şi referinţa.
B. Studiu biblic personal
Citiţi Evanghelia după Luca.
1. Faceţi o listă cu împrejurările importante în care Isus
S-a rugat, conform prezentării Evangheliei după Luca.
2. Găsiţi în Evanghelia după Ioan versetele unde se află
următoarele contraste, şi citaţi cel puţin un verset pentru fiecare contrast:
a) lumina
şi întunericul;
b) viaţa
şi moartea;
c)
credinţa şi necredinţa.
3. Puneţi câte un titlu fiecărei dintre cele cinci mari
cuvântări din Evanghelia după Matei.
4. Notaţi în Evanghelia după Luca împrejurările în care:
a) se
regăsesc părţi din predica de pe munte, aşa cum o redă şi Matei;
b)
cuvântarea escatologică a lui Isus (comp. cu Matei 24) este redată în trei părţi
diferite.
C. Aplicaţie practică
1. Privind la pilda lăsată de Isus, ce pot eu să învăţ pentru
viaţa mea de rugăciune?
2. Fiecare din evanghelii are istorisiri specifice, dar
toate patru dau morţii şi învierii lui Isus un loc central. Ce loc ocupă această
moarte - sau trebuie să ocupe de acum încolo în viaţa mea?
3. Memoraţi şi recopiaţi: Marcu 10:45 şi Matei 11:27.
RĂSPUNSURI LA CHESTIONARUL II.
A. Despre materia cursului
1. Pe lângă povestiri, el grupează cuvinte de ale lui Isus
în câteva secţiuni mari.
2. Istorisiri cu privire la naşterea Mântuitorului (magii,
fuga în Egipt, etc).
3. Al lui Pavel şi Barnaba (Faptele apostolilor 12:25, apoi
al lui Petru (1 Petru 5:13).
4. a) Isus ridicându-Şi ochii şi suspinând;
b) luând
un copilaş în braţe;
c) Isus
punându-Şi mâinile peste copilaşii luaţi în braţe;
d) Isus
mergând înaintea ucenicilor Săi;
e) lui
Isus făcându-I-se milă de norod.
5. Faptele lui Isus, viaţa Lui activă.
6. a) aproape în întregime;
b)
sămânţa care creşte fără să se ştie cum (Marcu 4:26-29).
7. Versetele 1-4 din capitolul 1 dovedesc că Luca stăpânea
bine limba greacă clasică; restul capitolelor 1 şi 2, care trădează o atmosferă
evreiască, îndeosebi cântarea Mariei, a lui Zaharia, a lui Simeon şi a
îngerilor, arată că autorul pătrunsese limba ebraică şi poezia ei.
8. El situează viaţa lui Isus în contextul ei istoric (în
jurul anului 27:Luca 3:1) numaidecât după propovăduirea lui Ioan Botezătorul şi
indică şi vârsta Domnului nostru la începutul lucrării Sale (aproape 30 ani:
Luca 3:23).
9. De ex.: a) interesul universal;
b) individualismul;
c) problemele sociale;
d) viaţa particulară a lui Isus; Evanghelia după Luca este
şi Evanghelia: e) iertării;
f) rugăciunii;
g) bucuriei şi cântărilor, etc.
10. a) naşterea şi copilăria lui Isus
b)
ultimele călătorii ale lui Isus în drum spre Ierusalim, mai ales în Perea,
dincolo de Iordan (aproximativ ultimele şase luni).
11. Marcu 6:45 la 8:26 este trecut sub tăcere: Isus umblând
pe apă; Isus în ţinutul Tirului şi al Sidonului; femeia canaaneancă; a doua
înmulţire a pâinilor; diverse tămăduiri şi mai multe cuvinte ale Domnului
despre farisei. Această "mare omisiune", cum i s-a zis, ar putea să
se situeze după Luca 9:17, între versetele 17 şi 18.
12. De exemplu: a) cei doi datornici (7:41-43);
b)
samariteanul cel bun (10:25-37);
c)
prietenul supărător (11:5-8);
d)
smochinul neroditor (13:6-9);
e) fiul
risipitor (15:11-32);
f) Lazăr
şi bogatul nemilostiv (16:19-31);
g)
judecătorul nedrept (18:1-8);
h) fariseul şi vameşul (18:9-14).
13. Din perioada cea din urmă a lucrării, adică a ultimelor
călătorii ale lui Isus spre Ierusalim, într-adevăr, Luca este acela care ne-a
păstrat cele mai numeroase povestiri şi pilde din vremea aceea.
14. Episodul cu ucenicii din Emaus, în capitolul 24.
15. În Evanghelia după Matei.
16. Toate trei prezintă ansamblul lucrării lui Isus într-un
mod asemănător: începutul, apogeul în Galilea, perioada din urmă în districtele
cele mai îndepărtate şi în Perea (dincolo de Iordan), şi ultima săptămână la
Ierusalim.
17. "Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl
Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu
cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L
descopere" (Matei 11:27).
18. Pilde propriu-zise, nu. El ne-a păstrat mai curând nişte
asemănări frumoase: pâinea (6:35-59); apa vie (4:10-14); păstorul cel bun
(10:11-30) etc.
19. a) Prima înmulţire a plinilor (singura minune povestită
în toate patru evanghelii);
b) Isus
umblând pe mare (Matei 14:24-32; Marcu 6:47-52 şi Ioan 6:16-21);
c) Prima
înmulţire a pâinilor ilustrează cuvântul lui Isus: „Eu sunt pâinea vieţii"
(Ioan 6).
20. a) Marcu şi Ioan;
b) Marcu şi Ioan;
c) Marcu;
d) Matei (17:24-27).
B. Studiu biblic personal
1. Împrejurările în care S-a rugat Isus: Când S-a botezat
(Luca 3:21).
A doua zi, dis-de-dimineaţă, după o zi trudnică (Luca
4:40-42; comp. cu Marcu 1:32-35).
Când noroadele îl caută (Luca 5:15-16).
Toată noaptea, înainte de a alege pe cei 12 ucenici (Luca
6:12).
Înainte de a pune ucenicilor Săi o întrebare importantă
(Luca 9:18-22).
În timpul schimbării la faţă (Luca 9:28-29).
Când s-au întors cei 70 ucenici, El L-a lăudat pe Tatăl Său
(Luca 10:21).
Înainte de a-i învăţa pe ucenici să se roage "Tatăl
Nostru" (Luca 11:1-4).
Pentru Petru, înainte de lepădarea sa (Luca 22:32).
În grădina Ghetsimani (muntele Măslinilor) chiar înainte de
a fi prins (Luca 22:40-46).
El Se roagă pentru călăii Săi, pe când ei îl răstignesc
(Luca 23:34).
Chiar înainte de a muri (Luca 23:46).
Spre a rosti binecuvântarea la masă (Luca 24:30; comp. cu
9:16; 22:17 şi 19; Matei 14:19; Marcu 6:41).
Noaptea după apogeul succesului Său, după ce au vrut oamenii
să-L proclame rege (Marcu 6:46; comp. cu 6:15; Matei 14:23).
Înainte de a Se despărţi de ucenici, rugăciunea zisă
sacerdotală (Ioan 17; comp. cu Ioan 11:41).
N.B. Într-un răspuns care implică un verset, scrieţi versetul
întreg, nu numai referinţa.
2. a) Lumina şi întunericul (Ioan 1:5; 3:19; 8:12; 11:10;
comp. cu 9:39; 12:35).
b) Viaţa
şi moartea (Ioan 3:16; 5:21 şi 24; 11:25; vezi şi 8:51; 12:24).
c)
Credinţa şi necredinţa (Ioan 3:18; 3:36; 20:27).
3. MATEI. Cinci mari secţiuni:
a)
Predica de pe Munte - carta Împărăţiei (5:1 la 7:27).
b)
Instrucţie pentru trimeterea celor 12 apostoli - ambasadorii Împărăţiei
(10:5-42).
c)
Pildele Împărăţiei - natura Împărăţiei (13:3-52).
d) Câteva
din legile Împărăţiei - urmarea cartei (18:1-35).
e)
Orânduirea finală a Împărăţiei (24:1 la 25:46; cap. 23 mustrări).
4. a) Conţinutul predicii de pe munte este repetat cu
diferite prilejuri în Luca 6:20-49; 8:16; 11:2-4, 9-13, 33-36; 12:22-24, 57-59;
13:24, 27; 14:34-35; 16:13, 17, 18.
b)
Cuvântarea escatologică a lui Isus (Matei 24) în diferite capitole ale lui Luca
21:5-36; 17:22-37; 12:35-48.
C. Aplicaţie practică
1. Ca şi Isus, să dau rugăciunii un loc primordial, luând în
această privinţă o hotărâre practică pentru viaţa mea zilnică. Dacă El, Fiul
lui Dumnezeu, trebuia să Se roage, cu cât mai mult am eu trebuinţă de
rugăciune? Să mă rog, ca şi El, înaintea hotărârilor sau evenimentelor importante
şi după un succes; să mulţumesc lui Dumnezeu înainte de masă (chiar şi după
înviere El a făcut aşa). Să mă rog pentru prietenii mei, pentru credincioşi
(vezi Ioan 17), dar şi pentru duşmanii mei. În timpul rugăciunii, Dumnezeu
poate să deschidă cerurile pentru mine (Luca 3:21) şi poate să transforme totul
(Luca 9:29).
2. Moartea şi învierea lui Cristos trebuie să fie centrul
credinţei, al meditării şi al mărturiei mele. Crucea (şi nu o morală, nici un
ideal sau o biserică), trebuie vestită oamenilor prin viaţa şi prin cuvintele
mele.
PROBĂ: Anturajul meu, prietenii mei, ar putea ei oare să
mărturisească că Isus Cristos cel răstignit şi înviat este centrul vieţii mele?
Citiţi 1 Corinteni 1:18, 22-24; 2:2; Galateni 6:14; 1 Petru 1:17-21 şi
consideraţi şi valoarea cosmică a Crucii, pentru universul întreg, după
Coloseni 1:20.